Newsflash
OPINII

Cronică presocratică

de Dr. Vlad STROESCU - feb. 18 2022
Cronică presocratică

Deși nu mă pricep deloc la filosofie, presocraticii îmi plac pentru imaginaţiile lor furibunde și încărcate de pasiune.

În încercarea de a face cei zece mii de pași zilnici măcar duminica, m-am trezit foarte devreme și am mărșăluit aiurea prin București. Ca să nu mă plictisesc, mi-am vârât căștile în urechi (o mană cerească pentru colegii din ORL, căștile astea) și mi-am pus un podcast de
filosofie presocratică.

Deși nu mă pricep deloc la filosofie, presocraticii îmi plac pentru imaginaţiile lor furibunde și încărcate de pasiune.

După ce Parmenide m-a îngrijorat zicându-mi că absolut nimic nu se mișcă, iar eleaţii că degeaba fac chiar și o sută de mii de pași, oricum nu o să ajung nicăieri, ba chiar e îndoielnic că voi fi în stare să duc până la capăt primul pas, m-am mai liniștit ajungând la atomiști, la Leucip și Democrit (un filosof mereu vesel, optimist).

Era soare cu dinţi și mi-am dat seama că mă aflam în cartierul evreiesc, printre nenumărate ruine de case frumoase, însoţit doar de lătraturi depărtate, când, dintr-odată, tăcerea fu invadată de un imn bizantin.

Probabil zidurile vechi și goale aveau un efect acustic, pentru că imnul avea o puternică reverberaţie și părea să vină de peste tot. Profesorul care citea în căștile mele ceva despre Anaxagoras se armoniza cu monodia de sorginte tot greacă, până la urmă.

Am dat câteva cercuri până să reușesc să triangulez biserica și să-i găsesc poarta curţii. Era o biserică foarte mică, terminată, am citit pe tâmplă, la 1757. Ctitorul era și el un om relativ umil, nu vreo boieroaică ca pe Mântuleasa sau un prinţ nebun ca în Mavrogheni, ci un staroste peste alte slugi.

O parte din biserică era asemănătoare scundelor biserici grecești rurale, turla era evident o adăugare târzie. Nu avea decoraţiuni arhitectonice, doar picturi în ulei bine afumate.

De aproape, imnul bizantin se micșorase și el, nu mai părea intonat de un cor antic, ci doar de două voci, una de bărbat, alta de femeie. Am îndrăznit să intru – eu, care nu sunt o persoană religioasă – și am descoperit că lumea se saluta și sporovăia în șoaptă, erau toţi vecini și cunoscuţi, veniţi cu căţel și purcel.

În curtea cât o ogradă se jucau cu mingea niște copii. Îngrădit într-un colţ era un mormânt, dar nu știu al cui, crucea de piatră, inscripţionată chirilic și acoperită de mușchi, era pe trei sferturi scufundată sub pământ. Știu însă că era plin de ghiocei. M-am așezat pe o bancă și am lăsat să treacă prin mine aerul ireal al orașului ăsta prin care nu încetez să tot călătoresc, fără să-i dau de capăt.

Ceva mai departe am trecut pe lângă casa faimoasei familii de medici Cajal, ruinele înfricoșătoare și melancolice ale spitalului Caritas, și am ieșit la liniile de tramvai ascultându-l pe Empedocle, care spunea că, înainte să fie oameni, au existat boi cu feţe de om și alţi monștri aleatori, după cum dragostea și ura aduceau împreună și despărţeau fragmentele de lume.

image-from-rawpixel-id-5946002-original

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe