Newsflash
OPINII

Cea mai parșivă revelaţie

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - apr. 16 2021
Cea mai parșivă revelaţie

Interacţiunile prin intermediul reţelelor de socializare, indiferent de scopul lor, răpesc timpul necesar unei vieţi trăite din plin.

Imaginaţi-vă că suntem într-un cerc terapeutic și că fiecare ne ridicăm și spunem un număr. „Șapte”, afirm eu și mă așez. O săptămână s-a scurs de când am decis să fiu mai prezent în realitate și mai puţin prezent în spaţiul virtual. De mulţi ani devenisem un generator zilnic de conţinut pentru cele câteva pagini de Facebook pe care le administrez, precum și pentru Instagram. Aș elimina, totuși, dintre acestea pagina profesională, cea dedicată lui Grigore T. Popa, ori paginile unui proiect și ale unei companii private și aș privi înspre cea în care eram imersat multă vreme zilnic. 

        Le-am vorbit studenţilor despre social media în sănătate și branding personal la cursurile opţionale pe care le-am iniţiat, în premieră pentru spaţiul universitar medical românesc, considerând că e bine să devină creatori de conţinut, și nu doar consumatori, privitori și distribuitori de imagini sau de clipuri amuzante. Zilnic căutam să ofer publicului/prietenilor virtuali noutăţi despre trecut, aspecte inedite din locurile pe care le traversam, fragmente din cărţi uitate, oameni demni de a fi urmăriţi. Lucram uneori câteva ore pentru a monta un șir de clipuri într-un film coerent.

        Cărţile pe care intenţionam să le citesc mi se adunau în teancuri prin casă, inventarierea miilor de fotografii și documente din trecutul medicinei românești, pe care le-am adunat, avea de așteptat, locurile din Iași și din ţară în care planificasem să fotografiez ori să filmez deveneau tot mai îndepărtate, iar cărţile la care începusem să lucrez adăugau extrem de puţine pagini, pe măsură ce eu consideram că fac educaţie virtuală amicilor din reţea.

Starea de prezenţă

        Mă trezeam din ce în ce mai obosit, motivaţia îmi scădea, și viaţa mi se părea tot mai tristă. Toate astea le simţeam chiar dacă nu urmăream niciun program de televiziune și nu deschideam niciun link ce anunţa un text despre pandemie. Alegeam atent documentarele sau filmele de pe Netflix și făceam zilnic exerciţii fizice preţ de 20 de minute, ca să nu mai vorbesc despre mersul pe jos.

Îmi vizitam des fetiţa, mă jucam și mă bucuram de evoluţia și de râsul ei. Însă, în timp ce o ţineam în braţe, răspundeam la comentariile vreunei postări și verificam notificările pe care telefonul mi le afișa. Și tot eu mai aveam curajul să vorbesc despre starea de prezenţă în emisiunile tv pe care le realizam? Ori despre tinerii captivi ai jocurilor video și ai pornografiei? Despre „masculinitatea furată”? Eu, care-mi furam zilnic ore din viaţă pentru iluzia educaţiei și a așa-zisei împărtășiri cu prietenii a unor experienţe memorabile? Vorbeam și scriam despre alţii care nu practică ceea ce predică...

Ce vor ceilalţi

        Toate acestea, până într-o zi. Era 7 și ceva dimineaţă și răspundeam comentariilor de peste noapte la postările din ziua precedentă. Aveam o stare ciudată și m-a străfulgerat un gând: să revizitez Cimitirul „Eternitatea”, pe care îl frecventam, dacă mă pot exprima așa, în anii din urmă. O altă lume m-a primit: femei care îngrijeau mormintele familiei, sărmani ce așteptau milostenie, ciocli veseli afundaţi în gropi și pisici toropite de căldura soarelui. Priveam degradarea vechilor monumente funerare și mă amuzam de mausoleele ridicate de mai marii zilei.Dintre sutele de fotografii pe care le-a înghiţit memoria telefonului am ales una, pe care am apreciat că trebuie s-o postez. În nici un minut, primesc o notificare! O prietenă din București, arhitect, îmi scrisese: „Dar ce e cu postările astea lugubre, tocmai acum când e o primăvară așa frumoasă?”. Și a adăugat o imagine cu un copac, în soare, dintr-un parc din Capitală.

      Funebru ori sumbru mi s-a părut mesajul ei și am reacționat, explicând, nu doar ei, ci și celorlalți, că „nu-mi trebuie flamuri” și că „nu voi sicriu bogat”, nu vreau să distrez sau să fiu mâța de pe gard pe care o vezi și te amuzi. Demersul meu e mai mult decât a fi plăcut cuiva ori de a tânji după atenție. Acea postare a fost borna din care am pornit numărătoarea zilelor în care minutele petrecute pe Facebook sunt mai puţin de 5 zilnic. Postez, dacă am inspiraţie sau observ ceva notabil, dar nu mai interacţionez în niciun fel cu publicul. Vreau ca la finalul acestei vieţi, cum scria Thoreau în cunoscuta-i carte „Walden”, să nu constat că descoperirea cea mai importantă a existenţei mele este aceea că n-am trăit.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe