Primele menţionări ale carantinei în lume datează din secolul al XIV-lea, dar se pare că izolarea călătorilor se practica și în antichitate. Prima carantină menţionată era la Ragusa (azi Dubrovnik) și avea rolul de a proteja Statul Veneţian de molimele din Levant, aduse de corăbii cu marfă sau soldaţi. Pe teritoriul ţărilor române, carantinele au fost organizate de Imperiul Austriac, pentru a preveni transmiterea din Imperiul Otoman a ciumei sau a holerei (deși agenţii acestor boli, așa cum știm azi, erau ignoraţi). În secolul al XIX-lea au continuat să funcţioneze carantine la frontierele Principatelor Unite.

O reflectare umoristică a modului de funcţionare a unei astfel de carantine ne oferă Matei Millo în piesa sa „Coana Chiriţa la carantină în vagoanele de la Vârciorova”. Carantina de la Vârciorova (azi în judeţul Caraș-Severin) a fost înfiinţată la trecerea dintre Valahia și Banat, la iniţiativa autorităţilor sanitare austriece. Calea ferată care o lega de Turnu-Severin și mai departe de Pitești și București o făcea un punct strategic de control al celor care puteau aduce în ţară molime.
Bun prieten și coleg de școală cu Vasile Alecsandri, Matei Millo s-a inspirat din opera acestuia atunci când i-a preluat personajul Coana Chiriţa pentru a scrie piesa. Dar înainte de a o scrie, Matei Millo a jucat-o pe Coana Chiriţa de mai multe ori, în travesti (foto). Personajul a fost creat de Vasile Alecsandri pentru a ironiza și moraliza noua clasă de îmbo­găţiţi din contemporaneitatea sa.

Umor și realitate

Matei Millo a scris „Coana Chiriţa la carantină în vagoanele de la Vârciorova” pentru a descrie cu mult haz o ipotetică revenire a Coanei Chiriţa dintr-o călătorie în Franţa. Caracterul umoristic al lucrării este redat de chiar subtitlul lucrării: „O prostie mare în trei acte mici, cu cântece răgușite și coruri zbierate” – parcă ar fi de la noi, de la Știrile TV.
La întoarcerea din Franţa, ca și acum, deși pe atunci ţările de risc nu purtau coduri de culoare, Coana Chiriţa trebuia să stea în carantină în niște vagoane improvizate la Vârciorova, în așteptarea pregătirii unor barăci unde urma să locuiască o lună. Desigur că situaţia nu i-a convenit și a încercat să se sustragă, prin corupere. Chiriţa este dezinfectată de personalul medical cu acid fenic (este chiar și numele medicului de la carantina din Vârciorova). Când doctorul îi spune că trebuie pusă în carantină, ea răspunde: „Carantina e făcută pentru voi, proștilor, dar nu pentru noi, boierii”. Din nou déjà vu!
Mai departe, Chiriţa pretinde că este „hultuită”, adică vaccinată cu vaccinul nou al savantului rus Havkin (este vorba, desigur, despre doctorul Waldemar Haffkine, bacteriolog rus emigrat în Franţa, și realizatorul unui vaccin anti-holeric). Dar chiar și așa, tot trebuie să stea în carantină. Astfel că mai încearcă un tertip: ameninţă că deţine într-un borcan bacilii lui Koch și le dă drumul dacă este menţinută în carantină. Dar doctorul își dă seama de șmecherie. Nici întâlnirea cu un fost admirator, acum inspector, nu o ajută să fie exceptată de carantină (conform termenilor de acum). Până la urmă, acesta o ajută să evadeze și va fi recuperată de fiul său Guluţă, după ce în sfârșit este scutită de carantină pentru că mimează o suferinţă psihică.
Doctorul carantinei, Acid Fenic, este descris laudativ ca „un om actif, energic, nu îl sperie nicio împrejurare și ca soldatul care nu îl sperie gloanţele inamicului, el merge brav înainte”. Piesa se termină cu urale la adresa doctorului. Deci atitudinea faţă de carantină nu s-a schimbat, cea faţă de medicii de la DSP, mult în rău, din păcate.