S-au dus vremurile când o pipă fotogenică
transforma o figură relativ banală într-o faţă de VIP. Acum s-a inventat pipa
electronică, nici pe departe la fel de arătoasă ca tradiţionala, dar percepută
(culmea!) de mânuitorii ei ca sănătate curată – ceea ce m-a contrariat. Am
apelat la internet şi am aflat că device-ul
respectiv oferă prilejul de a se priza toxina pură, nicotina, fără escorta ei
de gudroane şi particule clar cancerigene, de la fumatul clasic. De altfel,
„toxină pură“ e prea mult spus în cazul nicotinei, molecula incriminată, odată
distilată, fiind în realitate mai degrabă medicament. Singurul ei inconvenient
consistă în producerea unor mici dezagremente superficiale pasagere: tremurături,
greţuri, vertij, iar asta numai în caz de abuz şi numai la anumite persoane cu
astfel de predispoziţii. Nicotina este stimulent nervos, fortifică şi
resuscitează conexiunile sinaptice. Kiturile pentru prizat conţin şi arome
nenocive. Se îmbină, aşadar, utilul cu plăcutul.
Dar tot pe internet e şi concluzia
congresului de anul acesta al European Respiratory Society, de la Viena: o
cercetătoare din Grecia afirmă că e-ţigara
poate provoca o rigidizare a căilor respiratorii şi că pipa cea nouă pare mai
puţin inofensivă decât se credea, ceea ce necesită cercetări aprofundate. Alţi
cercetători comunică (pe blog, de data asta) că grecoaica „minte“, că ar exista
un „conflict de interese“ în cazul ei (nu precizează dacă nu şi în cazul
bloggerului…). În urma testelor şi investigaţiilor, FDA raportează că nicotina
curent prizată „electronic“ conţine, totuşi, urme de gudroane cancerigene, deşi,
după cum s-a afirmat, inclusiv pe internet, pe forumuri, într-o proporţie
comparabilă cu prezenţa aceloraşi molecule nedorite în laptele de mamă.
S-a înlocuit o dependenţă cu alta? Sau
dependenţa e aceeaşi? Dar oamenii au o diversitate de dependenţe: sunt nu numai
consumatori înrăiţi de tutun, alcool, droguri, ci şi colecţionari de obiecte,
de timbre, de opere de artă, de cunoştinţe, de prietenii… Recent, a apărut o
carte intitulată „Total Addiction“, în
care este prezentat un „vânător de
eclipse“, un om care cheltuieşte bani serioşi pentru a se deplasa, de fiecare
dată, pe glob, oriunde poate admira o eclipsă. În asemenea condiţii, mai este
oare blamabilă adicţia (clasicizată) faţă de tabac? Nu mă pot pronunţa, dar pot
avansa ipoteza că adicţia faţă de prizarea nicotinei, cu sculele electronice
evocate, nu poate fi mai mică decât adicţia faţă de savoarea ideii (acompaniată
de dopamină şi de unde alfa în creier) de a nu fuma, a nefumătorului convins.
Renunţarea la automulţumire, la prejudecăţi, la „opinii ferme“, la o profesie,
la pasiune, la iubire – nu dau şi ele fenomene de sevraj?
Nu ştiu ce zic medicii despre asta, dar, în
ce mă priveşte, după îndelungi dezbateri în capul meu – un cap parţial
configurat încă pe sistem bielă–manivelă–roţi de ceasornic – am ajuns să pot
concede, provizoriu, că nicio dependenţă nu e blamabilă, că – vorba poetului –
chiar şi „Libertatea are nevoie de stăpân“.