Newsflash
OPINII

Educația pentru sănătate în școli – fundament al prevenției

de Estera STĂMOIU - iun. 8 2018
Educația pentru sănătate în școli –  fundament al prevenției
    De curând am avut șansa să particip la o dezbatere ce a avut ca temă educația pentru sănătate în unitățile de învățământ. Acest lucru mă determină și mă motivează să abordez acest subiect din perspectiva profesionistului în domeniul medical.
    Recunosc că prezența ministrului sănătății, Sorina Pintea, împreună cu o parte din reprezentanții elitei din domeniul medical și educațional din România, m-a ajutat să îmi definesc și să contextualizez opinii pe care, de altfel, noi, asistenții medicali, prin Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), le-am exprimat, cu diferite ocazii, în spațiul public.
    Educația pentru sănătate în școli, pentru mine, este o axiomă ce nu mai are nevoie de argumente. Am aflat, cu regret, că demersurile au fost inițiate din 2001 și că astăzi, la 17 ani distanță, nimic nu s-a concretizat. Încă ne mai întrebăm: cum? Cu cine?
    Prima opțiune a fost să formăm cadre didactice. Nimic de contestat. Ei sunt cei care știu cum să ne învețe copiii. Dar dacă după 17 ani nu am ajuns nicăieri cu această intenție, nu ar fi mai potrivit să ne regândim strategia? Asistenții medicali au dobândit competențe profesionale privind educația pentru sănătate încă din perioada de formare. Trebuie doar valorificat potențialul lor. Știu că atributul introducerii în curricula școlară este exclusiv al Ministerului Educației, dar ce vreau să subliniez este faptul că asistenții medicali sunt deja o armată formată în educația pentru sănătate și de care populația poate beneficia.
    Educația pentru sănătate are ca prioritate formarea unor abilități de viață sănătoasă. Astăzi, în mileniul trei, când viața individului a devenit mai complicată, când știința și întreaga societate au evoluat, educația pentru sănătate se impune ca o necesitate și devine o condiție esențială a educației unei națiuni civilizate.
    Sunt și voi rămâne un promotor fervent al educației pentru sănătate ca premisă a prevenției, nu doar din perspectiva profesionistului, cât și din perspectiva calității de părinte. Ca mamă, știu că educația pentru sănătate începută încă din perioada copilăriei creează fundamentul asigurării unui stil de viață sănătos, formarea și deprinderea unei conduite preventive pentru a avea o populație sănătoasă. Ca asistent medical, apreciez un astfel de demers și consider că este nevoie să ne implicăm, pe toate segmentele profesionale necesare, pentru punerea sa în practică.
    Observăm că ne confruntăm cu apariția timpurie, la vârste fragede, a unor afecțiuni, adicții, boli transmisibile care pot fi prevenite printr-o mai accentuată comunicare și informare a copiilor noștri cu privire la riscurile unei igiene necorespunzătoare, a consumului și abuzului de tutun, alcool și droguri. Trebuie avut în vedere că acei copii care conștientizează de mici importanța unei alimentații sănătoase, a activității fizice, a igienei personale, a evitării obiceiurilor nocive pentru sănătate nu doar că vor adopta aceste comportamente, dar vor deveni reprezentanți ai stilului de viață sănătos în rândul familiei și apropiaților. Putem face, astfel, prevenție și o putem promova.
    Educația pentru sănătate în toate tipurile de unități de învățământ trebuie să acționeze la toate nivelurile și trebuie să ne implicăm activ cu toții, pentru a îmbunătăți și a dezvolta acest deziderat al prevenției. Deși nu toate bolile pot fi prevenite, adoptarea unui stil de viață sănătos reduce considerabil riscul aparițiilor unor afecțiuni grave.
    Trebuie să gândim și să găsim, împreună, cadrul legislativ, educativ, dar și moral care să permită accesul la informații cu privire la sănătatea fizică, psihică și emoțională a copiilor noștri.
    Se spune că întotdeauna culegem ceea ce semănăm. Statisticile de la nivel european ne arată că România ocupă, la anumite capitole din domeniul sănătății, locuri fruntașe, dar rușinoase. Este timpul să luăm măsuri care să răstoarne statisticile. Este timpul să luăm, de îndată, măsuri potrivite care să se reflecte în statisticile favorabile de mâine. Vrem și putem! Sunt două puncte-cheie care ne vor ajuta să reușim.
    Trebuie să ne unim într-o echipă puternică și să convingem, pe de o parte părinții, că este necesară o astfel de educație în unitățile de învățământ, iar pe de altă parte să fim convingători, prin mesajele și acțiunile noastre, pentru toți copiii noștri care sperăm să formeze tânăra generație educată și sănătoasă. Printr-o astfel de educație, nu atentăm la inocența copiilor, ci le salvăm sănătatea.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe