Începutul lui septembrie a însemnat pentru istoricii medicinii un prilej
unic de reîntâlnire oferit de a VI-a Întrunire
a Societăţii Internaţionale de Istoria Medicinii (ISHM), care a avut loc la
Barcelona, între zilele de 7 şi 10 ale lunii. După cum se ştie, această selectă
societate, fondată la începutul anilor ’20 şi care l-a avut drept al treilea
preşedinte pe Victor Gomoiu (1882–1960), a reuşit de-a lungul deceniilor să facă
din istoria medicinii, prin contribuţiile atât ale medicilor, cât şi ale
istoricilor, nu doar o enumerare cronologică a realizărilor medicale de-a
lungul timpului, ci mai ales o disciplină vie, legată de istoria mentalităţilor
culturale şi a ştiinţei. La interferenţa dintre boli şi istorie, avem până la
urmă o imagine esenţială a dezvoltării societăţii umane, prinsă timp de 90 de
ani în contribuţiile experţilor iatroistorici de-a lungul a 42 de mari congrese
mondiale bianuale şi şase întruniri internaţionale.
Aşadar, Barcelona a fost gazda acestei manifestări şi, pe lângă vraja
arhitecturală a marelui Antoni Gaudi (1852–1926), binecunoscut pentru Sagrada Familia, Palatul şi Parcul
Guell, Casa Mila, Batllo, sau Calvet, ni s-a oferit posibilitatea să aflăm şi
de moştenirea unui alt mare arhitect catalan, Lluís Domènech i Montaner
(1850–1923), contemporanul lui Gaudi şi care, în egală măsură, a contribuit la
dezvoltarea stilului modernist, al Art Nouveau-lui catalan. Montaner este
creditat cu creaţii aflate în patrimoniul UNESCO, precum Palatul de Muzică
Catalană, Muzeul Zoologic, dar mai ales actualul Spital Sant Pau, care a găzduit
lucrările congresului. Spitalul Santa Creu i Sant Pau datează încă din 1401,
atunci când şase spitale din oraş au fuzionat, formând Spitalul Sfintei Cruci (Santa Creu). Vechea clădire gotică, o
emblemă a Evului Mediu târziu, situată în apropierea celebrei La Rambla, adăposteşte
azi Biblioteca Catalană, iar Casa de Convalescenţă este în prezent sediului
Institutului de Studii Catalane. Odată cu dezvoltarea oraşului şi cu progresele
în medicina secolului al 19-lea, clădirea nouă a spitalului, concepută de
Montaner, a fost iniţiată în 1902, prin contribuţia unui filantrop local, Pau
Gil, semn că între bogăţie, mecenat şi cultură trebuie să existe o legătură
firească, ca o măsură valorică a civilizaţiei.
Întrunirea a fost organizată de Centrul de Medicină şi Endocrinologie
(CEHIC-UAB, HSCSP), sub conducerea profesorului Alberto de Leiva, cu
participarea preşedintelui Societăţii Internaţionale de Istoria Medicinei,
prof. dr. Giorgio Zanchin de la Universitatea din Padova şi a preşedintelui
Academiei Regale de Medicină a Cataloniei, prof. dr. Jacint Corbella. Patru
mari personalităţi tutelare pentru istoria culturală a Spaniei şi Cataloniei au
fost omagiate cu acest prilej. Arnau de
Vilanova (Arnauld de Villeneuve, 1238–1311), de la moartea căruia s-au împlinit
700 de ani, poate cel mai celebru medic al începtului de secol XIV, a fost
profesor de medicină şi chirurgie la Universitatea Montpellier, enciclopedist,
poliglot cu cunoştinţe de chimie, astrologie şi teologie. Miguel Servet (1511–1553), cunoscut pentru contribuţiile sale la
descrierea circulaţiei pulmonare, dar şi o victimă tragică a protestantului
Jean Calvin, a fost un alt reper iatroistoric important, prin împlinirea unei
jumătăţi de mileniu de la naştere. Iar laureatul Nobel Santiago Ramón y Cajal
(1852–1934), prietenul de-o viaţă al lui Gheorghe Marinescu, a fost omagiat de
unii din nepoţii săi în Amfiteatrul Anatomic „Antoni de Gimbernat“ al Academiei
Regale de Medicină a Cataloniei, unde a avut loc ceremonia de deschidere a
manifestării. De numele chirurgului militar Antoni de Gimbernat i Arbós (1734–1816) se leagă aprofundarea
anatomiei canalului inghinal şi a tehnicii de intervenţie în hernia crurală,
ligamentul lacunar purtându-i astăzi numele, ca eponim. De altfel, catalanii au
păstrat cu sfinţenie – în mijlocului amfiteatrului – masa de marmură pe care
Gimbernat făcea disecţiile în faţa auditoriului Colegiului Regal de Chirurgie,
devenit mai apoi Academia Regală de Medicină a Cataloniei. De asemenea,
frontispiciul Revistei Catalane de Istoria Medicinii şi a Ştiinţei, care apare
la Barcelona, se mândreşte cu acelaşi nume – „Gimbernat“ – iar o fundaţie
omonimă sprijină cercetarea biomedicală în Spania, unul din susţinătorii
acestei fundaţii importante fiind un alt ilustru barcelonez, biochimistul şi
farmacologul Frederico Mayor Zaragoza, preşedintele UNESCO între 1987 şi 1999.
