Newsflash
OPINII

Despre deontologie

Despre deontologie

Pandemia a perturbat semnificativ serviciile stomatologice. În prezent, relaţiile oamenilor cu serviciile medicale nu și-au găsit încă o cale sigură de urmat și o stabilitate.

din tisorTatonările legislative și incertitudinile privind evoluţia pandemiei ne pun în această situaţie. Nevoia urgentă de servicii medicale din motive medicale pe de o parte, și nevoia stringentă de pacienţi din motive financiare pe de altă parte, au ascuţit campaniile de promovare ale cabinetelor dentare.

Legea interzice formal folosirea reclamei și a publicităţii în serviciile de asistenţă medicală, inclusiv în stomatologie. Dar legea nu reglementează regimul reclamei și al publicităţii, lăsându-l în sarcina autorităţii publice profesionale, respectiv Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) pentru serviciile de medicină dentară.

Aplicarea fără discernământ a Legii nr. 21/1996, legea concurenţei, încurajează practici comerciale indezirabile în domeniul medical. Încadrarea juridică a acestor fapte intră în sfera abaterilor disciplinare care sunt încălcări ale actelor normative interne și în mod deosebit ale Codului deontologic.

Reclamele medicale stomatologice sunt tratate acum cu prea multă îngăduinţă, fapt ce a generat o „industrie specializată” pentru fabricarea reclamelor și pentru servicii de consiliere în domeniul marketingului și al publicităţii aplicate după modelul celor existente în zona comercială.

Sunt prezentate idei de promovare a cabinetului cu exemple de-a dreptul scandaloase. Profesionalismul și moralitatea sunt înlocuite cu impostura și șarlatania.

Se practică asumarea unor titluri profesionale inexistente, cum ar fi: medic specialist în implantologie, medic specialist medicină dentară, medic specialist în estetică dentară etc.

Tarifele anunţate sunt exprimate în euro și în lei la același furnizor, succesul tratamentului medical este asociat explicit cu tarifele cele mai mari, se anunţă reduceri de tarife care depășesc chiar 50% din valoarea unui tarif iniţial declarat, se oferă gratuităţi și se acordă facilităţi.

Foarte multe dintre cele enumerate sunt în mod explicit interzise în Codul deontologic, iar altele sunt imputabile prin alte acte normative. Nu pot să omit precizarea că în promovarea cabinetelor dentare am găsit și foarte multe elemente corecte, de bun simţ și care le oferă pacienţilor premisele unor servicii medicale de calitate, în care empatia faţă de pacienţi este cultivată și stimulată.

Mediul online este cel mai dinamic în promovarea furnizorilor de servicii stomatologice, iar mediile de socializare de tip Facebook conţin multe elemente de reclamă și publicitate interzise.

Pe astfel de canale de comunicare sunt difuzate adesea calomnii, informări de tip fake news, fiind mediatizate conflicte între medici, și acestea incriminate de Codul deontologic.

Am mai scris despre condiţiile economice, sociale și legislative tot mai grele în care medicii stomatologi trebuie să-și exercite profesia. Aceste dificultăţi de piaţă sunt o cauză a utilizării reclamelor.

Pentru a soluţiona această problemă majoră, este nevoie de câteva măsuri, printre care: estomparea până la eliminare a cauzelor de pe piaţă care generează comportamentul deontologic greșit, revizuirea Codului deontologic și eficientizarea mecanismelor procedurale privind abaterile disciplinare.

CMSR are ca prioritate ameliorarea condiţiilor de exercitare a profesiei de medic stomatolog și creșterea reală a accesibilităţii populaţiei la serviciile de medicină dentară.

În plan social, sistemul social de asigurări de sănătate trebuie să funcţioneze corect faţă de nevoile asiguraţilor și faţă de eficientizarea asistenţei medicale în context holistic.

Desigur, condiţiile nefavorabile actuale de pe piaţa de servicii medicale stomatologice nu pot fi invocate de cei vinovaţi ca circumstanţe atenuante în încălcarea gravă și frecventă a Codului deontologic.

Am constatat recent un fenomen interesant: studenţii din facultăţile de medicină dentară și tinerii absolvenţi sunt foarte nemulţumiţi și chiar revoltaţi de modul imoral în care își promovează imaginea și „afacerea” unii colegi de-ai lor.

Ei cer mai multă fermitate în sancţionarea abaterilor de ordin deontologic și nu concep să își înceapă cariera prin aplicarea reclamei și a publicităţii. Înţeleg că vine o generaţie care are un respect deosebit faţă de deontologia medicală și pentru aceasta, facultăţile de medicină dentară au merite deosebite.

Cerinţele juridice și disciplinare sunt însușite de pe băncile amfiteatrelor și medicii stomatologi intră în practica profesională mai bine pregătiţi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe