Nu știu ce-ar trebui să se întâmple până atunci. Imbecilitatea prăsește copii frumoși cu maliţia, iar astăzi le vedem odraslele. Unii la catedră. Unii conduc spitale. Alţii secţii. Unii participă în comisii. Alţii se ocupă de diverse afaceri riverane banului public. E o colcăială. E o geografie a ipocriziei lipsită de linia orizontului.
Medicina a avut și continuă să aibă o problemă cu coerenţa ei etică. Nu ne deosebim foarte mult de alte organizaţii, unde ierarhia se sprijină pe credoul că „funcţia bate gradul”. Ce contează performanţa profesională, ce contează achiziţia de bună cunoaștere și bună practică, atunci când nepoata sau cumătrul cuiva trebuie să intre și el la masa drepţilor?
Generalizezi, o să îmi spui. Și generalizarea e un fals în argumentaţie. Posibil, răspund. Dar prefer eroarea prin generalizare oricărei alteia, câtă vreme structura malignă despre care vorbesc atinge profesia de medic, iar la capăt este sănătatea pacientului. Atât a pacientului concret, fie că-l cheamă Ionescu ori Popescu, cât și a pacientului abstract, unde pacientul abstract pot fi eu, poţi fi tu, poate fi inclusiv nepoţelul drag al lui dom’ profesor. Chiar în halul ăsta de ticăloșie am ajuns să ne orânduim dinamica imoralităţii încât să preferăm obscurantismul dublat de compromis, ieșitului spre lumină? Eu ce să-i spun pacientului meu? Că, de fapt, nefrologul era doar cu numele, iar cardiologul nu era cardiolog?
Scriu aceste rânduri ca unul dintre cei deloc surprinși de performanţele academice „cu derogare” ale unora și nici de sprijinul lăcrămos pe care l-ar putea primi de la dimprejurnici. Pentru că-mi aduc aminte de cum se intra „pe ușa din dos” în specialitate prin varii exploatări ale unor pidosnicii legale, mi-aduc aminte de destinul prefigurat deja al unora încă de mici, în vreme ce alţii s-au văzut zdrobiţi, străpunși și aruncaţi profesional în găleata cu lături ale istoriei. Și cu ce drept? Dar mai ales, cu a cui complicitate?
Ceva e profund bolnav în structura mintală și sufletească a medicului român care colportează la același sistem de pile, cunoștinţe și relaţii cu care-au fost îndoctrinaţi părinţii noștri. Până nu reconsiderăm fundamentul umanist al acestei profesii, nu vom fi rămas decât niște negustori de fum, pătaţi de-același rahat ignobil.