După ce Ministerul Sănătății a anunțat, la începutul lunii
ianuarie, schimbarea bibliografiei pentru rezidențiat prin înlocuirea mult
criticatei „Book des ECN“ cu noul „Compendiu de specialități
medico-chirurgicale“, studenții au crezut că, în sfârșit, cineva le-a auzit
plângerile. Cei din anul șase nu știau cum este realizată noua carte, dar, cu
siguranță, nimic nu putea fi mai rău decât un ECN plin de greșeli și prost
tradus.
Doar că nicio veste bună nu ține mai mult de trei... săptămâni.
Departamentul de rezidențiat al Facultății de Medicină din cadrul UMF „Victor
Babeș“ Timișoara a anunțat, la rându-i, că studenții din an terminal vor
susține rezidențiatul din aceeași bibliografie ca în anii precedenți. Acest
anunț a creat revoltă în rândul mediciniștilor, care sunt deciși să iasă în
stradă pentru a revendica dreptul de a se pregăti în mod decent pentru examenul
vieții lor.
„Dar, până la urmă, ce dacă rezidențiatul se dă din altă carte?
Materia este aceeași. De unde atâta revoltă?“, ar putea gândi unii.
Într-adevăr, materia este aceeași. Detaliile sunt însă altele. La medicină,
examenele se dau pe baza nu a noțiunilor generale, ci a detaliilor – de multe
ori inutile. Ca student, încă din primul an de facultate, îți dai seama că nu trebuie
să înveți totul sau să ai o imagine de ansamblu, ci că e musai să te
concentrezi pe detalii. Iar pentru început crezi că e normal să se întâmple
așa, pentru că ai senzația că, dacă știi detaliile, înțelegi ansamblul. Mai
târziu realizezi că nu este așa și că ai pierdut timp prețios încercând să
memorezi cifre care nu-ți vor mai trebui vreodată în viață. Dacă ai noroc, mai
târziu nu este prea târziu.
Din păcate, ansamblul îl intuiești fără vreo legătură cu
detaliile care ți se predau în ritm alert. Ajungi să cunoști ansamblul
înțelegând noțiunile principale, de bază, trecute cu vederea în multe cursuri
și la mai toate examenele. Nu îți cere nimeni să vezi întregul. Așa că, dacă
vrei să promovezi examenele, trebuie să te ferești de a încerca să îți formezi
o imagine de ansamblu, pentru că asta necesită timp. Nu îți poți forma
percepția întregului studiind doar ceea ce ți se predă, iar timpul pe care îl
necesită studiul pe cont propriu nu mai poate fi recuperat pentru memorarea
detaliilor care se cer, de fapt, la examene. Dacă vrei totuși s-o faci, trebuie
să îți asumi riscul de a pierde ore importante din timpul alocat învățării
materiei din cursuri. Învățării, nu înțelegerii.
Este trist, dar în acest sistem este suficient să înveți
papagalicește câteva sute de pagini și să le reproduci conștiincios la examene.
Situația este ilustrativă și pentru examenul de rezidențiat: e suficient să
înveți mot-à-mot cartea din care știi că se vor face întrebările, pentru
a promova examenul. Nu contează că informațiile diferă de ceea ce ai învățat în
timpul facultății. Asta ți se cere, asta faci. Nu contează nici că informațiile
sunt uneori în totală contradicție cu ceea ce știi din practica clinică pe care
ai fost obligat s-o faci ca student. Nu are nicio importanță că valorile pe
care trebuie să le bifezi diferă de cele pe baza cărora vei stabili
diagnosticul și tratamentul atunci când vei profesa ca medic. Cartea are
greșeli de semantică? Ce contează? Tu memorează cuvânt cu cuvânt! Nu trebuie să
analizezi semantica.
Așa că noi, studenții la medicină, ne apucăm din timp să învățăm
papagalicește cartea. Acea carte. Nu alta, căci oricare alta este total
inutilă. Așa am făcut și în facultate. Am învățat, țintit, detaliile care știam
că se vor da la examen. Uneori, nu am avut timp să înțelegem ansamblul, dar de
cele mai multe ori am vrut și nu am putut s-o facem. Pentru că nu ne-au învățat
să-l căutăm. Ne-au învățat doar detalii.
Ca student la medicină, ești tot timpul derutat. Ți s-a spus
altfel la practică? Nu contează. Ai citit alte valori în cărțile de referință?
Nu contează. Uită tot și învață detalii! Iar dacă ți se pare că răspunsul e
altul decât cel din varianta de examen, fă-te că nu știi și răspunde cum scrie
doar în cartea aceea. Pentru că nu trebuie să fii mai mult decât
studentul derutat – și mai apoi rezidentul timorat în practică. Nu trebuie să
știi ansamblul, trebuie să știi detaliile. Nu contează că, atunci când vei
ajunge să practici profesia pentru care te-ai pregătit șase ani de zile, vei
trata pacientul simptomatic, nu holistic. Ți se va reproșa acest lucru și
atunci te vei simți, pe nedrept, responsabil pentru lacunele sistemului. Îți
vor spune toți că nu știi să gândești; dar cum să știi, dacă nu te-a învățat
nimeni? Cum să știi, dacă și la rezidențiat ți-au testat memoria, nu
cunoașterea sau înțelegerea?
În timp, îți vei corecta singur greșelile și doar atunci, după
ce îți vei da seama, vei regreta că ai învățat papagalicește niște detalii
inutile în loc să înveți ce contează cu adevărat. Vei regreta, poate, că te-ai
conformat regulilor unor examinări defectuoase, în loc să îți urmezi instinctul
de a discerne între informația utilă și cea inutilă, cu riscul de a lua o notă
mai mică. Pe de altă parte, știm cu toții că o notă mică poate însemna o
tragedie pentru cei care ne dorim cu adevărat o anumită specialitate. Dar știam
asta de când am ales medicina.
P.S.: Pe grupurile de
facebook ale mediciniștilor se anunță că examenul de rezidențiat 2016 se va da
totuși din noul compendiu. „Am fost contactată de secretarii de stat de la
Ministerul Sănătății și mi s-a transmis că pentru rezidențiat va rămâne
compendiul, iar subiectele vor fi unice pe țară“, își anunță colegii președinta
Federației Asociațiilor Studenților la Medicină.
