Newsflash
OPINII

Cum să schimbăm coșmarul într-un vis

de Dr. Adriana Ruță Neagoe - sept. 24 2021
Cum să schimbăm coșmarul într-un vis

Coșmarul este o tulburare a somnului pe care, de regulă, pacientul și-o amintește, și care este însoţită de o emoţie neplăcută.

cosmarA doua zi pacientul poate fi tulburat fie de conţinutul coșmarului, fie de faptul că somnul a fost întrerupt. Există coșmar ca atare sau coșmar ca simptom al PTSD. El se mai poate întâlni și în insomnii, depresii, anxietăţi, tulburarea de personalitate borderline, schizofrenie și afecţiunea bipolară.

De multe ori, pacienţii cu aceste afecţiuni nu raportează coșmarurile, și este bine să-i întrebăm dacă le au. În trecut, se credea că pentru a scăpa de coșmar, soluţia este tratarea afecţiunii de bază.

În 1987, psihiatrii Robert Kellner și Joseph Neidhardt au pus bazele unei terapii a coșmarului – Imagery Rehearsal Therapy (IRT), care a dat posibilitatea tratamentului în revers, adică simptomele depresiei, anxietăţii sau cele ale PTSD se ameliorează dacă se tratează coșmarurile (Krakow B et al, JAMA 2001; 286(5):537-545).

Coșmarul este o experienţă normală, el trebuie tratat numai atunci când apare cel puţin o dată pe săptămână. Șansele să existe o legătură între coșmar și alte tulburări sunt, atunci, mai mari.

Poate că pacientul este atât de afectat de ele, încât se teme să mai adoarmă, sau se gândește la coșmar în timpul zilei și asta îl poate deprima sau speria.

Întrebaţi pacientul: „Vă mai gândiţi la acel vis urât în decursul zilei?”. Dacă răspunde afirmativ, probabil ar beneficia de IRT. Pacienţii care au coșmaruri au și niveluri crescute de anxietate, depresie, somatizări și ostilitate.

De fapt, există un cerc vicios, atunci când o stare sufletească negativă creează coșmar, iar coșmarul înrăutăţește și mai mult starea negativă.

Tehnica IRT

Cunoștinţele noastre despre rolul viselor sunt limitate, dar se pare că visele și perioadele de somn REM ne ajută să procesăm evenimentele emoţionale de peste zi, deci coșmarul este o funcţie iniţială de reprocesare a stresului de peste zi.

Un fel de auto-psihoterapie în timpul somnului. Un comportament care se învaţă. Tehnica IRT are ca principiu modificarea conţinutului coșmarului în felul în care dorește pacientul. Apoi va exersa conţinutul noului vis în imaginaţia proprie, în timpul zilei.

De zece ani, IRT este tratamentul nonfarmacologic numărul unu al coșmarului, și cercetările au arătat că în 99% dintre cazuri efectul este acela de scădere a coșmarurilor și a afecţiunilor care îl însoţesc.

Au fost făcute antrenamente la bazele militare americane după războiul din Irak, încă din 2013, la soldaţii care reveneau acasă cu PTSD, afecţiuni ale somnului, coșmaruri.

„Turning nightmares into dreams” este un audio workbook de succes. IRT este o tehnică răspândită și în ţări europene ca Germania, Olanda, Anglia și Elveţia, în parte deoarece aceste state au centre știinţifice de cercetare a somnului.

Citește și: Accesul pacientului la Foaia de Observaţie

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe