„Țara noastră are, înainte de toate, o datorie, aceea de a munci. S-a muncit prea puțin, s-a muncit prea răzleț. Munca adevărată și spornică nu se poate face decât prin solidaritatea națională. Orice încercare de a rupe solidaritatea națională este un păcat față de această țară și față de acest neam. Schimbările mari, revoluțiile se fac după ce o națiune a îndeplinit rostul ei istoric. Noi suntem însă numai la începutul acestui rost și foarte multă vreme nu ni se cere altceva decât unirea tuturor puterilor pentru a face isprava care se așteaptă de la noi. Să nu confundăm anumite greșeli și păcate ale clasei de sus cu datoria de a răsturna împreună cu dânsa și țara, și neamul. Munca este cel mai potrivit dezinfectant al tuturor neajunsurilor morale. Atunci când toată lumea muncește, prin muncă se face osăbirea. Între acela care înțelege a se ridica și a se menținea fără muncă și între aceia a căror muncă aduce după dânsa totdeauna o răsplată. Muncă, bună înțelegere, acesta este programul de astăzi și de oricând pentru nația noastră.” (Nicolae Iorga, 1930)
Ce am mai putea spune în plus? De aceasta avem nevoie și noi, și țara noastră. Este mesajul sub formă de film pe care l-am prezentat la ultimul curs celor patru serii de studenți care au desfășurat activitatea la disciplina microbiologie în Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. A fost și momentul ultimelor sfaturi transmise către viitorii colegi.
Unii dintre tineri, puțini, mi-au scris ulterior: „Aș dori să vă mulțumesc dvs. și Catedrei de microbiologie, deoarece pe parcursul anului ați arătat, într-adevăr, interes la adresa studentului. Vă mulțumesc pentru că ați ținut să ne învățați și să ne ambiționați. Ați fost singurul profesor din facultate care ne-a vorbit despre posibilitatea de a participa activ la congrese și, mai mult decât atât, ne-ați dat și sfaturi despre cum ar trebui să arate o lucrare, despre bursele pe care le putem obține, ați încercat să ne ambiționați să vrem să fim buni și foarte buni; aceste lucruri nefiind făcute pentru noi, până acum, de către altcineva în facultate (cel puțin nu de către profesorii pe care i-a avut grupa noastră). Chiar dacă noi, studenții, părem superficiali, eu cred că ați dat o lecție fiecăruia dintre noi și că vom ține cont de ceea ce ne-ați sfătuit – pe viitor”.
S-ar putea ca unii dintre colegii care au înțeles dorința noastră de a-i ajuta să continue să conlucreze cu noi, înțelegând că îi putem ajuta mai departe în dezvoltarea lor, nu doar pentru că vrem și îi considerăm colegi, ci și pentru că știm, pentru că ne pricepem să o facem. În rest, depinde doar de ei și de ceea ce își doresc în cursul misiunii medicale.
Spre exemplu, unul dintre tineri a spus: „Revin prin e-mail cu întrebarea pe care v-am adresat-o astăzi, mi-ar plăcea să știu ce așteptări aveți de la noi, sperând totodată să reușesc să le respect. Persist cu întrebarea, deoarece am beneficiat la maximum de Institut anul acesta prin ajutorul primit atât ca simplu student, cât și cu pregătirea mea pentru a prezenta o lucrare la congres, de aceea ar fi nedrept să nu vă respect și dvs. rugămințile. Am să continui să vin în Institut să ajut cu ce pot (sper eu și la vară, și în anii următori). Am învățat o mulțime de lucruri aici, pe care nu vreau să le las să se piardă și vreau să vă mulțumesc și dvs. pentru ceea ce faceți pentru noi, chiar dacă noi nu reușim să depunem eforturi la fel de mari”.
