Newsflash
OPINII

Că mii de ani ne-ar trebui...

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - feb. 25 2022
Că mii de ani ne-ar trebui...

Instituţiile sau, mai bine zis, oamenii din instituţiile românești nu se dezmint. Tot ce s-a scris, din secolul al XIX-lea și până chiar în vremea comunistă, despre unii angajaţi și modul cum aceștia relaţionează cu publicul și cu cetăţenii este perfect reproductibil și în prezent.

Răsfoind un text online, documentând un eveniment, am descoperit cu încântare că personajul de a cărui viaţă mă interesam fusese reprezentat plastic într-un tablou de unul dintre cei mai importanţi artiști ai primei jumătăţi a secolului al XX-lea. În cel mult o oră mă și aflam în filiala unei importante biblioteci universitare, în catalogul căreia identificasem existenţa unui album al respectivului pictor, în care figura și reproducerea lucrării doctorului de care mă interesam. Și, cum se mai întâmplă în universităţile, muzeele și bibliotecile românești, Cineva a decis că acel album – împreună, evident, și cu alte cărţi – trebuie să fie casat.

Primul lucru care m-a surprins, încă de când am consultat catalogul online, fusese, ce-i drept, prezenţa acelei cărţi într-o filială de Drept. Dar fie și așa, înţelegând că un studinte în Drept nu este interesat, cum odinioară era, de artă și de fenomenul cultural, nimicirea unui album de pictură nu e de înţeles. Puteau alege transferul către unitatea centrală, în care nu exista nici măcar un exemplar, sau, și acum vine o idee mult prea greu de priceput pentru decidenţii din aceste instituţii, să o doneze unui liceu sau unei universităţi de profil din urbea respectivă.

Pe drumul spre casă mi-a răsărit în minte s-o apelez pe una dintre specialistele în artă pe care le cunoșteam și să întreb dacă tabloul pe care-l căutam nu se afla, cumva, în pinacoteca muzeului în care știam că ea activa de multă vreme. Nici bine nu am deschis ușa de la intrare că a și sosit vestea cea bună: lucrarea era taman acolo! Mi-a sugerat să întocmesc o cerere în care să solicit fotografierea tabloului și să menţionez o adresă electronică la care ar urma să ajungă imaginea surprinsă de fotograful autorizat.

Răspuns întârziat

Zilele treceau și cererea mea nu primea niciun răspuns, ce să mai spun de fotografii!? Am telefonat secretariatului și mi s-a comunicat faptul că solicitarea mea a fost înaintată celor în drept să o analizeze și că urmează să primesc un răspuns curând. Răspuns am primit, dar nicidecum curând și în niciun fel pe e-mail, ci, spre surprinderea mea, într-un mesaj privat, pe o reţea socială, taman de la persoana în drept să soluţioneze jalba subsemnatului. Ce aveam să citesc: „Lucrarea este identificată și aveam intenţia să v-o trimit luni. Am identificat-o și așteaptă pe ecran să-i vină rândul. Cum spuneam, îmi planificasem să v-o trimit luni. Dar... Nu mă simt bine. Sper să nu fie virusul... Vineri mă întorc la serviciu. Rezolv atunci. Dacă reușesc să aflu numărul de inventar al lucrării, de aici, de acasă, vă trimit mai repede de vineri. Dacă nu... așa cum v-am spus. Spor în tot lucrul bun și frumos!”.

Eram, așadar, prieten virtual cu doamna responsabilă și nu știam. Nu-mi imaginam că-mi va scrie în privat, și nu în e-mail, așa cum mi se părea firesc, instituţional, conform demersului meu. Nu schimbasem vreodată vreun mesaj și nu ne cunoscuserăm personal, așa că mi s-a părut nelalocul său mesajul. Dar, fie și așa, măcar aveam o veste. Și, mai ales, urma să primesc fotografia. Care, ce să vezi, a sosit, pe e-mail, dar nu a tabloului din muzeu, ci imaginea reproducerii din acel album, casat la alţii, dar existent în biblioteca acestei instituţii de cultură.

Dificultatea unui demers

După schimburi multe de scrisori electronice, primesc, Slavă Domnului, un link – spre descărcarea imaginilor. Nu l-a putut descâlci nici informaticianul la care mai apelez... Așa că, din nou, schimb de e-mail-uri și, în cele din urmă, la o lună și ceva de la demer­sul meu instituţional, primesc – prin poșta electronică – imaginile pe care le așteptam, la o rezoluţie îndeajuns de bună să le pot prezenta publicului interesat.

Ori de câte ori citesc un text sau privesc imaginile reproduse în paginile unei cărţi sau ale unei publicaţii, mă duce gândul la posibilele peripeţii prin care a fost nevoit să treacă respectivul autor până a reușit să le împărtășească semenilor săi. Și, după cum știţi mulţi dintre cei care aţi publicat vreun studiu ce a presupus interacţiunea cu instituţiile de cultură din România, pardon, cu unii lucrători-culturali din aceste locașuri, cât de dificil este să ai acces la documente, cărţi sau fotografii – care sunt depozitate acolo tocmai pentru cei interesaţi să le parcurgă –, iar aceia care le administrează nu sunt proprietarii lor, ci slujbași ai statului, care plătește ca ei să ni le aducă din arhivă pe masa de studiu.

De același autor

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe