Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Despre învăţământul medical postuniversitar

Viața Medicală
Prof. dr. Gavril CORNUŢIU miercuri, 29 mai 2013
Suntem într-un moment istoric de reaşezare a lumii. Globalizarea afec­tează sistemul de valori, cultura este în schimbare dramatică, universul informa­ţional este de nerecunoscut pentru cei ce se apropie de senectute. Toate se regândesc, se descoperă alte raţiuni structurale, administrative şi funcţionale, inclusiv în învăţământ. În România, învăţământul general îşi caută de 20 de ani făgaşul, forma şi funcţia optimă. Se pare că nu le-a găsit.
Învăţământul medical s-a dovedit a fi conservator şi a schimbat doar câteva etichete: nursă (fără gen masculin!) pentru asistentă şi rezident pentru secundar. S-a considerat că etichetele sunt suficiente pentru a da naştere unor valori.
Şi în învăţământul medical postuni­ver­sitar s-au schimbat etichetele: au apărut centrele organizatoare de studii doctorale, adică o structură adminis­trativă care centralizează conducătorii de doctorat şi doctoranzii, taxându-i. Pro­fesorii sunt folosiţi de-a valma pentru activităţile universitare şi cele post­universitare, în funcţie de necesităţi. Deşi între cursurile dedicate studenţilor şi cursurile dedicate rezidenţilor sau cele dedicate doctoranzilor şi conducerii unui doctorat este o mare diferenţă. Diferenţă care necesită niveluri profesionale şi de experienţă, în respectiva disciplină medicală, foarte diferite. Similară dife­renţei dintre profesorii de mate­matică care predau în şcoala gimnazială, cei ce predau în liceu şi cei care predau studenţilor. Sunt, aproape, specializări diferite.
Aşadar, nivelul şi metodologia de predare trebuie să fie foarte diferite şi în învăţământul medical universitar şi în cel postuniversitar. O diferenţiere palidă a lui deja există. Dar mai multă claritate a departajărilor ar fi benefică, desigur în cadrul facultăţii, ca departament postuni­versitar.
Departajarea cea mai importantă ar trebui să apară între cele două categorii de profesori: cei care se ocupă de studenţi şi cei care se ocupă de rezidenţi şi doctoranzi. În Germania, conducătorii de doctorat se numesc Profesor Doctor Docent. Rusia a preluat modelul cu titlul „tovărăşesc“ de Profesor Doctor Candidat în Ştiinţe. Şi în România circula, până în perioada ceauşistă târzie, titulatura de Profesor Doctor Docent. Asta se întâmpla cel puţin în unele cazuri izolate, care-şi obţinuseră titulatura în afara României. Există şi în alte ţări universităţi în care, fără a se schimba titulatura, funcţionează profesori doar pentru doctoranzi. Există chiar cazuri cu un profesor conducând un singur doctorand, ceea ce înseamnă într-adevăr formare şi cercetare.
O departajare, pe niveluri, a profesorilor ar fi benefică pentru toată lumea. Docenţii să treacă la ultimul nivel după vârsta de pensionare legală actual pentru un profesor universitar, căci aceea este vârsta la care bagajul de cunoştinţe şi experienţa sunt maxime. Dinamica întregii ierarhii universitare s-ar fluidiza, iar focalizarea preocupărilor didactice pe un singur palier ar creşte eficienţa.
Din cauza preferinţei nesănătoase pentru ambiguităţi a mentalului colectiv românesc, fie el şi universitar, ar fi necesară titularizarea legală de Profesor Doctor Docent. Lucrurile, organizarea, funcţia şi obligaţiile didactice ar deveni clare. Formarea unui medic generalist (studenţia) este un nivel de învăţământ, specializarea pentru practicarea unei singure specialităţi medicale în mod performant (rezidenţiatul) este un alt nivel (postuniversitar), iar specializarea în cercetare (doctorantura) este un alt nivel postuniversitar. Unirea celor două niveluri postuniversitare şi separarea nivelului postuniversitar de cel universitar în cadrul aceleiaşi universităţi ar fi o opţiune pragmatică. La acest nivel nu este nevoie decât de profesori, care este bine să fie nominalizaţi distinct profesori doctori docenţi.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.