Newsflash
OPINII

Conferinţa medicilor din București, la a zecea ediţie

de Biroul Consiliului CMMB - mai 12 2022
Conferinţa medicilor din București, la a zecea ediţie

În Săptămâna Luminată am avut bucuria de a fi din nou împreună, noi, medicii din cea mai mare și mai puternică organizaţie profesională din ţară.

pentru cmb

Peste 9.300 de medici au participat la lucrările Conferinţei Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB), cu 300 mai mulţi decât anul trecut, când s-a înregistrat o participare-record pentru ţara noastră. Au fost patru zile pline, cu un program știinţific susţinut de lectori prestigioși, caracterizat de interactivitate și dinamizat de întrebările pertinente ale publicului.

Un public exigent, interesat de informaţia de calitate și de cunoașterea datelor știinţifice de ultimă oră la un nivel cât mai aprofundat. Pentru acest public, pentru a răspunde nevoii de cunoaștere a comunităţii profesionale din Capitală, conferinţa medicilor din orașul în care Carol Davila a fondat prima universitate de medicină din ţară a fost centrată pe trei direcţii: Tradiţie, Aprofundare, Dezvoltare.

Teme relevante pentru practica de zi cu zi

La această ediţie aniversară, au fost invitaţi experţi de nivel internaţional din ţară și din străinătate, lideri în specialităţile lor, pentru a susţine prezentări în cadrul programului și pentru a împărtăși experienţa pe care au acumulat-o în clinici de referinţă pe plan naţional sau mondial.

Sesiunile știinţifice au abordat teme relevante pentru practica de zi cu zi: Economia Sănătăţii, Managementul cardiovascular și neurologic al pacientului fragil, Actualităţi în medicina internă, în bolile infecţioase, în bolile hematologice și în boala diverticulară, controlul ponderal, medicina de urgenţă, metodele de diagnostic în sănătatea publică, medicina preventivă în asistenţa primară, endocrinologia pediatrică.

Ca în fiecare an după 2016, de când CMMB organizează fără întrerupere această conferinţă, nu au lipsit nici sesiunea de jurisdicţie și nici cea de comunicare, la care au participat jurnaliști de prestigiu din ţară și lectori de la Universitatea București și Tech University, Texas.

În premieră, a fost organizată o sesiune privind integrările umaniste în practica medicală, la care au participat profesori din Israel, Rusia, Marea Britanie, rectorul UNATC și prorectorul UB.

Colegiul Medicilor din Municipiul București, organizatorul conferinţei creditate cu 22 de puncte EMC, a considerat că accesul gratuit pentru membrii săi la astfel de manifestări, cu informaţii știinţifice de calitate, noi și actualizate periodic, este esenţial pentru practica modernă. Acest efort, implicând și cadrele didactice ale UMF „Carol Davila”, va continua pe tot parcursul anului, membrii CMMB având acces gratuit la sesiunile de pregătire, organizate online.

Mulţumim încă o dată lectorilor și mai ales colegilor care au fost alături de noi la acest maraton știinţific. Datorită lor, Conferinţa CMMB a devenit una dintre manifestările de referinţă în peisajul evenimentelor medicale românești.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe