Săptămâna trecută, centrul pentru prevenirea și controlul maladiilor (CDC) din SUA a publicat un raport despre starea mintală a populaţiei în ultima vreme. Studiul-sondaj a comparat date din iunie anul acesta cu cele disponibile în perioada similară a anului trecut (al doilea trimestru). Cu toate marjele de eroare, diferenţele au fost marcate: simptomele anxietăţii sunt de trei ori mai prevalente, iar cele ale depresiei – de patru ori, faţă de acum un an.

        Impactul pandemiei de COVID-19 e o realitate pe care toţi profesioniștii sănătăţii mintale o simt din plin, zi de zi, în practicile lor. Studiul CDC a pus în lumină categoriile vulnerabile: pe lângă cele previzibile – minorităţile defavorizate, lucrătorii esenţiali (inclusiv personal sanitar) și îngrijitorii neplătiţi (de exemplu, membrii familiei unei persoane cu handicap), poate surprinzător a fost că adolescenţii și adulţii tineri sunt de asemenea la risc. Pandemia îi poate așadar afecta sever chiar și pe cei care nu se infectează sau, din punct de vedere strict infecţionist, au un risc mai mic de forme grave.

        Și spun „sever” măsurându-mi cuvintele, pentru că există două mari complicaţii ale tulburărilor mintale din spectrul anxietăţii și depresiei care pot fluctua mult cu condiţiile de mediu: uzul de substanţe psihodisleptice – în principal alcool, și suicidul. Conform CDC, peste 10% dintre respondenţi s-au gândit serios la sinucidere în ultima lună, dar acest procent crește la 25% din populaţia de adulţi tineri (între 20 și 30% pentru toate populaţiile vulnerabile).

        În mediul clinic, trebuie să acordăm mai multă atenţie acestor fenomene, indiferent de specialitatea noastră. Deja standardul de practică susţinea de mai mulţi ani screeningul depresiei pentru toţi oamenii care trec pe la medicul de familie, chiar dacă nu sunt evidente semnale de alarmă.

        În ce privește riscul de suicid, niciun profesionist al sănătăţii nu trebuie să se teamă să pună asemenea întrebări foarte intime și sensibile: să aduci la lumină ideaţie suicidară sau gânduri recurente despre moarte înseamnă deja să scazi riscul. Nu e nevoie de instrumente sofisticate sau scumpe, doar de contact uman empatic. Și trebuie să punem accent pe povestea personală a fiecărui om, mai degrabă decât pe „teama de COVID”: puţini oameni se plâng de efectele directe ale pandemiei, dar foarte mulţi simt din plin presiunea acestor zile, nu în aspectele cele mai evidente ale vieţilor lor, ci în cele mai fragile și vulnerabile.