Dacă ați putea lua o singură măsură, dacă ați putea aborda o
singură problemă a sistemului de sănătate românesc, care ar fi aceea? Care este
călcâiul lui Ahile? Care este punctul critic, care, odată atins, deschide potențialul
și posibilitatea reformelor autentice?
Au fost mai mulți miniștri ai sănătății care au încercat să
reformeze managementul unităților sanitare, mai degrabă ca rezultat al
intuiției decât al unei analize sistematice. Raționând că probabil există o conexiune
între un management sanitar profesionist și calitatea îngrijirilor de sănătate,
au încercat să extindă aria celor care pot conduce un spital (economiști,
juriști etc.) și au solicitat studii de specialitate (master/cursuri de
management sanitar) pentru cei deja în funcții.
Într-adevăr, performanța unui sistem este strâns legată de
capacitatea administrativă – extrem de redusă în sistemul român de sănătate.
Creșterea capacității administrative ar trebui să constituie prioritatea „zero“
a oricărui ministru al sănătății din România. Și de aici încep problemele:
motivul pentru care avem capacitate administrativă scăzută are de-a face cu
schimbarea periodică pe criterii politice (la intervale mai mici de patru ani)
a managerilor spitalelor, autorităților de sănătate publică, institutului de
sănătate publică, a casei de asigurări de sănătate. Este imposibil să faci o
planificare pe termen mediu și lung, este imposibil să te specializezi ca
manager dacă depinzi în totalitate de voința unui cetățean sau a unui grup
dintr-un partid (cu competență colectivă extrem de redusă în domeniul
sănătății). Singura strategie viabilă pentru managerii în funcție este
menținerea și supraviețuirea. Ah, era să uit, și dotarea propriei secții – din
bugetul spitalului.
Politizarea managementului sanitar constituie cea mai
mare problemă a sistemului de sănătate românesc. Argumentul că doar cineva din
partidul din care fac parte membrii guvernului poate implementa politicile
acestuia este ridicol și ilogic.
Excluderea completă a elementului politic din selecția și
concursurile pentru posturile de manager din sistemul de sănătate este prima
piesă de domino capabilă să angreneze dinamizarea sistemului. Un corp de
manageri profesioniști (care să aibă o normă întreagă ca manageri – opt ore în
biroul managerului, fără practică medicală) va transforma gradual sistemul pe o
abordare bottom-up. Aceștia vor planifica pe termen mai lung, vor avea
strategii adaptate zonei și nu vor funcționa continuu pe plan de exit.
Există metode simple de implementare a unui sistem depolitizat:
comisii de concurs pentru posturile de manager formate exclusiv din persoane
din țări dezvoltate în care sistemul de sănătate funcționează; publicarea
bugetului și a raportului financiar anual al instituțiilor de sănătate pe site;
incompatibilitatea funcției de manager general cu alte activități (la fel ca
magistrații) și salarizare corespunzătoare. Atât! Trebuie să ne selectăm
managerii pe criterii meritocratice (partidele sunt subiective prin definiție),
să îi plătim corespunzător (competența costă – o regulă ar putea fi că
managerul unui spital câștigă de două ori cât un membru al Parlamentului) și să
ne asigurăm că toată lumea vede cum își fac aceștia treaba.
Responsabilitatea Ministerului Sănătății ar trebui să fie
exclusiv politicile de sănătate și supervizarea implementării acestora, în
niciun caz consolidarea puterii partidului de guvernare. Știți cum vă puteți da
seama că managementul este politizat? Urmăriți valul de schimbări post-alegeri
(demisii, controale de la guvern).
Se va rezolva această problemă în viitorul apropriat?
Improbabil...