Newsflash
OPINII

CĂND (SĂ) NE TREZIM?

de Dan LĂZĂRESCU - oct. 2 2009
CĂND (SĂ) NE TREZIM?

Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge“. Această cugetare sau, mai exact, povaţă o ştiu – şi o urmez – încă din clasele primare, când am găsit-o în „Cartea de citire“, ce cuprindea tot felul de parabole pline de tâlc, de învăţăminte benefice, unele neuitate până astăzi. (...)

   Ca mulţi alţii, mi-am însuşit conţinutul acestui proverb şi l-am urmat pentru că – zic eu – este în concordanţă cu modul de a fi al omului. Căci Natura ne-a creat ca fiinţe diurne şi nu nocturne, precum bufniţele şi liliecii. Ceea ce nu înseamnă că n-ar exista destui „noctambuli“, care dorm ziua şi îşi încep viaţa abia după ce se lasă noaptea. Drept e că, mai ales de când televiziunea ni s-a insinuat în case şi în viaţă, devenind o dominantă a traiului nostru, multe ni s-au schimbat în ritmul existenţei, care devine tot mai nocturnă. Dar asta, îndeobşte, nu modifică şi natura, felul de a fi al celor „matinali“… Revenind la aforismul de la început, mulţi am crezut (eu mai cred şi acum) că el exprimă un adevăr inebranlabil – că o viaţă normală nu concordă cu tipul de existenţă oblomovist şi nici măcar cu cel al „crailor“ de Curtea Veche. Dar, aşa cum se întâmplă tot mai ades în anii din urmă, la un moment dat aflăm că multe din adevărurile în care credeam şi pe care ne bizuiam nu ar mai fi chiar atât de… adevărate. Că felurite verităţi, axiome, certitudini, pe care ne bizuim, de fapt ar fi exact opusul lor. Că albul e negru! O asemenea surpriză am avut-o de curând, când am aflat că, în opoziţie cu cele crezute până acum, „cel ce se scoală târziu este cel ce ajunge departe“. Pentru că cei care se desprind cu greu din braţele lui Morfeu ar fi mai vigili, ar avea o mai mare capacitate de atenţie comparativ cu cei ce se ridică devreme din pat. Este, pe scurt, concluzia unui studiu efectuat de un grup de cercetători belgieni, elveţieni şi francezi şi publicat în revista „Science“. Ei au mai arătat că, în cursul dimineţii, atât „matinalii“, cât şi „nocturnii“ au performanţe aproape similare, dar la sfârşitul zilei, cei din a doua categorie sunt mai vioi şi mai atenţi. Desigur, autorii studiului au pornit de la un fapt cunoscut – de la acela că alternanţa stării de veghe cu cea de somn este reglată atât de ritmul circadian, cât şi de mecanismul homeostaziei. La experimente – care s-au desfăşurat la Universitatea din Ličge (Belgia) – au participat două grupe de voluntari tineri şi sănătoşi, una din ele formată din „matinali“, iar cealaltă, fireşte, din „nocturni“. Care au fost supuşi la tot felul de teste şi urmăriţi nu numai cu ceasornicul, ci şi cu ajutorul imageriei prin rezonanţă magnetică (IRM), ce le înregistra activitatea cerebrală. În final, unul din coautorii belgieni ai cercetării, prof. dr. Phillipe Peigneux, a spus: „Credem că subiecţii «matinali» sunt mai performanţi dimineaţa şi invers. De fapt, după o oră şi jumătate de la trezire, nu mai există nici o deosebire între cei ce se scoală devreme şi cei ce se culcă târziu. Dar, la sfârşitul zilei, cei ce se trezesc târziu sunt mai puţin obosiţi şi au o capacitate atentivă sporită“. Ceea ce mi se pare de la sine înţeles. Iar amintitul profesor a mai explicat că la IRM această creştere a atenţiei apare ca o augmentare a activităţii în zonele nucleului suprachiasmatic şi în alte locusuri ale sistemului nervos central implicate în semnalul circadian. Dimpotrivă, aceste regiuni cerebrale sunt mai inhibate la cei ce se scoală devreme. Ceea ce, între altele, i-a făcut pe cercetători să reitereze cunoscuta recomandare ca pentru muncile de noapte să fie angajate persoane ce îndeobşte dorm până mai târziu… În ce mă priveşte, ca fiinţă diurnă ce sunt, prefer ca zilnic să dau curs îndemnului dintr-un vers al lui Nicolae Labiş: „Sculaţi, voi, boieri mari, s-arată zorii!“.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe