Merg la un spital bucureștean pentru a discuta cu una dintre autorităţile din medicina românească care lucrează acolo și care, recent, a tratat impecabil pe cineva foarte drag mie. La poartă, unul dintre gardienii căruia i-am spus unde merg îmi spune că va trebui să plătesc la plecare costul parcării, în valoare de 15 lei. Când dau să plec, mă scotocesc de suma respectivă, iar el îmi returnează 5 lei și îmi spune: „Lasă așa!”. Am achitat și am cerut chitanţă pentru întreaga sumă.

        La distanţă de trei zile, merg la unul dintre spitalele de copii din Capitală cu ceva treabă. Așteptând să fiu preluat de cineva din spital, observ că paznicul (tot unul externalizat, ca și în primul caz) ţinea masca sub bărbie, deși intra și ieșea frecvent în spital.

        Ce mă face să scriu despre asta? Nu am competenţe în drept, dar în primul caz mi se pare că este vorba despre o însușire abuzivă a unor fonduri destinate de drept spitalului, iar în cel de-al doilea de încălcarea unor dispoziţii legale referitoare la împiedicarea răspândirii pandemiei de coronavirus în spaţiile închise. Ambele aspecte sunt minore dacă este să le comparăm cu marile probleme existenţiale ale acestei ţări. Cei mai mulţi oameni ar trece asta cu vederea. Și probabil că tocmai de aceea ne aflăm în acest blestemat context cultural balcanic de care se pare că nu mai scăpăm.

        Ce comunicăm publicului obișnuit cu asemenea fapte? Că este la fel ca înainte, șpaga la portar continuă, de ce nu ar continua și prin spital, în ciuda zecilor de postere cu sănătatea nu are preţ? Că gestul ilegal și imoral de a pretinde o insignifiantă șpagă, chiar așa, la drumul mare, arată că satul nu prea are câini, că nimănui nu-i pasă și că dacă nu-i pasă de asta, atunci de câte altele, mult mai importante, nu îi mai pasă. Că treaba asta cu pandemia este o prostie și că dacă nici la spital nu sunt păstrate regulile, probabil că nu merită păstrate nicăieri; că au dreptate conspiraţioniștii.

Sau, dacă ești unul care te temi de virus, vei trage poate concluzia că dacă încă de la poartă, în văzul tuturor, există astfel de nereguli grosolane, câte altele nu pot fi acolo unde ochiul omului obișnuit nu poate ajunge și nu poate pricepe. Un mesaj transmis pe nedrept, pentru că o bună parte dintre lucrătorii din spital își fac datoria corect profesional și uman.

        Când vom înţelege că asemenea gesturi compromit semnificativ încrederea populaţiei în munca depusă cu bună credinţă de oamenii grozavi în interiorul spitalului? Când vom înţelege că orice abatere de la ceea ce este corect în cadrul spitalului este o pată pe obrazul tuturor celor care lucrează acolo; că abaterea de la conduita corespunzătoare postului a oricărui angajat este treaba fiecărui membru al respectivei comunităţi profesionale?

       Epilog. Am reclamat situaţiile respective unor persoane îndreptăţite să ia măsuri. Nu am simţit deloc indignarea așteptată și nu am încă un feedback referitor la vreo măsură corectivă luată.