Profesia de medic stomatolog este specialitatea
medicală care se desfăşoară aproape în totalitate în sistem concurenţial. Un
vector important, ca în orice concurenţă, este şi aici reclama şi publicitatea.
Deşi printre formele juridice de înfiinţare a cabinetelor de medicină dentară
există şi societăţi comerciale (SRL) înfiinţate în baza Legii 31/1990, toate au
ca obiect unic de activitate asistenţa stomatologică. Raţiunea pentru care se
acceptă această formă juridică şi unii medici o preferă, este aceea de a accesa
mai uşor fonduri de finanţare sau credite bancare.
Aşadar, fiind vorba de asistenţă
stomatologică, drept obiect unic de activitate, consider că trebuie respectată
deontologia medicală şi regulile stabilite în cadrul acestei profesii. Fac
referire exact la Cap. 4, intitulat „Reclama şi publicitatea“, al Codului
deontologic al medicului dentist, publicat în M. Of. 408/18.06.2010. Medicii
care doresc să-şi deschidă un cabinet stomatologic ar trebui să analizeze cu
seriozitate zonele deficitare din acest punct de vedere, în care
adresabilitatea populaţiei ar fi mulţumitoare, iar specializările deţinute ar
aduce un plus de confort şi mulţumire pacienţilor. Din păcate, lucrurile stau cu
totul altfel: medicul deschide cabinetul cât mai aproape de casă, ori într-un
spaţiu pe care îl deţine sau îl obţine mai uşor, ori cât mai central etc.
Abia când investiţia (care este extrem de
mare) s-a finalizat, se trezeşte la realitate şi începe „lupta pentru pacienţi“.
Mijlocul cel mai rapid şi la îndemână este publicitatea, inducerea în rândul
pacienţilor a ideii că noul cabinet poate oferi ceea ce nu a oferit niciun alt
cabinet până atunci. Şi pentru asta, recurge la tot felul de metode: panouri
publicitare, firme cât faţada clădirii, flyere
distribuite în oraş, anunţuri repetate în presa locală (ziare, radio, tv), aşa-zise
promoţii, abonamente, reduceri de preţ etc., toate depăşind limitele decenţei şi
încălcând codul deontologic – Cap. 1, art. 1, art. 2, art. 3.
Mai
mult, sunt situaţii când se apelează la publicitate deghizată, înşelătoare,
care induce pacienţii în eroare, în ceea ce priveşte competenţa profesională a
medicului, atunci când acesta îşi denumeşte un cabinet obişnuit, foarte pretenţios,
„Clinică“ şi afişează (precum
restaurantele „meniul“) toate disciplinele studiate în facultate ca „specialităţi”
pe care doar el le stăpâneşte şi le poate practica. Desigur, despre o concurenţă
loială cu ceilalţi confraţi nici nu mai poate fi vorba.
Rămân însă unele obiective care nu pot fi
atinse: • aceste metode nu pot compensa lipsa pregătirii teoretice şi a abilităţilor
practice • calitatea materialelor folosite devine uneori îndoielnică din cauza
preţurilor mici percepute pentru a atrage pacienţii • promoţiile nu fidelizează
pacienţii, ci doar le oferă un avantaj material pe termen scurt.
Ar fi bine să
nu uităm proverbul românesc cu pomul lăudat, să conştientizăm că omul sfinţeşte
locul şi să respectăm cu stricteţe ordinea firească a verbelor „a fi“, „a
face“, „a avea“. Poate ar fi bine ca, în domeniul nostru, publicitatea să ne-o
facă însăşi pacienţii, pe măsură ce sunt mulţumiţi de serviciile obşinute.
