Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Castele din cărţi de joc

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU vineri, 9 august 2019

Au trecut două săptămâni de la precedentul meu text. Lumea s-a rotit doar de 14 ori în jurul propriului ax. Și s-a întors pe dos, revărsându-și tot puroiul sociologic.

În cele două săptămâni, ni s-a adus aminte că omul este o fiinţă mârșavă și canibală, propriul prădător, propriul călău. Că răul nu a dispărut, nici nu a adormit, ci numai simţurile noastre intră periodic într-o amorţeală extatică de falsă siguranţă, din care ne trezim brutal din când în când.
În cele două săptămâni, ne-am adus aminte că, indiferent pe ce drum am fi, suntem complet singuri, putem oricând cădea și ochiurile plasei de siguranţă sunt prea mari. Că sistemele de întrajutorare, de urgenţă, de suport nu sunt deloc sisteme, ci doar niște oameni speriaţi, la fel ca noi, dar și dezumanizaţi până la cinism. Că nu există organizare decât în sens imoral și mortal.
Exact când mă gândeam că diferenţa dintre civilizaţie și pseudocivilizaţie e frica și că, spre deosebire de părinţii noștri, poate nu avem atâtea de care să ne temem, am aflat că groaza e pe deplin justificată. Și ne mănâncă de vii.
În ultimele două săptămâni, cutremurul groazei a avut nenumărate replici: cum ar fi o nouă discuţie populară despre reforma sistemului psihiatric, în care oameni de bine au cerut reintroducerea miticei „dungi roșii în buletin”. E genul de atmosferă în care, îmi imaginez, s-a născut nazismul. În care suntem confruntaţi cu propria urâţenie și refuzăm să o recunoaștem sau ne mirăm de ea de parcă acum s-a născut.
În tot acest context, urmăresc zbuciumul colegilor din ambulatoriu în întâlnirile lor cu reprezentanţii CNAS. Lăsând deoparte discrepanţele de finanţare, dilemele etice de genul dosarului electronic de sănătate, mi se pare copleșitoare birocraţia cu care trebuie să te descurci când colaborezi cu CNAS. E ca un labirint minat, cu un fir al Ariadnei care se întrerupe imprevizibil timp de o săptămână. Un stres enorm pus pe relaţia medic-pacient. Și nu pot să nu mă minunez de raportul paradoxal dintre o birocraţie oprimantă și vastă, pe de o parte, și sistemul subţire și șubred ca un schelet de beţe de chibrit, din spatele ei, pe de altă parte. Așa sunt, probabil, întregile noastre vieţi în societatea românească contemporană: castele complexe de cărţi de joc, sprijinite doar de aer.

Etichete: reforma sistemului psihiatric

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.