Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Chirurgie relaţională

Viața Medicală
Dr. Richard CONSTANTINESCU vineri, 26 noiembrie 2021

De multă vreme am înţeles un aspect: persoanele care simt nevoia să-și exhibe superioritatea și, mai ales, să devină intruzive în viaţa intimă a celuilalt ascund o fosă plină de frustrări și de neîmplinire interioară.

Erau zile în care era extrem de rânzos. Îl simţeam după cum intra pe poarta spitalului și după figura pe care ne-o înfăţișa la raportul de gardă. Speram ca programul operator extins să-l calmeze. Frecvent, cele patru-cinci ore în care-și scufunda atenţia și mâinile în pântece, în vintrele atâtor oameni îl linișteau și, chiar dacă se vedea că e trudit, adesea îl auzeam: „Domnu’ Ricky, caznă e la împins vagoane!”.

Nu-mi aduc aminte ce a declanșat explozia acelei după-amiezi. Observase că Gabriel (prenumele, evident, l-am schimbat aici) și cu mine intrasem în Camera de gardă. A ciocănit scurt și a intrat. S-a îndreptat înspre fereastră și a deschis-o larg. Fără introducere, dar în forţă, a pornit judecata noastră. Eram puși sub învinuire pentru următoarele capete de acuzare: 1) am lăsat femeile să ne „încalece” și 2) nu ne-am ales femeia potrivită. Era extrem de aprig și se răstea așa de puternic la noi, încât observam cum se adunau oameni sub fereastră ca să afle pricina beștelirii. Culpa mea: o prietenă mai mare cu un an și ceva, contabilă la o librărie, cu studiile în Drept îngheţate; vina lui Gabriel: o femeie fără studii, cu un copil.

Era convins că nu mai gândeam clar, că orbisem. La tinereţea și la meseria noastră considera că ar trebui să fim întâmpinaţi, zilnic, de o altă femeie, cu daruri felurite. „Așa trebuia să faceţi: (...) Una să vă aștepte azi cu friptură, alta să vă invite mâine la Lepșa și tot așa! Sunteţi tineri, frumoși, aveţi o meserie bănoasă, și voi nu doar că umblaţi cu mai știu eu cine, dar vă și expuneţi cu ele prin târg și le mai și chemaţi la spital!” A ieșit trântind ușa și noi așteptam să revină, cum făcea adesea, să întărească mesajul transmis prima oară. Nu s-a mai întors.

Viaţa nu știe carte

Niciunul dintre noi nu i-a urmat învăţătura. Eu sunt acum doar într-o relaţie de prietenie virtuală cu acea fată, pe care am apreciat-o și căreia îi port o frumoasă amintire. Pentru colegul meu, în schimb, povestea are mai multe niveluri.

Gabriel era de gardă la Chirurgie când a fost anunţat că ajunsese în Triaj o femeie cu o plagă tăiată în regiunea pumnului. Era însoţită de un personaj fioros, cunoscut și temut în urbe. Orice student medicinist află în primii ani că nu se recomandă interacţiunea dintre medic și pacient mai mult decât în sfera profesională. Însă viaţa nu știe carte. Iubirea nu poartă ghiozdan în spinare!

Între Gabriel și Ioana (prenumele, evident, l-am schimbat aici) s-a născut, pe loc, o idilă. Ioana locuia cu fetiţa ei într-un mic apartament din oraș, atent supravegheat de oamenii necruţătorului interlop. Tatăl copilei era sechestrat de câţiva ani, pentru nu știu ce infracţiune, de autorităţile unui stat european. Se întâlneau în secret și, după multe peripeţii, au reușit să se desprindă de influenţa nefastă a tatălui fetei și s-au mutat într-un oraș mai mare. El și-a asumat relaţia, creșterea fetiţei și a început alte activităţi medicale, mult diferite de cele anterioare. Ioana și-a finalizat studiile liceale și, după un periplu nu prea fericit printr-un oraș universitar, unde i se promisese lui o carieră universitară, au revenit în urbea în care se refugiaseră. În timp ce între ei se plămădea o nouă fiinţă, ea a devenit studentă a Facultăţii de Medicină, iar în cele din urmă s-au căsătorit.

Povestea merge mai departe

Copiii au crescut, Gabriel lucra în zona privată medicală și Ioana se pregătea de rezidenţiat. Niște prieteni de-ai lui care plecaseră din România i-au trimis un e-mail prin care îi sugerau să aplice la două posturi de medici, într-o localitate din Franţa. Naraţiunea, aflată în desfășurare, decurge astfel: ambii lucrează acum într-un spital, fata a absolvit o facultate cu profil umanist și băiatul se bucură de aprecierea colegilor din localitatea în care s-au stabilit.

E unul dintre cazurile fericite, veţi gândi. Este adevărat. Însă, e bine să nu-i mai judecăm pe ceilalţi după grosimea portofelului și după teancul de diplome. Și nici să nu credem în poleiala pe care, de obicei, ne-o arată ostentativ ceilalţi. Viaţa este mereu în desfășurare, e bine s-o privim și să nu facem epicriză de etapă. Putem sesiza particularităţi care ni se par agravante, dar mai bine observăm, decât să deschidem gura. Să nu ne grăbim a întocmi scrisori chirurgical-relaţionale atât timp cât nici viaţa noastră nu-i roz și, mai ales, că nimic nu ne îndreptăţește să oferim reţete.

De același autor

Etichete: prejudecati

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.