Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Despre dozele de medicament omise de pacient

Viața Medicală
Dr. Adriana Ruță Neagoe vineri, 9 aprilie 2021

Sper că sunteţi de acord că uneori răspunsul pe care îl putem obţine de la pacient depinde de întrebarea pe care o formulăm, mai precis de felul în care întrebăm.

inghitit medicamentAm constatat de-a lungul experienţei noastre clinice că la întrebarea „Aţi luat regulat medicamentul X, cum am discutat?” sau „Aţi uitat să luaţi vreo doză?”, pacienţii ne răspund în majoritatea situaţiilor într-un fel aparent satisfăcător, asigurându-ne de buna lor credinţă în relaţia cu noi, medicii.

Doar cel mult un sfert dintre pacienţi ne informează spontan despre amănunte privitoare la modul în care folosesc prescripţia, inclusiv cât de regulat urmează tratamentul medicamentos recomandat. Acest fapt este cumva alarmant și ne obligă să punem întrebări pacientului. Medicul care nu întreabă despre acest lucru va pierde o informaţie preţioasă și de multe ori va modifica inutil tratamentul aparent ineficient.

Așa se explică multe dintre cazurile în care pacientului i se schimbă frecvent medicaţia, sau cazuri care pot fi considerate eronat rezistente la tratament. Desigur, nu este singura explicaţie, dar este una comună, de care ne izbim adesea (bunăoară în psihiatrie în multe dintre depresiile așa-zise „rezistente la antidepresoare”).

Folosim în aceste cazuri tehnici precum „normalizarea” și „presupunerea”: „Mulţi dintre pacienţii pe care îi urmăresc mi-au spus că li se poate întâmpla din când în când să mai uite să ia pastilele astea în fiecare zi... (normalizare). Dumneavoastră cam de câte ori credeţi că aţi omis să le luaţi, de la ultima noastră întrevedere?” (presupunere de neconformism cu recomandarea).

O astfel de formulare este diferită de cea menţionată mai înainte și vă poate ajuta să creaţi un cadru mai încurajator pentru pacientul care altfel poate să se simtă culpabilizat în relaţia cu medicul. Am probat aceste două abordări, folosind câte două interviuri cu același pacient, conduse de doi medici. Unul formula întrebarea simplu, celălalt revedea pacientul și folosea normalizarea combinată cu presupunerea de neconformism la recomandare.

Am reușit să depistăm cu această metodă informaţii corecte, ceea ce ne-a confirmat eficienţa acestei metode. Ea se aplică la fel de bine și la pacienţii cu dependenţă de alcool și droguri, precum și la obţinerea de informaţii pe subiecte sensibile sau chiar tabu, ca violenţa în familie.

Etichete: prescriptii tratament depresie diatnostic si tratament tratament psihiatric doza zilnica

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.