1. Ar risca mai puţin să fie agresaţi fizic. Către deloc, în funcţie de locul unde își desfășoară activitatea. Nu este cazul să subliniez importanţa.
2. Ar fi mai puţin expuși agresiunilor verbale sau șantajului din partea pacienţilor, iar asta s-ar putea traduce prin mai puţine vulnerabilităţi de ordin psihologic și emoţional ale personalului medical.
3. Ar face din cabinet sau spital un loc de muncă mai sănătos, în care angajaţii merg cu mai mare plăcere, un lucru extrem de important în zilele acestea.
4. Ar fi mai puţine cazuri mediatizate în care personalul medical este agresat și umilit; le-ar da mai puţine idei altor agresori care cred că spitalul este sat fără câini și că orice le este permis.
5. Printr-o organizare mai riguroasă cu scopul de a preveni situaţiile conflictuale, ar fi și beneficii colaterale de ordin organizatoric: timp de așteptare mai puţin, mai puţină lume care să aștepte în mod nestructurat și imprevizibil să intre la medic. O mai bună organizare se traduce prin mulţi pacienţi liniștiţi, mai ușor de administrat și de impresionat, ceea ce, din nou, crește satisfacţia la locul de muncă.
6. Autoprotector se bazează pe stăpânirea de sine, dar și pe lucrul în echipă. O bună strategie de autoprotector implică tot personalul, iar acest fapt conduce la creșterea coeziunii echipei, un alt motiv de satisfacţie la locul de muncă.
7. Un plan bun implică și cunoașterea propriilor vulnerabilităţi. Sunt membri ai personalului medical care, prin propriul comportament, devin un magnet de dezastre; sămânţa de scandal este permanent încolţită în comportamentul lor. Adeseori, felul în care ei se poartă nu se răsfrânge doar asupra pacienţilor și aparţinătorilor, ci și asupra colegilor, producându-le suferinţă acestora. Creând contextul identificării și administrării propriilor seminţe de scandal, un plan judicios contribuie substanţial la un loc de muncă armonios.
8. Raportarea incidentelor consumate ar putea duce la identificarea unor șabloane care favorizează escaladarea emoţională și degenerarea în violenţă. Ar putea conduce la măsuri externe de proiectare (de exemplu, camere video amplasate în zone sensibile, reproiectarea fluxurilor de pacienţi și a procedurilor de administrare a acestora, a spaţiilor dedicate consultaţiilor), în așa fel încât locurile de muncă să fie deopotrivă mai sigure și mai plăcute.
Ce-ar fi dacă sindicatele active în sănătate s-ar ocupa și de așa ceva? Măcar de iniţierea unui pachet de măsuri pe această temă. Ar descoperi că siguranţa la locul de muncă nu este un moft, ci este ceva de importanţă crucială pentru toţi cei implicaţi. Ar mai descoperi că există și știinţă în spatele unor astfel de concepte de siguranţă, că există modele, școli etc. Ar descoperi chiar că ei înșiși pot fi utili celor cărora le reţin procentul din salariu.
În cele din urmă, mai toţi ne dorim să mergem la serviciu, să ne simţim deopotrivă utili și bine și să ne întoarcem la familiile noastre sănătoși și cu poftă de viaţă.