Cele 66 de lucrări în plen, 27 de postere şi mai mult de 100 de
participanţi veniţi din peste 25 de ţări reprezintă zestrea unei manifestări de
indiscutabilă amploare internaţională, semn că „familia sacră“ a
iatroistoricilor a fost numeroasă la Barcelona. După cum spuneam, acest
veritabil congres subliniază interesul pentru istoria medicinii privită ca o
istorie specială, care capătă din ce în ce mai mult o dimensiune
interdisciplinară umanistă. Pe de o parte, noi, medicii, putem să ne apropiem
de demersul istoriografic şi de metodologia oferită de disciplinele istorice,
iar, la rândul lor, istoricii au posibilitatea de a aborda scenariile descoperirilor
medicale, poate şi pentru că istoriografia clasică, de tip descriptiv, de genul
istoriilor sociale, politice, istoriile războaielor sau ale ideologiilor se îndreaptă
azi către astfel de istorii moderne „de nişă“, mai specializate, precum istoria
medicinii, dar cel puţin tot atât de pasionante.
Delegaţii români au fost prezenţi prin şase lucrări, dintre care trebuie
amintite contribuţiile notabile ale dnei prof. dr. Dana Baran, titulara
catedrei de istoria medicinii de la UMF „Gr.T. Popa“ Iaşi şi secretarul general
al Societăţii Internaţionale de Istoria Medicinii: – „Romanian-Spanish connections and the human microcosm’s discovery“,
„Speleotherapy and peloidotherapy as holistic approaches“– precum şi lucrarea „The discovery of insulin was preceded by the change of diabetes
paradigm“ – autori: prof. dr. Constantin Ionescu-Tîrgovişte şi conf. dr.
Octavian Buda. Surpriza deosebită a finalului congresului a constituit-o
acordarea unuia din cele patru premii unei lucrări româneşti, respectiv cea
amintită mai sus, legată de schimbarea paradigmei în cercetarea diabetului,
care îi aparţine lui Nicolae Paulescu. Organizarea raţională a contextului în
care se dezvoltă o cercetare ştiinţifică şi reperele cronologice, argumentate,
pas cu pas, care au condus la descoperirea pancreinei/insulinei, prezentate cu
această ocazie, au generat discuţii animate. De la modul în care se iniţiază un
experiment ştiinţific, felul în care el se desfăşoară şi dezvoltă în timp,
apariţia primelor rezultate şi modul cum acele date sunt interpretate,
publicarea lor ulterioară şi controversele pe care le generează, toate aceste
elemente se constituie ca repere iatroistorice fundamentale, care, judicios
prezentate, ne dau posibilitatea ca noi, românii, să ne putem face cunoscuţi în
istoria ştiinţei.
Două alte premii ale congresului au suscitat interes la Barcelona, un
studiu patografic, efectuat de doi autori din Portugalia, asupra celui de-al
V-lea duce de Braganza, Teodosio I (1510–1563), ştiut fiind că această familie
ducală a avut importante ramificaţii în casele regale europene, dar şi
braziliene, cu descendenţi nobiliari începând din secolul al XV-lea până în
secolul al XX-lea. Un alt premiu s-a acordat unei prezentări spaniole asupra
voluntariatului medical al brigăzilor internaţionale, în timpul războiului
civil din Spania (1936–1939). Rănile războiului civil sunt şi astăzi prezente în
conştiinţa publică spaniolă şi am putut să constat emoţia cu care profesori de
medicină şi farmacie din Mexic şi America de Sud au prezentat destinele unor
personalităţi medicale spaniole care au trebuit să emigreze în urma războiului şi
care au iniţiat şcoli medicale de renume în ţările hispanice care i-au adoptat.
Al 43-lea Congres al Societăţii Internaţionale de Istoria Medicinii va
avea loc în septembrie 2012, la Padova, şi va fi organizat de actualul preşedinte
al Societăţii, profesorul Giorgio Zanchin. Impresionanta universitate padovană,
inaugurată în 1222 şi care păstrează nealterat faimosul Teatru (Amfiteatrul)
Anatomic, se poate mândri cu mari genii ale istoriei medicinii, precum Andreas
Vesalius, Gabriele Falloppio, Girolamo Fabrici d’Acquapendente, Giovanni
Battista Morgagni, William Harvey, ca să nu mai vorbim de Nicolaus Copernic,
Galileo Galilei sau de Torquato Tasso. Semn că şi congresul ce se anunţă la
anul va fi unul al superlativelor culturale!