Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Ce alegem?

Viața Medicală
Adrian GHEORGHE luni, 28 decembrie 2015
     În era curentă, a miniștrilor sănătății cu formare medicală, cele mai multe și aprinse discuții pe marginea serviciilor de sănătate din România rămân despre bani. Pe hârtie un an cu câteva progrese notabile, 2015 nu face excepție. Introducerea cardului de sănătate – economii. Reducerea prețurilor la medicamente – economii. Actualizarea listei de medicamente compensate – impact bugetar. Criza etică și organizațională a personalului medical – dublarea salariilor. Construcția spitalelor regionale de urgență – studii de fezabilitate și fonduri de la Comisia Europeană prin programul operațional regional. Salvarea Institutului Cantacuzino – lipsă de fonduri. Corupția din sistem – fraudă și plăți informale. Pe fundalul acestor discuții, pacienții decontează conștiincios, zi de zi, cu propria stare de sănătate. În paranteză fie spus, ironia pare să fi colonizat robust clădirile autorităților din sistem: ultimul studiu privind starea de sănătate a populației din România a fost făcut – cum, necum – pe vremea unui ministru al sănătății cu formare economică. Despre conținutul clinic și epidemiologic al problemelor se vorbește mai degrabă colateral, în sens justificativ. Principalul pacient al politicilor de sănătate este bugetul.
     Discuțiile despre bani sunt necesare și esențiale în sănătate, nu trebuie să fim pudici. Excesul, în schimb, ne poate face să credem că o combinație de resurse financiare suplimentare și management financiar superior ar fi principalul ingredient pentru un sistem de sănătate mai performant. Este adevărat și nu prea. Auzim și reținem ușor comparațiile care arată România pe ultimele poziții în mai toate clasamentele europene: cheltuielile cu sănătatea, speranța de viață, accesul la medicamente și la infrastructura medicală. Cuvântul-cheie în astfel de titluri este „european“, nicidecum „România“. Dintr-o perspectivă globală care cuprinde țări din toate regiunile de dezvoltare, orice comparație a performanței sistemelor de sănătate – neapărat cu un grad apreciabil și asumat de generalitate – plasează România de-a dreptul „pe curba“ stării de sănătate a populației în raport cu cheltuielile pentru sănătate și indicatorii de dezvoltare economică. Cu alte cuvinte, sectorul de sănătate domestic se situează cam unde îi este locul: nici nu subperformează, nici nu supraperformează în raport cu nivelul de dezvoltare al țării. Se impun două consecințe: întâi, dacă ne dorim o stare de sănătate mai bună pe termen scurt-mediu cu resursele actuale, ar trebui să ne depășim substanțial condiția. Aspectul e util de punctat deoarece de ani buni căutăm obsesiv „normalitatea“, această fantasmă a imaginarului colectiv românesc. Putem fi dezamăgiți, însă nu pe bună dreptate: adevărul este că trăim deja normalitatea pe care ne-o poate cumpăra, în medie, nivelul de dezvoltare curent al României. Există, desigur, și deviații pozitive de la curba globală, adică state care supraperformează; nu ne numărăm printre ele. A doua consecință, strâns legată de prima, este că o stare de sănătate mai bună pe termen mediu-lung în condiții de echitate și constrângeri bugetare previzibile cere mai puțin reforme specifice ale sistemului de sănătate și mai mult un stat care să funcționeze în ansamblul său, de la cetățeni și până la cel mai înalt nivel al administrației. Ecuația devine simplu de scris, însă lent și dificil de implementat: mai multă dezvoltare egal mai multă normalitate. Administrație publică eficientă și credibilă, medii de locuit adecvate, șomaj și sărăcie simbolice, echitate în toate politicile, incluziune socială, implicare civică constantă și altele asemenea. Nicio reformă nu poate influența mai mult sănătatea decât progresul economic și instituțional susținut. Adevărata bătălie pentru sănătate se duce dincolo de ieșirea din, și nu de intrarea în Ministerul Sănătății.
     Dacă e adevărat că totul e bine când se termină cu bine, atunci 2015 a fost un an prost. Pentru câteva zile, în octombrie–noiembrie, sistemul public de sănătate a părut că își recuperează un suflet pe care cei mai mulți nici nu ne gândeam că îl mai are. Începând cronologic cu asistentele maternității Bucur și până la studenții care se vor mai fi voluntariind și astăzi pentru victimele aflate încă în spital, a răzbătut clar că sistemul are o inimă care bate în același ritm cu cea a pacienților pe care îi servește. Majorarea salarială din septembrie a părut, în acest context, un detaliu pur contabil. Scandalul ulterior al infecțiilor nosocomiale, hibă veche, cunoscută de toată lumea din sistem, a reamintit și recimentat impresia că urma de suflet revelată la cald era doar glazură și nu blat, că sistemele nu au, de fapt, suflet, ci doar legi. Legi care sunt mai bune sau mai proaste și care sunt respectate mai mult sau mai puțin aproximativ.
