Nu numai Homo sapiens sapiens, ci şi alte specii umane şi chiar unele mamifere (de exemplu, cimitirele elefanţilor) au demonstrat un cult al apropiaţilor care trec în nefiinţă. Din preistorie şi până la elini, vechii greci fondatori ai civilizaţiei moderne, acestea s-au transmis şi s-au perfecţionat în diferite feluri.

Romanii, care în ciuda civilizaţiei şi culturii înaintate pentru vremea lor, erau foarte superstiţioşi, nu spuneau niciodată de un apropiat că „a murit”, ci că a plecat (lat. decedo, decedare = a pleca) sau că a ieşit (lat. exitus), temându-se că mortul, auzind că se vorbeşte despre el, s-ar putea întoarce ca să se răzbune sau din alte motive. Acești termeni, care şi în prezent sunt folosiţi în limba română cultă şi în limbajul ştiinţific, inclusiv cel medical, precum şi în limbile care au şi influenţa latină, persistă de două milenii. De aici derivă și o terminologie tanatologică, adică legată de evenimentul morţii (din gr. Tanatos = zeul subpământean al tărâmului morţii).

Din pasiune pentru terminologia medicală

Se poate spune că, pornind de la aceleaşi temeri superstiţioase sau, uneori, dintr-un respect deosebit faţă de cel care nu mai este, în limbajul popular se folosesc o mulţime de termeni alternativi, eufemistici sau chiar poetici, dintre care cităm câţiva, culeşi din limbajul colocvial, din literatură sau de pe internet.

Ca pasionat de terminologia medicală, am intenţionat să îi prezint exhaustiv pe cei din limba română, dar diversitatea lor a făcut această încercare aproape imposibilă. Aşa că încerc să prezint doar o parte dintre aceştia, mai frecvent întâlniţi, pseudoclasificaţi conform unei scurte explicaţii şi citaţi alfabetic, la care cititorul interesat poate adăuga oricare alte formulări adecvate:

astronautic – s-a ridicat la cer; astronomic – i-a apus steaua; avicol – a mierlit-o; cardiologic – i-a stat inima; colocvial – s-a dus (eventual cu completări care nu pot fi transcrise aici); conjugal – ne-a părăsit; creștinește – l-a luat Dumnezeu; direcţional – a ieșit cu picioarele înainte; distructiv – a crăpat; ecleziastic – a dat ortul popii; ecologic – s-a făcut oale şi ulcele; elegic – când voi fi pământ; elevat – a sucombat; eminescian – Mortua est!; epidemiologic – s-a curăţat; eroic – a căzut la datorie; filial – ad patres (din lat. s-a dus la strămoși); filosofic – a trecut în nefiinţă; imobiliar – s-a mutat în garsonieră cu uşa în tavan; intergalactic – s-a dus la stele; latinist – supremum vale (din lat. plecarea supremă); legumicol – a sfeclit-o; medical – a exitat; migraţionist – a plecat dintre noi; militant – s-a sacrificat pentru cauză; necreştineşte – l-a luat dracu,; oficial – a decedat; oftalmologic – a închis ochii; patriotic – a închinat steagul; piscicol – s-a dus pe copcă; poetic – s-a înălţat la ceruri; pornografic – a belit-o; prozaic, la TVR și altele – mortul zilei; războinic – a căzut pentru patrie; spiritualist – şi-a dat duhul; stradal – a dat colţul; textil – i s-a rupt firul vieţii; topografic – a plecat pe ultimul drum; turistic – s-a dus în loc cuverdeaţă; și multe altele...

Supape de siguranţă contra stresului

Cred că aproape toate aceste expresii specifice pot fi folosite în context, ca şi multe altele cu sens similar, dar cu grija de a nu amesteca limbajul ştiinţific/profesional cu cel colocvial din vorbirea curentă şi, mai ales, de a nu fi nereverenţioşi, ca în anumite anunţuri televizate, care jignesc, poate involuntar, memoria unor personalităţi, unele chiar emblematice pentru noi, românii.

Așa cum îi stă bine românului neaoș, am glumit puţin pe seama a ceea ce nu este de glumă. Îmi aduc aminte cum, pe vremea marelui cutremur din București din 1977, un coleg african din spital, auzind gluma cu Bulă care s-a salvat fugind pe scara Richter, a exclamat: „Voi nu sunteţi sănătoși la cap, cum puteţi să glumiţi cu așa ceva?!”. Dar românul are supapele lui de siguranţă pentru a reduce stresul și știe să facă „haz de necaz”, fără să insulte pe cineva.