Newsflash
OPINII

Când redescoperim America?

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - nov. 26 2021
Când redescoperim America?

Discuţiile despre sistemele moderne de gestionare a fluxului de aer în mediile critice, despre folosirea unui sistem de supraveghere și urmărire inteligentă a bunurilor sunt povești frumoase pentru angajaţii din sistemul de stat românesc.

Dacă la acestea adăugăm și posibilitatea controlului biometric privind accesul personalului în spitalele românești, ne plasăm deja în zona „science fiction”.

shutterstock_1915740121

Rezultatele unei cercetări recente, efectuată de compania Honeywell și comentată într-un articol de pe o platformă online, m-au impresionat. Se arăta acolo că 56% dintre angajaţii din sistemul sanitar sunt conștienţi că transmiterea prin aer a agenţilor patogeni reprezintă un pericol sporit, iar peste 40% cred că utilizarea unor încăperi cu sisteme de ventilaţie vechi este mult mai periculoasă decât nerespectarea indicaţiilor de siguranţă de către angajaţi. Se vorbește de igiena în spitale și despre temerile personalului medical, temeri firești dacă ne gândim că expunerea acestuia este mult mai substanţială decât a celorlalte categorii de populaţie.

Pandemia de gripă din 2018 pare că a adus și o serie de lecţii utile, dacă ne uităm la învăţămintele semnalate de dr. Richard Hobday: „Aerul curat și lumina soarelui par să ajute la prevenirea deceselor în rândul pacienţilor și la prevenirea infecţiilor în rândul cadrelor medicale”. În această perioadă pandemică însă, în România, și nu numai, cadrele medicale stau timp îndelungat în spaţii închise, încorsetate în aceste armuri anti-COVID, care le-au devenit, din nefericire, atât de familiare. Iar politicienii, deși există o recomandare fermă de la UE de introducere a certificatului verde, au în continuare dezbateri pe această temă, fără a materializa decizia într-o definiţie legislativă obligatorie.

Sigur, spaţiile de la Casa Poporului sunt mai darnice și este mai ușor de respectat și distanţarea, fapt care îţi permite și îţi acordă timp suficient ca să dezbaţi cu dărnicie acest subiect, cu opinii mai mult sau mai puţin avizate. Ba mai mult, se semnalează și că s-au terminat banii de salarii la personalul medical și că trebuie găsite soluţii urgente. Un fapt care dovedește cât de costisitoare este pandemia pentru România, cu un tribut amar plătit în vieţi umane, un număr substanţial de suferinzi pe viaţă și, probabil, pensionaţi medical precoce, cu o industrie care merge la ralanti, cu o poluare pe măsură, prin deșeurile generate de materialele folosite pentru protecţie, și cu o amprentare psihică a unui personal medical uzat, dificil de evaluat și de recuperat.

De la teorie la practică

Dacă ne uităm la propunerile de soluţii ventilate în mass-media românească, nu pot decât să mă gândesc că autorităţile române redescoperă America. În teorie, se scoate în evidenţă că ajustarea sistemelor de încălzire, ventilaţie și aer condiţionat, îmbunătăţirea ventilaţiei și filtrării, controlul temperaturii, umidităţii și al nivelului de CO2, la care se adaugă și sistemele de curăţare cu lumină ultravioletă și implementarea de strategii de control al presiunii pot contribui la îmbunătăţirea calităţii aerului din clădire.

În practică, spitalele de stat sunt niște clădiri vechi, peticite, care atunci când au fost construite, în urmă cu decenii, nu aveau nici pe departe vreun concept actualizat legat de calitatea aerului respirat în aceste spaţii. Ba mai mult, s-a redus numărul de paturi și s-a trecut la măsurarea cubajului per pat, fără a imagina vreun sistem centralizat de purificare a aerului.

Sigur că unele spitale private, construite recent, au fost concepute cu toate aceste strategii la zi. Poate că acele condiţii decente din sistemul privat pot fi o explicaţie a migrării personalului din sistemul de stat. Sunt multe oferte pe hârtie care previn recircularea particulelor anorganice din aer, dar, în plină pandemie, oare câţi manageri s-au aplecat asupra acestui aspect într-o perioadă când SARS-CoV-2 s-a obișnuit să convieţuiască cu fiinţa umană?

Vise frumoase pentru salariaţi

Sistemele pentru gestionarea eficientă și precisă a fluxului de aer în mediile critice, cu stabilizarea aerului curat, evacuarea celui uzat, compensarea lipsei de aer, direcţionarea preferenţială a fluxului de aer, cu o flexibilitate cu presiune pozitivă sau negativă sunt deja elemente de alimentare a unor vise frumoase pentru salariaţii de la stat. A aduce vorba despre combinarea controlului precis al fluxului de aer, cu purificatoarele electronice de aer, a vorbi despre estetica clădirilor sau de zone biosecurizate, așa cum menţionează „Healthcare Cleaning Forum”, sunt povești frumoase, ca cele legate de eterna discuţie referitoare la cine a descoperit primul America.

Dacă se mai adaugă și necesitatea unui sistem de supraveghere și urmărire inteligentă a bunurilor cu tablouri de bord, ce permit utilizarea de sisteme integrate de localizare în timp real, avem deja o problemă majoră. Sigur, așa s-ar gestiona altfel incidentele în spitale, temerile de incendii, de explozie a oxigenului. Toate ar putea fi mult diminuate și nu ar trebui ca fiecare sursă de oxigen să fie păzită de un pompier autorizat sau de unul transformat peste noapte. De fapt, e vorba de o securitate medicală, sanitară, digitală, fizică – un suport real, nu scriptic – de suport pozitiv și de securitate pentru personalul medical și pentru pacienţi.

În concluzie, dacă Ministerul Sănătăţii nu stabilește o strategie coerentă și în acest domeniu pentru instituţiile sanitare pe care le patronează, totul se duce, în stil „clasic” românesc, pe apa Sâmbetei.

De acelasi autor

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe