În perioada liceului am vândut tipărituri diverse și servicii. Umblam prin oraș cu un teanc de ziare pe care încercam să le vând în diverse instituţii. Când pășeam pe poarta Spitalului „Anton Cincu” din Tecuci, nu-mi imaginam că peste numai câţiva ani urma să îmi petrec vacanţele între Secţia de Chirurgie și Triajul spitalului. Ori că voi fi al acelei instituţii și că voi lucra împreună cu doctorii care-mi cumpărau câte unul sau două dintre hebdomadarele locale. Un aparat de fotografiat și un atelier foto, improvizat într-o cămăruţă, îmi suplimentau veniturile.
Debutasem în vânzări la finele clasei a VIII-a. Am fost nevoit să îmi vând bicicleta Pegas pentru un costum de haine și o pereche de pantofi pentru banchetul ce încheia un ciclu școlar. În primul an de facultate, împreună cu un coleg, acum medic în Brașov, am continuat „să activez” în vânzări... pentru diverse firme străine ori colaborând cu mici întreprinzători ieșeni. De la vânzări am făcut pasul înspre voluntariat și leadership, dinspre comerţul cu ziare înspre radio.
Am ajuns să practic Medicina, Chirurgia și, ulterior, am ales zona de educaţie medicală. În urmă cu opt ani aveam să rezonez cu spusele lui Daniel Pink, atunci când am citit aceste rânduri: „Educaţia și sănătatea sunt domenii pe care deseori le asociem cu îngrijirea, ajutorarea și alte virtuţi mai blânde, dar au mai multe în comun cu lumea aspră a vânzărilor decât realizăm”. Menţiona în carte și opinia unui medic internist american, care preferase să-și păstreze anonimatul: „Medicina se bazează în mare măsură pe stăpânirea artei vânzărilor. Trebuie să conving oamenii să facă unele lucruri destul de neplăcute” (Daniel Pink, A vinde e omenește, Editura Publica, București, 2011, pp. 57-8).
Anul acesta am întâlnit doi tineri care mi-au reamintit de cele de mai sus. Pe Ana, o studentă în ultimul an la Facultatea de Istorie, care anterior lucrase în vânzări, am invitat-o să le vorbească studenţilor despre teza în care aborda medicina din vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Pe lângă aspectele de cercetare documentară, le-a împărtășit mediciniștilor cât datora ea experienţei din vânzări.
O altă surpriză plăcută am avut luna trecută. Am cunoscut un student al Facultăţii de Medicină Dentară care se angajase, al doilea an consecutiv, pe perioada vacanţei, la o agenţie imobiliară. Viitorul medic stomatolog a înţeles că abilităţile de vânzător vor spori mult șansele sale.
Studenţii la Medicină care au activat anterior sau în vacanţe, în vânzări, s-au responsabilizat și sunt diferiţi faţă de colegii lor care manifestă o atitudine nefavorabilă faţă de „vânzări” și „vânzători”, ca să nu scriu ostilă. Ce înveţi după o asemenea experienţă: iniţierea unui dialog, exersarea tăcerii și ascultării activ-participative, asumarea perspectivei celuilalt, încercarea de a privi lumea prin ochii lui, depistarea tehnicilor care îi conving pe clienţi ori pe acelea care îi fac să se îndepărteze și ajungerea la un rezultat care să convină ambelor părţi. Cum să nu-l copleșești pe celălalt cu date și informaţii, ci să simplifici și să clarifici spre a-i oferi încredere. Să identifici care sunt aspectele cele mai importante pentru client. Să te întrebi: cum îl fac să se simtă, ce i-ar plăcea foarte mult, ce-ar face viaţa clientului mai bună, mai frumoasă? Să faci ceva în plus pentru el. Deci, poţi adăuga valoare serviciilor oferite!
Personal, dintr-o experienţă texană, am reţinut că urmele pașilor fermierului sunt cel mai eficient îngrășământ. Important e să fii prezent, să fii mereu acolo. Să simţi pământul. Să faci un efort.
Studenţii facultăţilor de medicină să experimenteze activităţi variate, până și pe acelea care aparent nu i-ar „ajuta” în viitoarea lor profesie. Să experimenteze zone diverse, pentru că vor învăţa despre oameni, dar și despre ei, mult mai multe decât îi învaţă o practică de vară în care se plimbă prin saloane, așteptând să le spună cineva că pot pleca acasă. Priviţi, încercaţi, acţionaţi! Nu așteptaţi pachete și bani de la părinţi până după 40 de ani! Și reţineţi îndemnul unui tânăr bogat, care prefera să lucreze într-un restaurant, în perioada studiilor, în America anilor 1920, consemnat de Gr. T. Popa: „Ascultă-mă pe mine, «orientalule», dacă vrei să-ţi placă viaţa, nu lăsa aerul dimprejurul tău să stea. Nu trece mult și pute”.