Se spune că în politică
prostia nu este un handicap. Politicianul incompetent nu suferă. Suferă poporul
pe care îl reprezintă. Ceea ce îl interesează pe acest politician este
imaginea. El trebuie să apară ca un personaj providenţial, care ştie ce trebuie
şi face treabă bună. Ei bine, politicienii noştri care s-au ocupat de sănătate
în ultimii 25 de ani se înscriu cu brio în categoria celor care nu suferă de
niciun... handicap.
Sistemul nostru de
sănătate este grav bolnav. Fiecare partid politic a pus pe agenda promisiunilor
electorale reforma sistemului de sănătate. Fiecare guvernare şi-a suflecat
mânecile şi s-a apucat cu spor de construit... Mânăstirea Argeşului. Iar
politicianul nostru, ca orice „meşter mare“ ce ziua lucra, noaptea se surpa. Şi
uite-aşa, personajul cu statut politic lipsit de handicap a reuşit să ajungă o
cópie palidă a meşterului Manole. Deosebirea fundamentală este dată de numărul
mare de oameni sacrificaţi pe altarul unei reforme care nu se termină
niciodată.
Ca să înţeleagă
politicienii noştri cu ce ar trebui să se „trateze“ sistemul de sănătate
românesc, ar trebui să înţeleagă principiul fundamental care guvernează
sistemul: fiecare cetăţean are dreptul la îngrijire medicală de calitate.
Pentru a putea servi
misiunii sale, de a avea grijă de sănătatea oamenilor, sistemul are nevoie de
resurse. Prima – şi cea mai importantă! – este resursa umană. Adică, medicii şi
personalul medical. O a doua resursă este cea materială. Aici intră multe capitole,
dar toate resursele materiale clădiri, echipamente, aparatură, instrumentar, halate,
curent electric, căldură sunt exprimate în bani. Ambele tipuri de resurse
trebuie administrate eficient, pentru a avea o rată cât mai mare de succes şi
cât mai puţine eşecuri. Răspunderea celor care îşi asumă managementul
politicilor de sănătate este uriaşă. Dacă politicile sunt bune, oamenii sunt
sănătoşi. De partea cealaltă se află boala, suferinţa, moartea.
Meşterul Manole a
zidit-o de vie pe Ana – însărcinată! – ca să poată ridica Mânăstirea de pe Argeş.
Un mit care s-a predat ani de zile în şcoală şi care, daţi-mi voie să spun, mie
nu îmi place. Mă duce cu gândul la o crimă extrem de crudă. Dar ceea ce fac „meşterii“
însărcinaţi cu ridicarea „mânăstirii“ sănătăţii româneşti e mai rău decât atât.
Ce au făcut aceşti „meşteri“ de 25 de ani încoace?
Având chiar şi contabili
în fruntea Ministerului Sănătăţii, principiul de bază în managementul
sistemului a fost cel al reducerii resurselor financiare până la absurd. Toată
lumea a vorbit de subfinanţare, dar nimeni nu a creat cadrul pentru a avea bani
în sistem. Banii asiguraţilor se disipează în bugetul de stat. De ce nu are
Casa de Asigurări buget distinct? Medicii şi personalul medical sunt plătiţi ruşinos;
echipamente performante au fost cumpărate aiurea în tramvai. Până la intervenţia
actualului ministru, medicamentele s-au vândut la suprapreţ, în totalul dispreţ
al legii.
Medicii şi-au făcut
bagajul. În acest moment, avem cadre de elită la vârful piramidei, cu multă
experienţă, şi cadre foarte tinere, neexperimentate. Lipseşte linia medie de
medici între 45 şi 65 de ani.
Bugetul sănătăţii a fost
continuu supus presiunilor a nenumărate abordări „reformiste“ (reformă fără
sens). Miniştrii au comandat tot felul studii de fezabilitate inutile, dar care
au costat bani. Vă amintiţi studiile comandate de acelaşi contabil despre care
vorbeam mai sus, studii făcute de o firmă din Viena, neplătite la timp şi care
au dus la blocarea conturilor ministerului? Acele studii, în urma cărora ar fi
trebuit construite 25 de spitale de urgenţă, au costat „doar“ 11 milioane de
euro şi nu au produs niciun rezultat. Sau, ca să dau un alt exemplu de
„chibzuinţă” în folosirea banilor: programul de analize prin care Ministerul
Sănătăţii a vrut să facă analize tuturor românilor în perioada 2007–2008 a
costat 180 de milioane de euro. Din această sumă, pentru taloanele trimise la
domiciliile oamenilor s-au cheltuit 20 de milioane de euro; pentru că
rezultatele trebuiau înregistrate, medicii de familie au primit câte un laptop
– alte 10 milioane de euro. Dezmăţ pe puţinii bani ai sănătăţii.
Din aceleaşi motive de
incompetenţă – refuz să cred că a fost un joc de interese la mijloc – din 460
de spitale de stat au fost desfiinţate 69. Scandalul a fost uriaş la acea
vreme, autorităţile s-au purtat cu pacienţii ca cerberii temniţelor din Evul
Mediu. Închiderea spitalelor nu a avut niciun efect în eficientizarea
sistemului. După ce au plecat de la guvernare „meşterii“ specialişti în
demolări, 22 de spitale au fost redeschise.
Nu mai reiau temele care
privesc fenomenul corupţiei din sistem. Interesele sunt şi mici, şi mari, şi
medicul, şi farmacistul, şi managerii care fac achiziţii, şi cei care vând
medicamente sau echipamente medicale pot fi, la un moment dat, interesaţi de câştigul
la negru. De şpagă, mai direct spus. Şi, cu cât sistemul e mai sărac, cu atât
bătălia pentru bani e mai acerbă.
Reiau cu încăpăţânare
subiectul Institutului Cantacuzino. Ultimii zece ani din viaţa institutului au
stat sub semnul managementului prost şi al jocurilor de interese: furnizorii de
vaccinuri şi seruri din afara ţării au dorit eliminarea din piaţă a unui
concurent puternic, iar terenurile, mai ales cel din Bucureşti, reprezintă un
punct de atracţie pentru piaţa imobiliară.
Împreună cu distinşii
mei colegi din cadrul Asociaţiei Medicale Române, am decis, cu ocazia
congresului nostru din luna aprilie, crearea unui fond pentru salvarea
Institutului Cantacuzino. Principiul „daţi un leu pentru Ateneu“ este valabil şi
în acest caz. Redau aici coordonatele contului. Sunt sigur că fiecare medic din
România, dar şi fiecare român, va face ceea ce se cuvine: BRD, sucursala
Calderon, cont RO50BRDE410SV34360094100, „Salvare a Institutului Cantacuzino“,
Asociaţia Medicală Română.
Suntem bucuroşi să aflăm
că Guvernul, la iniţiativa Ministerului Educaţiei, a pregătit un proiect de
Ordonanţă pentru finanţarea institutului şi amânarea plăţii datoriilor pentru o
perioadă de şase luni. Sperăm din toată inima ca, după ce ordonanţa va fi
aprobată, să nu fie instalat la conducerea institutului vreun alt meşter
Manole. Dacă distrugem şi acest edificiu al medicinii româneşti înseamnă că ne
condamnăm copiii la zidire în pereţii nesfârşitei şi stupidei noastre reforme.
