Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Dileme mai mult sau mai puţin medicale

Viața Medicală
Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN joi, 1 noiembrie 2012
   Sistemul românesc de asistenţă medicală este bulversat de o multitudine de dileme. Dacă privim doar către medici, nu pot să fac abstracţie de o veste apărută nu demult şi care a ţinut capul de afiş al anunţurilor din mass-media: „Un medic chirurg cardiolog din Padova a refuzat să primească un pacient român, care necesita un transplant de inimă, recomandând transferul acestuia în România, o decizie catalogată de către directorul medical al spitalului drept pripită“ (Il Gazzettino, în ediţia online), însoţită, ulterior, de o explicaţie „subţire“ din punctul de vedere al deontologiei medicale, venită din partea autorităţilor italiene, referitor la indicaţiile pentru astfel de cazuri, existente în partea de nord a Italiei: „Având în vedere penuria de organe, în vederea efectuării de transplanturi, atunci când un bolnav nu se află pe listele naţionale italiene, poate fi transportat în ţara de provenienţă“. Comentariile sunt multe, dar mă tem că vorbim de două categorii de cetăţeni ai Uniunii Europene, iar noi, românii, suntem rămaşi, în continuare, în cea din urmă. La această veste, ar trebui adăugată şi declaraţia făcută de profesorul Astărăstoae: „1.605 medici au plecat numai în acest an din România, ca să profeseze în străinătate. Va daţi seama ce înseamnă acest lucru pentru sistemul de sănătate? S-au deblocat posturi, dar paradoxul este că nu are cine să se înscrie la concurs. Noi insistăm cu rezidenţii, să fie mai bine plătiţi, pentru că ne gândim la binele sistemului. Dacă ar fi mai bine plătiţi, nu ar mai pleca din ţară. Numai în Marea Britanie sunt 4.100 de medici români, cu acte oficiale“. Deci, ca să rămânem optimişti, avem şansa ca o bună parte din românii emigraţi sau care lucrează în străinătate să fie trataţi de medici români aciuaţi în străinătate.
   Pe de altă parte, tot preşedintele Colegiului Medicilor mai afirma: „Un medic rezident câştigă un salariu de 700 de lei pe lună, din care îşi plăteşte gazda, masa şi instrucţia. Aceasta, în condiţiile în care cel mai ieftin tratat medical nu costă sub 250 de euro. Un secretar al unei comune cu sub 3.000 de locuitori are un salariu de circa 2.100 de lei şi, în acest caz, nu se solicită studii superioare“. Oare când vom lua serios în considerare acest semnal de alarmă?
   Dacă ne întoarcem la celălalt actor din sistem, pacientul, exemplele de dileme abundă, şi nu pot să nu vorbesc de trei situaţii, cu care m-am confruntat recent.
   Prima este a unui pacient cu sindrom de apnee, formă severă, care avea nevoie de asistare la domiciliu cu un aparat (nerambursat de casa de asigurări de sănătate, în ciuda nenumăratelor memorii depuse), aparat care să-l ajute să iasă din impas. Indicaţia era obligatorie, viitorul bolnavului depindea de acest tip de asistenţă, dar el se eschiva. La întrebarea mea de ce se codeşte, a pus mâna pe telefon şi, în faţa mea, şi-a sunat soţia. Practic, am asistat la o discuţie cu aceasta, în care cei doi încercau, împreună, să vadă cam care este bugetul familiei, după închirierea aparatului, şi la câte alte lucruri ar trebui să renunţe pentru a avea acces în final la o astfel de terapie.
   În acelaşi domeniu, un pacient obez, cunoscut nouă prin multiplele internări în regim de urgenţă, cu obezitate malignă, de etnie romă şi cu acelaşi tip de asistenţă la domiciliu, care-i permisese timp un an să evite aceste internări, îşi trimite soţia cu bocceluţa cu aparatul defect, pe care eu i-l dădusem, fiind adus, prin eforturi personale, din ajutoare. Toată familia trăia din ajutorul social, iar înlocuirea cu un alt aparat închiriabil era imposibilă. Verdictul: pacientul implacabil va evolua spre acutizări, internări extrem de costisitoare pentru spitalul nostru şi destinul lui va căpăta, astfel, o coloratură pesimistă evidentă.
   Ultimul exemplu vine din sfera unei alte afecţiuni. O pensionară astmatică, care urma un tratament de fond prin care îşi controla boala, m-a frapat prin faptul că se interna pe secţie, repetitiv, în ultimele luni. Nu înţelegeam corect de ce în spital totul mergea bine, iar acasă boala se decompensa. În final, a mărturisit, cu un glas gâtuit de emoţie, că are o pensie de 300 de lei şi nu are cum să-şi cumpere acest spray acasă. De fapt, ea trăia de la un spray la altul, doar cu ce primea în spital. Din nefericire, nu este singurul exemplu din spitalul nostru. Acestea s-au înmulţit evident în ultimul timp. Avem o populaţie sărăcită vizibil, unde aderenţa la terapie, din cauza limitelor financiare, începe să devină o realitate frapantă şi dureroasă. E un semnal de alarmă şi povestea poate continua. Pentru asta, însă, ar trebui să avem şi interlocutori din partea autorităţilor. Se speră degrevarea spitalelor prin coplată, uitându-se că principala problemă a medicinii cu plată este transformarea unei boli acute într-o boală cronică. Dacă acest dialog nu este încurajat, vom ajunge conform proverbului: „Nu înţeleg de ce doctorii, când fac grevă, scriu tot felul de pancarte. Oricum, singurii care pot să le citească sunt farmaciştii“.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.