Anul
2012 a debutat cu un moment nefast pentru sistemul de sănătate. Legea destinată
domeniului, publicată – din dispoziţia oficială – pe site-ul Ministerului Sănătăţii,
cu intenţia de a fi dezbătută de specialişti şi de opinia publică, a sucombat înainte
de a se naşte. O controversă caracterizată prin măsuri necontrolate între şeful
statului şi unul din artizanii sistemului de urgenţă integrat, subsecretarul de
stat Raed Arafat, s-a soldat cu demisia acestuia din urmă din funcţia deţinută.
Simpatia,
poate şi preţuirea muncii demisionarului în ochii opiniei publice au determinat
reacţii vehemente de stradă, în primul rând la Târgu Mureş, unde medicul
demisionar şi-a reluat cu înţelepciune locul de muncă deţinut anterior. Dar,
acolo, apărarea punctului său de vedere în controversa iscată la mânie (ah,
prost sfetnic a fost, este şi va fi mânia vanitoşilor!), au luat-o, umăr lângă
umăr, românii şi maghiarii laolaltă. Acesta este, de fapt, adevărul despre care
s-a vorbit prea puţin, fiind inconfortabil. În aceste condiţii, şeful statului
a ordonat primului ministru retragerea de pe site a legii, mai ales că, între
timp, mişcări de tipul celor de la Târgu Mureş se declanşaseră în întreaga ţară.
Imediat
însă, după retragerea primei legi, oarecum surprinzător, şeful guvernului a
anunţat intenţia de a demara întocmirea unei alteia, care să rezulte dintr-o
largă consultare, în primul rând cu specialiştii din sistem, dar şi cu
reprezentanţi din domenii complementare, cei ai organizaţiilor pacienţilor, ai
societăţii civile etc. Este greu de înţeles această mişcare rapidă, care a dus
la revenirea asupra unor numiri şi revocarea lor penibilă, odată cu reîncadrarea
ca demnitar a medicului Raed Arafat. Între timp, odată cu aparenţa stingerii
treptate a episodului legii sănătăţii, mişcările contestatare s-au extins în
peste 60 de localităţi din ţară.
Ne
preocupă însă, în cel mai înalt grad, cu totul altceva. Legea anulată de pe
site a fost redactată de anumite persoane, cărora, de altfel, şeful statului
le-a mulţumit public. Se pune însă o întrebare elementară: ce calificare
medicală au avut aceştia, dacă la o nouă „ediţie“ a legii este nevoie de
consultarea competenţelor reale, adică
a celor ce trăiesc şi profesează ca medic de familie, medic de spital, medic în
serviciile de urgenţă, chiar manageri de practică medicală îndelungată la patul
bolnavului sau în medicina preventivă. De unde, oare, această aroganţă
birocratică, exprimată prin credinţa că administratorii şi consilierii, ca şi
comisiile parlamentului s-ar putea substitui competenţelor? Nu ne-am vindecat,
după două decenii şi mai bine, de elementul politic, apartenenţa partinică şi
fetişul orb că abia după deţinătorii funcţiilor trebuie consultaţi specialiştii
domeniului? Această obstinaţie păgubitoare, inversând premeditat ordinea
firească a lucrurilor, s-a dovedit – şi în cazul legii sănătăţii – că aduce eşecuri
cu consecinţe imprevizibile…