Newsflash
OPINII

Ceaţa războiului din Ucraina

de Dr. Gabriel DIACONU - apr. 22 2022
Ceaţa războiului din Ucraina

Acele lucruri pe care le-am uitat, nu le-am știut sau nu ne-a interesat vreodată să le aflăm sunt aceleași lucruri care poate ar explica, vreodată, de ce am eșuat medical.

image-from-rawpixel-id-4031781-jpegPrin forţa evenimentelor, dar și în urma campaniei de informare lansată de Ministerul Sănătăţii privind distribuirea iodurii de potasiu către populaţie am ajuns să revizuiesc, în ultimele săptămâni, capitolul obscur al „protecţiei la incidente radiologice” (PIR) din România. Și ce-am aflat este relevant. Concluziile mele poate vor supăra, dar m-aș bucura să pună, mai degrabă, pe gânduri cititorul.

Prima reacţie a fost că PIR există, dar lipsește cu desăvârșire. Discutând eu cu diverși actori implicaţi, majoritatea nu știau decât vag despre ceea ce e de făcut în cazul unui accident nuclear, expunere la radiaţii sau – și mai rău – în cazul unui atac cu armă nucleară.

După care, săpând, am ajuns prin diverse subsoluri ale instituţiilor unde, într-adevăr, zăceau lânced diverse documente cu tentă medicală. Spun „tentă medicală” pentru că, în fapt, arătau mai degrabă ca niște conspecte, nicidecum un algoritm clar despre ce, cine, când sau cum procedează. Nu mai vorbesc de elemente clar instructive privind protecţia persoanei sau a mediului de lucru, ori a proximilor când vorbim de radionuclizi sau de poluanţi care conţin izotopi radioactivi.

Târâș-grăpiș am ajuns totuși să închid bucla de explorări în oaza de normalitate de la CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), unde am aflat două lucruri relevante: că – prin natura muncii – ei au foarte bine organizată protecţia radiologică, au inclusiv în lucru (?) un Plan Naţional de răspuns, dar – pe de altă parte – ultimii ani au văzut relaţia lor de colaborare cu Ministerul Sănătăţii marcată de varii forme de dezinteres.

Dezinteresul, o dată în plus, pare cea mai toxică substanţă. Astfel că am împins subiectul înapoi în conștiinţa medicală, mai întâi la un grup de lucru sub umbrela CNCAN, dar apoi și unde-ar trebui să existe, mai exact, spre Colegiul Medicilor.

Surpriza a venit când președinţii Colegiului din care fac parte, dar și la nivel naţional, s-au arătat nu doar interesaţi, dar și dornici să repună subiectul pe tapet. Nu dorinţa le lipsea, cât percepţia că cineva chiar ar vrea să afle astfel de lucruri.

Și ajung la a treia constatare. Mult damnata torpoare a corpului nostru medical e (și) o funcţie de apartenenţă. Altfel spus, cât de mult aderăm la comunitatea dimprejur. Cât de mult ne pasă. E o valoare care doar acum revine în conștiinţa doctorului român, după decenii de fărâmiţare și anomie sanitară.

Găsesc că, totuși, pandemia de COVID-19 și drama pe care am trăit-o, împreună, cot la cot în ce privește efortul ultimilor doi ani, ne-au reabilitat în bună măsură. Astfel că aceste breșe largi, respectiv subiecte lăsate în paragină, își vor face loc înapoi în conversaţia constructivă. Am aflat, odată ajuns „noul coronavirus” pe teritoriul României, că n-avem decât o singură șansă: să lucrăm împreună. Să conlucrăm cu adevărat. Dar și că vechile inamiciţii ar merita lăsate la o parte.

Era o vreme când nu ne puteam imagina ravagiile pe care le-ar putea face un virus în populaţie. După care, estimat, câteva sute de mii de români au murit de COVID-19. Acum este o vreme inimaginabilă, înmărmurită încă de ceaţa războiului din Ucraina și pericolele emergente. Nu cred că avem timp de irosit, oricare ar fi consecinţa acestuia asupra
semenilor noștri.

Citiți și: Fake news și depresie

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe