De peste secole, Publius Syrus ne transmite
că „prietenia este o haină valoroasă care se curăţă când se murdăreşte şi nu se
aruncă la prima pată“.
Înălţat în spiritualitatea şi practica
profesională, chirurgul trebuie să cultive relaţii bazate pe adevăratele valori
cu colaboratorii direcţi, cu celelalte discipline medicale, în învăţământul
medical, pe plan politic. Chirurgul nu are voie să devină precum „sclavul care
nu are decât un stăpân, ori ca ambiţiosul care are tot atâţia stăpâni câţi îi
pot fi de folos carierei sale“ (Jean de la Bruyère). El trebuie să înţeleagă că,
fiind oameni, „toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont“
(Konrad Adenauer). Axiologic, prietenia, în spiritul simpatiei, respectului,
ataşamentului reciproc, trebuie promovată de chirurg de-a lungul vieţii.
Ultimii 20 de ani au reuşit să disipeze
prietenia dinlăuntrul echipei chirurgicale. Or, echipa clădită pe stimă
reciprocă, de la brancardier la profesor, „de la opincă la vlădică“, este una
din cheile care deschid calea bunei convieţuiri. Relaţia de prietenie clădită
înlăuntrul echipei asigură afirmarea fiecărui membru, înalţă şi serviciul, şi
liderul echipei. Promovarea ataşamentului la adevăratele valori asigură
climatul colegial colocvial şi evită contradicţiile. Asigurarea mediului
propice înlăuntrul echipei, în care fiecare îşi dezvoltă aptitudinile cu care a
fost înzestrat de natură, reprezintă un adevărat mentorat. Astfel, cei mai
tineri din echipă nu vor deveni copii palide ori caricaturi ale modelului în
exercitarea profesiunii. Tot ce s-a clădit în şcolile de chirurgie ale maeştrilor
reprezintă perenitate şi salt valoric la generaţia ce le urmează.
În consolidarea echipei în chirurgie trebuie
ştiut că „ignorantul pune într-o oră mai multe întrebări decât poate răspunde
un înţelept în şapte ani“ (Pitagora) şi „că prietenul credincios este un fel de
marfă care nu se poate cumpăra“ (A. P. Cehov).