     Rămânem după 2015 cu certitudinea că moartea este încă instrumentul de facto al măsurării performanței sistemului public de sănătate din România – o realitate tristă la nivel național și tragică la nivel individual. Realizările și contrarealizările continuă să se măsoare în decese care au putut fi evitate sau nu. Perla sistemului public rămâne serviciul de urgență, singurul căruia publicul îi mai transferă încredere. Există o oarecare mândrie în măsurarea minutelor în care ajunge ambulanța – „există, totuși, ceva care merge bine“. Odată coborât din ambulanță, orice se poate întâmpla. La nivel de politică, precum la nivel de implementare, inițiativa oricărei intervenții sistematice dincolo de salvarea vieții păstrează note exotice vecine cu realismul magic. E îmbucurător că reabilitarea și consilierea psihologică și-au făcut loc în discursul despre asistența complexă a recuperării victimelor și familiilor lor. E descurajant că a trebuit creată abia acum o structură paraministerială special în acest scop, semn că cei care au avut ghinionul să aibă nevoie de astfel de îngrijiri în trecut (câte milioane?) au tras paiele scurte. Trăim într-un sistem care continuă să se autodefinească prin faptul că oferă viață – atât cât poate – în cel mai pur, biologic, primar mod cu putință. Restul e, în mod necesar, destin.
     O conceptualizare a calității actului medical care să însemne practic și sistematic mai mult decât supraviețuirea pacientului se cere asumată drept prioritate imediată. Nu va fi suficient, însă nu mai putem practica medicina în Uniunea Europeana cu obiective de (fie-mi iertat) Congo. Viitorul apropiat va oferi câteva oportunități de ajustare a modului în care performanța este definită în sectorul de sănătate. Întâi, se va finaliza planul de implementare a strategiei naționale de sănătate. Apoi, noua autoritate națională de management al calității în sănătate extinde spectrul de lucru al fostei comisii naționale de acreditare a spitalelor pentru a include toate tipurile de furnizori de servicii medicale. În fine, programul de asistență tehnică al Băncii Mondiale pentru reforma sistemului sanitar cuprinde un proiect de definire a unui cadru de performanță pentru spitale. Instituționalizarea despre care vorbim va trebui să însemne mai mult decât pedepsire în caz de nerespectare – aceasta se întâmplă sau ar trebui să se întâmple și acum. Lipsește, în schimb, sprijinirea concretă a tuturor actorilor din sistem – furnizori, plătitori, mecanisme de control – pentru atingerea sistematică a obiectivelor de performanță, aceiași care astăzi sunt lăsați să se descurce. Tocmai asta e una dintre marile probleme: ei reușesc să se descurce cumva, însă nu se descurcă de o manieră care să contribuie la atingerea obiectivelor sistemului. Se ia șpagă, se raportează fals, se compromite calitatea. „Descurcatul“ creativ la nivel organizațional generează haos la nivel instituțional și sistemic. Așa cum sistemul asigurărilor sociale de sănătate transferă bani, curentul subteran al guvernanței cârpite transferă vină.
     Tușele groase de mai sus îi nedreptățesc flagrant pe cei care deja tac și fac, lucrând în litera și spiritul reformei. Fără ei, decesele ar fi mai multe și dezbaterile mai puține. Ei trebuie să fie mai mulți și, la fel ca într-o campanie electorală, „nehotărâții“ decid. Valul de reforme în sănătate început cu strategia și pachetul de servicii de bază are șanse să fie susținut și în prima parte a lui 2016, însă fereastra de sprijin politic la nivel înalt pentru reformă se poate închide în orice moment. Anul care urmează este unul electoral și prioritățile guvernului de peste un an sunt greu de prezis. Câte inițiative de reformă nu au fost abandonate în trecut din lipsă de sprijin politic? Soluții tehnice pentru problemele din sistemul sanitar au existat dintotdeauna și ele au fost cunoscute, însă prea puține au fost asumate și duse până la capăt. Numai pentru strategia de raționalizare a spitalelor, de exemplu, au fost elaborate cel puțin cinci studii diferite în ultimii cincisprezece ani și niciun master-plan național sau regional nu este încă gata. Pentru cine și-a dorit vreodată să forțeze inerția – cetățeni simpli, personal medical, manageri, experți de profil și politicieni – timpul pentru a o face este acum, așa cum s-a demonstrat deja că este posibil. Apăsați de absența alegerilor sau a relevanței lor, uităm că, în unele momente, aceste alegeri sunt reale. Aproape la fel de ușor cum uităm că inacțiunea este, de asemenea, o alegere. Ce va fi de data asta?

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.