Acest text este prilejuit de nevoia de a
aduce noi clarificări cu privire la introducerea pachetului de bază şi de a răspunde
la unele întrebări ridicate în ultimele zile.
Aş
porni de la întrebarea lui Vlad Mixich – „De
ce mi-aş mai plăti conştiincios contribuţia la sănătate?“, dat fiind că
aceasta pare a fi o temă vehiculată, nu întâmplător cred eu, într-o anumită
parte a media.
Întrebarea
cu pricina are, după mine, un răspuns simplu, la care putem adăuga o sumă de
precizări. În primul rând pentru că suntem cetăţeni ai acestei ţări, angajaţi,
se presupune cu acte în regulă, iar plata asigurărilor de sănătate nu este opţională,
ci obligatorie conform legii. Pentru cei care nu o respectă există alte organe
abilitate să controleze şi sancţioneze. Creşterea gradului de colectare şi
conformare fiscală, precum şi aducerea la suprafaţă a economiei subterane intră
în sfera de competenţă a ANAF, nu a Ministerului Sănătăţii. Pe de altă parte,
este opţiunea personală a celor care pun această întrebare dacă, pentru a „face
în ciuda“ neasiguraţilor, acceptă micşorarea salariului oficial, odată cu care
vine şi micşorarea contribuţiei la pensii, sau intrarea într-o zonă gri, a eludării
legii prin nedeclararea veniturilor câştigate în realitate. Deci să înţelegem
că unii ar prefera să păcălească sau încalce legea numai ca nu cumva să acordăm
servicii de prevenţie ori de medicină primară unor grupuri vulnerabile sau unor oameni aflaţi la sărăcie
extremă, care „n-au după ce bea apă“?
Pe
aceeaşi logică la fel de bine am putea întreba, retoric desigur, de ce a plătit
cineva contribuţia la sănătate până acum, mai ales în ultimii ani, când banii
asiguraţilor s-au risipit pe internări nejustificate în spitale, iar drepturile
pacienţilor au fost de multe ori doar pe hârtie. În realitate, ştim cu toţii că
oamenii sunt nevoiţi să scoată bani din buzunar fie pentru plăţi informale, fie
pentru că după primele zile ale lunii se termină plafonul de la Casă. Aici sunt
adevăratele probleme. Cred că pentru un om care plăteşte asigurare este
mai important să ştie că are acces la servicii medicale garantate prin pachetul
de bază, că poate beneficia de ele atunci când are nevoie şi că nu va mai
trebui să aştepte cu lunile pentru că s-a terminat plafonul de la Casă. Nu mă
avantajează cu nimic faptul că neasiguraţilor li se restrânge accesul atâta
timp cât eu, asigurat, oricum nu-mi primesc drepturile, iar banii mei sunt risipiţi
pe internări de amigdalite, conjunctivite şi dureri de cap.
În
ceea ce priveşte posibilele probleme adiacente direcţionării pacienţilor
dinspre spitalizarea continuă spre zona medicinii de familie sau de
specialitate sunt de adus, de asemenea, câteva lămuriri.
Medicina de
specialitate nu se desfăşoară doar în policlinici, cum am văzut că afirmă unii,
aici este vorba de o confuzie. Ambulatoriul de specialitate înseamnă
policlinici, dar mai ales ambulatoriile integrate ale spitalelor, care sunt direct
legate de spital. Lor li se adaugă cabinetele medicale individuale ale
medicilor specialişti. La ora actuală există peste 300 de ambulatorii de
specialitate şi numeroase cabinete medicale individuale. Numărul medicilor
angajaţi în ambulatoriile integrate sau independente (în afara cabinetelor
individuale) este de peste 20.000. Prin urmare, temerea lipsei de personal este
nejustificată.
O
altă preocupare se referă la imposibilitatea de a urmări traseul pacientului în
absenţa dosarului electronic. Această opţiune există şi în prezent, urmărirea
pacienţilor se poate face prin SIUI, în funcţie de codul numeric personal.
Dosarul electronic va contribui, într-adevăr, la un control mai facil şi mai
eficient, dar nu este metoda exclusivă.
Înţeleg că
persistă o serie de întrebări şi îndoieli cu privire la pachetul de bază şi
implementarea lui. Este firesc şi multe dintre ele sunt justificate. Eu aş
propune însă o schimbare de perspectivă şi de abordare – dinspre ce nu avem azi
şi ce aparent nu se poate spre cum vrem să arate sistemul de sănătate românesc
peste 5, 10, 20 de ani. Şi, pornind de aici, să umblăm la schimbarea de
practici şi mentalităţi. Minuni nu se vor întâmpla de la 1 februarie, dar
odată şi odată trebuia început.
