Prezentarea susţinută de Stelian Mândruţ, cercetător principal la Institutul de Istorie
„George Bariţiu“ al Academiei Române, la întrunirea Atelierului de filosofie şi
antropologie medicală din Cluj, a adus în prim-plan o personalitate
reprezentativă pentru ştiinţa europeană şi românească de la sfârşitul secolului
XIX şi începutul secolului XX. Miza prelegerii a fost încercarea de a
deconstrui identitatea pur românească a lui Victor Babeş, cunoscutul
bacteriolog şi histolog de origine bănăţeană, identitate „fabricată“ ulterior,
în scopuri politice, de factură naţionalistă.
După
cum a arătat Stelian Mândruţ, formarea timpurie a lui Babeş a avut loc într-un
spaţiu european larg, în ciuda faptului că acesta provenea dintr-o veche
familie de nobili munteni stabilită în Banat şi validată în urma implicării în
Revoluţia de la 1848. Născut la Viena şi crescut de o mamă de etnie austriacă,
Babeş nu a avut o conştiinţă bine definită a stării sale etnice. De mic copil a
scris şi a gândit în limba germană şi s-a dezvoltat într-o cultură
central-europeană. Când avea zece ani, tatăl lui a trebuit să se retragă de la
Viena la Budapesta, deschizându-şi acolo un cabinet de avocatură. Din cauza
faptului că Babeş nu cunoştea încă limba română, tatăl îl trimite la un
gimnaziu la Lugoj, această perioadă constituind primul contact al tânărului cu
limba natală. Pentru a urma cursurile liceale, Babeş se întoarce la Budapesta,
apoi se înscrie la Conservator (în urma unei aventuri amoroase cu o dansatoare
de cabaret), pe care însă îl abandonează repede, deoarece înţelege că locul său
nu este acolo. Observând pasiunea sa incipientă pentru studiul corpului animal şi
uman, tatăl său îl sfătuieşte să se înscrie la facultatea de medicină. Fiind
nemulţumit de calitatea învăţământului superior de la universitatea din
Budapesta, Babeş se reîntoarce la Viena, unde îşi termină studiile şi obţine
doctoratul în medicină. Remarcându-se în domeniul ştiinţific încă din perioada
studenţiei, el începe să fie solicitat atât de colectivul ştiinţific al celor
de la universitatea din Viena, cât şi de Catedra de medicină din Budapesta.
Profitând de această competiţie, Babeş solicită burse pentru a-şi putea
continua cercetările în diferite spaţii ştiinţifice europene, precum Berlin,
Paris, München etc., având astfel ocazia de a întâlni renumiţi oameni de ştiinţă
ai vremii.
În
urma apariţiei României ca regat, autorităţile de la Bucureşti încep să
cerceteze spaţiul european, cu scopul de a descoperi personalităţi de etnie
română recunoscute, pentru a le atrage în tânărul stat naţional. Scopul evident
era acela de a consolida spiritul naţional românesc şi de a conferi o oarecare
identitate cultural-ştiinţifică noului stat. În această perioadă, Spiru Haret,
pe atunci secretarul general al ministrului învăţământului, are ideea de a-l
aduce pe Babeş la Bucureşti. Această tentativă a durat câţiva ani, un rol
important jucându-l acum tatăl lui Babeş, membru al Academiei Române. Astfel,
în 1886, Babeş primeşte o învoire de un an de la universitatea din Budapesta,
unde era deja profesor titular, să vină la Bucureşti pentru a stârpi epidemiile
de pestă şi rabie şi pentru a înfiinţa un laborator de cercetare.
Naivitatea
sa, asociată unei pasiuni covârşitoare pentru ştiinţă şi dezinteresului pentru
dedesubturile puterii, l-au făcut pe Babeş să cadă victimă jocurilor politice
ale vremii. Refuzând să se implice în politică, el a fost nevoit să suporte
continue piedici şi şicane din partea reprezentaţilor partidului liberal. A
ajuns cu greutate profesor universitar, iar deschiderea unui laborator de
cercetare s-a dovedit a fi un demers lung şi chinuitor. Primind drept spaţiu un
edificiu dărăpănat, a fost nevoie de aproximativ zece ani pentru a aduce
institutul la standardele dorite de el. Prelungirea şederii la Bucureşti a
cauzat pierderea postului de profesor de la universitatea din Budapesta şi
retragerea cetăţeniei maghiare.
Prestanţa şi
reuşitele sale ştiinţifice au stârnit invidia profesorilor de la Bucureşti şi
Iaşi, fenomen care a determinat încercarea acestora de a-l ataca pe Babeş prin
toate mijloacele pe care le aveau la dispoziţie. În Primul Război Mondial, el a
rămas la Bucureşti în timpul ocupaţiei, pentru a controla focarele de epidemii
stârnite în aceste condiţii şi pentru a salva vieţile civililor afectaţi de
diferite boli şi epidemii asociate războiului. Răsplata pentru aceste acte ale
sale a fost acuzaţia de colaboraţionism cu armata austro-ungară. Înfiinţarea
unui departament sanitar în cadrul guvernului s-a datorat tot intervenţiilor
lui Babeş, întrucât la momentul respectiv nu exista în România un minister al sănătăţii.
În
perioada în care a fost invitat la Cluj să participe la întrunirile prin care
se puneau bazele viitoarei universităţi de medicină, autorităţile de la Bucureşti
au refuzat să-i plătească salariul, fiind nevoit să facă lungi călătorii cu
trenul între cele două oraşe.
Având
o stare de sănătate precară şi parcurgând adeseori perioade de instabilitate
sufletească, urmarea atât a hărţuielilor la care a fost supus, cât şi a
problemelor din viaţa de familie, Babeş moare în 1926, la doar o săptămână după
pensionare.
Prezentarea
lui Stelian Mândruţ a impresionat publicul participant la Atelier, atât prin
calitatea şi precizia informaţiilor oferite, rezultat al unei intense activităţi
de consultare a unor surse de documentare inedite, cât şi prin luciditatea şi
fineţea cu care a reuşit să deconstruiască identitatea românească a lui Babeş,
fabricată în scopuri naţionaliste. Cei interesaţi de subiect pot găsi varianta
audio a prezentării pe site-ul Atelierului de filosofie şi antropologie medicală(www.afsam.eu).
