Acasă » ACTUALITATE » OPINII
Cui folosește naționalizarea rezidențiatului în stomatologie?
Prof. dr. Radu Septimiu CÂMPIAN
vineri, 22 septembrie 2017
Stomatologia
este medicină. Dar. între medicină și medicină dentară, dincolo de conținutul
specific al domeniilor, există deosebiri majore, esențiale și definitorii din
punct de vedere administrativ, economic și juridic.
Concret,
care sunt elementele care diferențiază cele două domenii medicale din punctul
de vedere al rezidențiatului? Din punctul de vedere al practicii profesionale,
medicina dentară este o profesie medicală cu caracter liberal, caracteristică
definită de lege, respectiv peste 90% din medicii stomatologi lucrează în
mediul privat și peste 95% din furnizorii de servicii medicale stomatologice
sunt privați. În aceste condiții, medicii dentiști optează în mod liberal
pentru localitatea unde vor să practice stomatologia. În al doilea rând, ei
susțin concursul de intrare în rezidențiat la un număr de ani de la absolvire,
deoarece nu sunt condiționați în practica profesională de deținerea gradului
profesional de medic specialist. Legea nr. 95/2006 definește foarte clar și
fără posibilitatea de interpretare acest lucru; medicii dentiști au dreptul de
practica medicală ca medici dentiști și ca medici specialiști în una dintre
specialitățile medico-dentare definite de Ministerul Sănătății.
În
al treilea rând, sistemul de sănătate nu oferă prin Ministerul Sănătății
posturile de medici specialiști în medicina dentară, pentru că, așa cum am
arătat mai sus, majoritatea covârșitoare lucrează în mediul privat. În al
patrulea rând, remunerarea aferentă titlului de medic specialist nu este
alocată din fonduri bugetare, medicii specialiști oferind populației servicii
medicale stomatologice de specialitate prin furnizori privați, eventual prin
sistemul de asigurări de sănătate, dar tot prin furnizori privați. În al
cincilea rând, medicii dentiști au dreptul de practică profesională întotdeauna
înainte de a deveni medici rezidenți.
În
aceste condiții, trebuie remarcat că medicii stomatologi aplică pentru
rezidențiat din emulație profesională și din dorința de a putea oferi
pacienților servicii de medicină dentară de cea mai bună calitate, la nivelul
tehnologiilor și a exigențelor similare celor din țările cele mai dezvoltate
economic. Ei pleacă din propriul cabinet pentru a urma rezidențiatul și apoi se
întorc ca medici specialiști în același cabinet. Evident, unele reorientări
există, dar majoritatea medicilor dentiști sunt profund legați economic,
contractual și profesional de locul de muncă de unde pleacă pentru rezidențiat
și unde se vor întoarce.
Mai
mult chiar, medicii dentiști au drept de practica profesională stomatologică și
în calitate de medici rezidenți. Medicii dentiști, la momentul intrării în
rezidențiat, se pot afla în relații contractuale cu una din casele de asigurări
de sănătate teritoriale, deci furnizează servicii de medicină dentară în
sistemul național de asigurări de sănătate ca medici dentiști fără gradul
profesional de medic specialist.
În
cazul medicilor absolvenți ai facultăților de medicină, lucrurile stau
diametral opus din aproape toate punctele de referință amintite mai sus.
Adevărata orientare profesională și viitor profesional se conturează pentru ei
abia după confirmarea intrării în rezidențiat și apoi de obținerea titlului de
medic specialist.
Organizarea
examenului de rezidențiat la nivel național cu repartizarea centralizată pe
țară a locurilor pentru intrarea în rezidențiat atât la medicină, cât și la medicină
dentară și farmacie este o practică prin care nu se iau în considerare absolut
deloc aspectele specifice medicinei dentare care au fost enumerate. Să se
impună locuri de rezidențiat la sute de kilometri de localitatea unde viitorul
rezident lucrează deja de câțiva ani, deține cabinet stomatologic privat și în
multe cazuri are și familie, respectiv copii este o practică ce amintește
strident de repartițiile naționale practicate de Ministerul Sănătății în
perioada comunistă, înainte de 1989. Dar atunci, buletinul, domiciliul, familia
erau luate în considerare! Acum nu contează! Atunci se alocau locuințe celor
care erau trimiși în alte localități decât cele de domiciliu.
Repartizarea
națională a locurilor generează extrem de multe mobilități, din considerentele
prezentate. Prin aceste mobilități, este profund perturbată activitatea în
centrele de formare profesională în rezidențiat. Coordonatorii și îndrumătorii
de rezidențiat se confruntă cu greutăți majore. Nu se fac transferuri din
motive de finanțare a locurilor, dar se fac detașări, atunci când se poate și
atunci când se vrea. Pe de altă parte, a refuza acordarea mobilităților este o
abordare păguboasă pentru toți partenerii implicați. Dacă toată lumea are
dezavantaje în acest sistem național de desfășurare a concursului și de
repartizare națională a locurilor, de ce se dorește cu insistență păstrarea și
în acest an a rezidențiatului în sistem național? Cui prodest? Cine are
de câștigat, pentru că de pierdut au toți: formatorii, universitățile, rezidenții,
autoritățile teritoriale, inclusiv pacienții medicilor dentiști care intră în
rezidențiat?
