Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Eroi sau supravieţuitori?

Viața Medicală
Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN vineri, 7 februarie 2014

 

   Eroul (gr.: ηρως) este, după Wikipedia, o persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în luptă sau primejdie, prin abnegaţie deosebită în muncă sau împrejurări grele. În mitologia greacă şi folclor, a fost iniţial un semizeu, cultul eroilor fiind una dintre caracteristicile cele mai distinctive ale religiei antice greceşti. În România, din păcate, eroi sunt la tot pasul. O echipă de eroi s-a născut, însă, recent, după tragedia din Apuseni. Ce a urmat, în urma contribuţiei mass-mediei din România, m-a deranjat. Întâi, ziariştii au fost „nefericiţi“ că au supravieţuit toţi pasagerii, inclusiv piloţii. Apoi au fost „fericiţi“ că au existat unii care nu au supravieţuit. Descoperirea acestora, într-o competiţie contratimp, în care au intrat, pe de o parte, cele mai sofisticate sisteme de locaţie, nenumărate echipe de salvatori antrenate, iar pe de alte parte, câţiva pădurari şi săteni bine intenţionaţi, voluntari, a înclinat balanţa în favoarea celor din urmă. Mă întreb: dacă pădurarul respectiv, care s-a întors de la muncă şi s-a uitat la televizor seara, după o zi de muncă, nu ar fi făcut acest lucru, câţi din cei aflaţi în impas în pădure ar mai fi supravieţuit? Şi aş mai adăuga şi cealaltă întrebare legată de momentul descoperirii supravieţuitorilor: dacă ar fi trecut mai mult timp de la descoperirea lor, de către echipa improvizată ad-hoc, până la venirea celor îndrituiţi să o facă, oare câţi ar mai fi fost în viaţă? De aici a început o întreagă dispută în presă. S-au propus demisii, s-au schimbat conduceri ale unor autorităţi şi agenţii de stat, s-au făcut conferinţe de presă cu supravieţuitorii dispuşi să răspundă, s-au pus întrebări stupide, în căutarea senzaţionalului (de genul: v-a fost frică? ce aţi simţit când v-aţi prăbuşit?). O echipă de medici specializaţi în recoltări de organe, care au plecat dintr-un colţ al ţării în celălalt, ca să salveze, în final, alte vieţi, s-au trezit în postura de a se autoreanima.
   De fapt, problema este mult mai gravă şi poate că nu ar fi momentul să căutăm capete care să cadă, ci, din contră, să privim în profunzimea acestei situaţii. Pe de o parte, pentru sănătate, avem la dispoziţie un avion care are peste 40 de ani de folosinţă. Punem în el, cu nonşalanţă, profesionişti şi piloţi cu experienţă, conform proverbului: lasă că merge şi aşa. Restul profesioniştilor şi creierelor medicale îl lăsăm cu nemiluita să se prelingă printre degete, spre o străinătate flămândă, avidă de intelectuali gata formaţi, pe care îi integrează uşor şi imediat. Apoi, ghinion, de data aceasta nu a funcţionat. Ce facem? Decapităm vârfurile de la anumite etaje, căci trebuie să existe un vinovat. Un sistem medical care trăieşte de ani de zile cu 3,5% din PIB, care agonizează prin lipsa de venituri, indiferent de regimul politic, începând din 1989, oare nu are nicio asemănare cu avionul acela încă funcţional după 40 de ani de utilizare? Oare resursele umane medicale, din ce în ce mai mici, fie că sunt medici de familie care acoperă trei-patru sate din lipsă de personal, fie chirurgi care lucrează cu instrumente de unică folosinţă resterilizate, nu au uzură, după atâta timp de presiune asupra lor, prin numărul de pacienţi în permanentă creştere, prin clădirile spitaliceşti obosite deja, din era comunistă, prin mijloacele de investigaţie depăşite şi suprasolicitate, prin măsurile administrative care încarcă cerinţele birocratice? Şi totuşi, aceşti oameni supravieţuiesc, rămân în ţară, nu aleg nici salarii mai bune şi nici consultaţii lejere, programate. Facem ceva pentru ei? Da, îi încărcăm suplimentar, îi restricţionăm (de ce să mai lucreze şi în privat, dacă sunt la stat, de ce să aibă funcţii de răspundere şi să mai aibă şi alte tipuri de venituri, pe care, de altfel, le obţin prin muncă?), îi ameninţăm, îi clasăm ca „primii şpăgari ai ţării“ şi, mai ales, îi controlăm şi recontrolăm. Aceşti oameni, care nu de puţine ori se autosponsorizează şi sponsorizează şi locurile lor de muncă pentru consumabilele lipsă, computere lipsă sau chiar aparatură, care încearcă să-şi mulţumească pacienţii, rămân, prin reclama negativă, întreţinută de ani de zile, „nişte şpăgari ordinari“, de fapt nişte supravieţuitori anonimi.
   Tot ca urmare a acestui eveniment nedorit am mai aflat ceva: în competiţia de salvare a supravieţuitorilor au intrat pădurarii, sătenii voluntari bine intenţionaţi, cu cei specializaţi în salvări şi primii au ajuns tot oamenii locului, mai familiari cu locurile, dar fără GPS, fără mijloace sofisticate de localizare. În dialogul telefonic dintre aceştia şi cei disperaţi să fie găsiţi cât mai repede, la un anumit moment, pentru aflarea poziţiei, răspunsul celor în suferinţă a fost că nu sunt pe culmea muntelui. A fost singurul indiciu important, care a grăbit, în final, găsirea lor.
   Noi ştim acum că nu suntem „pe culme“, dar, pentru tot ce face corpul medical autohton, cu mijloacele pe care le avem, suntem nişte eroi. Mai rămâne problema „pădurarilor“. Au fost, de-a lungul anilor, mulţi la număr, la noi, mai mult sau mai puţin binevoitori. Problema tuturor este că au fost prea scurt timp în căutare de soluţii, au venit cu programe noi şi apoi au dispărut, ca şi cum nu ar fi existat. Ideile nefinalizate, prioritizarea încărcăturii birocratice în faţa aspectelor practice, din teren, a încărcat inutil sistemul sanitar, iar pacienţii, o altă grupă de supravieţuitori, au suferit adesea alături de salvatorii lor. Şi atunci, de ce să ne mai mirăm că supravieţuitorii devin uneori eroi sau că unii eroi simt pe pielea lor ce înseamnă să fii supravieţuitor. Este foarte bine că aducem onoruri militare unor „sacrificaţi“ sau că premiem, pe bună dreptate, eroi reali, singulari, cu meritele lor, dar poate nu ar fi rău să ne gândim ce facem cu masa mare de supravieţuitori anonimi, cam prea mulţi la număr, şi să oferim soluţii reale de salvare.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.