Cum de au intrat aceste expresii atât de ușor în limbajul zilnic? Oare cei care le folosesc - ca să fie amabili? (sic!) - înţeleg despre ce vorbesc? Sau totul a devenit un automatism ce include reacţii fără substrat, fără profunzime, așa, să ne aflăm în treabă? Să fie, oare, doar o modalitate de apărare? Și, dacă da, funcţionează?

Am ascultat din nou „The Sound of Silence”, melodia lansată în 1964, odată cu albumul „Wednesday Morning, 3 A.M.”. Își mai aduce oare cineva aminte, instantaneu, primele versuri?

M-am gândit la un recent mesaj, îmbrăţișat foarte diferit pe, probabil, toate continentele. Cea mai mare jucătoare de tenis din ţara noastră este acuzată pentru folosirea unor substanţe interzise. Fiind medic, nu pot să nu îmi aduc aminte de situaţia în care conţinutul unui medicament care s-a dat și s-a luat cu tonele în ultimii trei ani a smuls medaliile gimnastei noastre la Jocurile Olimpice din anul 2000. Să râzi, să plângi, să te gândești la „ziua excelentă” și la „seara minunată”…

În același registru medical, te poţi întreba de ce un preparat care se poate administra persoanelor cu o anumită patologie hematologică este considerat interzis și gândurile se pot curma brusc! Unde-i lege, nu-i tocmeală! Plus gândul că, fără legi și fără reguli, totul ar deveni un haos, iar nebunia existentă, pe care nimeni nu o poate tăgădui, ar putea crește exponenţial.

Totuși, când auzi la ce nivel s-a ajuns în domeniul drogurilor de toate tipurile, ce instituţii sunt sau par a fi implicate, ce foști deţinători ai „legii” au legătură cu evenimente care te îngrozesc, nu poţi să nu îţi pui întrebări. Însă prima întrebare pe care mi-o pun acum este legată, din nou, de societate și de năvala unor așa-numiţi lideri de opinie pentru a pune diagnostice, a stabili care este adevărul, a acuza fără rezerve și a decide care este soarta unui sportiv atât de sus faţă de ei, încât nu ar reuși să-l vadă nici cu cel mai perfecţionat ochean.

Cât îi datorăm Simonei Halep

Sunt un fan al Simonei Halep? Desigur! Nici nu ar putea fi altfel atâta vreme cât iubesc sportul în alb și mă bucur când aud că lumea practică un sport, oricare ar fi acesta, chiar dacă eu nu mai reușesc să o fac. Îndemn studenţii să nu se ferească de orele de sport, dimpotrivă. Însă atunci când apare o stea precum Simona Halep, ea reprezintă mult mai mult.

Am mai amintit perioada Ilie Năstase-Ion Ţiriac, perioadă în care multe mii de copii au început să se prezinte la antrenamentele de tenis de câmp doar pentru că au auzit despre performanţele lor. Cu siguranţă că Simona Halep, dar și Irina Begu, Sorana Cârstea, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian sau alte sportive au adus pe teren foarte mulţi copii. Deosebită performanţă!

Câtă bucurie a produs participarea la competiţii peste mări și ţări, unde tricolorul românesc adus de spectatori a fost văzut de miliarde de oameni. Sunt realizări care nu se uită, performanţe pentru care trebuie să fim recunoscători, indiferent de orice.

Cine a analizat oare, de curând, cuvintele „The Sound of Silence”? Cum se poate simţi un om care a fost atacat atât de mult și de des, căruia nu i-am mulţumit (poate niciodată) pentru cât de mult bine a făcut ţării noastre? Mulţumesc, Simona Halep! Sper că vei depăși această perioadă, precum o campioană. Dumnezeu să îţi dea putere!