În timp de sesiune și cumva în relație cu finalul acestui an, un alt coleg a scris: „Sunt niste dificultăți pe care le întâmpin. De ce? Pentru că nu există o carte din care să citesc la următorul examen. Nu înțeleg cum oameni așa bine pregătiți și cunoscuți, și chiar implicați în sfera cercetării, nu pot pune la punct o carte care ar facilita foarte mult și ar ușura procesul de învățare al studentului. Dar asta ar însemna un strop de empatie din partea profesorului și, desigur, dorința lui de a-și ajuta studenții; ceea ce se petrece mai rar. Însă nu și la microbiologie, unde există o carte bine pusă la punct, propice muncii noastre. Un alt exemplu pozitiv, ce ar trebui urmat și de alte catedre. Un lucru pentru care sunt recunoscător”.
I-am spus colegului că, exact în spirit de colegialitate, conducerea universității și a facultății a solicitat tuturor să pregătească cursuri, pentru toate disciplinele, pentru ca studenții să aibă acces ușor la materiale scrise, aduse la zi. Activitatea de publicare va fi sprijinită de universitate.
„Domnule profesor, eu nu am putut ajunge la ultimul curs și, din păcate, în ziua în care seria mea a avut ultimul curs eu am participat la o altă activitate care era obligatorie pentru mine. Astăzi m-am întâlnit cu o colegă la Biblioteca Națională care mi-a povestit parte din ceea ce dvs. ați prezentat. Eu am ținut neapărat să vă transmit acest e-mail, deoarece întreaga colaborare cu dvs. mi-a schimbat părerea în legătură cu facultatea noastră și m-a convins că există și profesori interesați de evoluția noastră intelectuală, de starea noastră psihică și fizică. Știu că poate v-am dezamăgit prin lipsa mea de mobilizare din primul semestru, când am cedat fizic și psihic, iar rezultatele mele au fost sub așteptări atât pentru mine, cât și pentru dvs. Mi-ar face plăcere să am ocazia să stau personal de vorbă cu dvs., aș dori să vă cer sfaturi în legătură cu planurile mele profesionale de viitor. Încă o dată, vă mulțumesc pentru tot și îmi doresc ca Dumnezeu să vă dea multă sănătate și putere de muncă pentru a continua să realizați tot ceea ce v-ați propus!” Sigur că i-am răspuns că doresc să vorbim și sunt gata să dau orice sfat care mi se cere.
„Cursul de joi a fost unul dintre cele mai frumoase, plin de emoții. În acea zi m-am gândit la regulile/sfaturile primite înainte de a începe anul universitar, dar și la «prima temă». M-am gândit la ce am schimbat la mine, cum am evoluat în această perioadă și în ce mod privesc lumea din jurul meu și nu numai. Cu siguranță nu ar fi fost la fel fără sfaturile date de dumneavoastră. Am învățat că e greu să faci orice schimbare, începând de la nivel personal, dar când faci acest lucru, creezi un impact în jurul tău, iar cei interesați urmează modelul.
Am dorit să vă spun aceste lucruri la final, imediat după curs, dar văzând o colegă plângând, m-am emoționat și mai tare și am decis să plec. Nu știu de ce m-am simțit atât de tristă, pentru că nu este «la revedere» pentru mult timp. Ați devenit un model pentru mine prin munca pe care o faceți și dăruirea pe care o aveți pentru Institut, pentru studenți și oameni. Sper că și colegii mei au înțeles aceste lucruri și că prețuiesc ceea ce faceți pentru noi. Cu siguranță voi reveni la viitoarele întâlniri ale cercului de microbiologie, deși îmi pare foarte rău că nu am mai participat în acest semestru. Îmi doresc să știu ce așteptări aveți de la noi, pentru că din lecțiile primite de la dvs. avem mereu de învățat.” Mulți dintre studenți mă emoționează și pe mine. Ei sunt motivul pentru care, indiferent de orice, în fiecare an, în octombrie, mă întorc, cu speranță, în mijlocul lor.
Am să închei cu un mesaj foarte scurt: „Mi-aș fi dorit să vă spun astăzi la curs că vă mulțumesc pentru tot și că îmi pare rău că s-a încheiat acest an... Să rămâneți ca până acum”.
Mă străduiesc. Mă străduiesc să nu mă las influențat de cele ce m-ar putea „schimba”. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, până acum am reușit. Am prețuit, prețuiesc și voi continua să prețuiesc colegialitatea și sunt „condamnat” să îmi păstrez speranța că aceasta va deveni regula și în societatea noastră.
