Newsflash
OPINII

ESEU DESPRE MIRACOL

ESEU DESPRE MIRACOL

  Miracolul e oaspetele din Paradis. Vine fără veste, rămâne o clipă şi ne lasă în dar nostalgia vieţii „fără de moarte“. Puţini l-au văzut şi nici nu sunt vrednici de
crezare, căci lumea nu aparţine acelora care ţin să înţeleagă totul. Mai mulţi sunt pământenii care, povestind începuturile şi trăindu-şi pe rând, cuminţi, timpul istoric, dau veşnicie creaţiei.
  Naraţiunea seducătoare, fără clepsidră, nu ştie de logică. În mituri, totul se desfăşoară în „illo tempore“ şi tocmai neverosimilul oferă cheia spre adevăr.
  „În stadiile de cultură cele mai arhaice, a trăi ca fiinţă umană este în sine un act religios, deoarece hrana, sexualitatea şi munca au valoare sacramentală“ (Mircea Eliade, „Aspecte ale mitului“ –1962). (...)

   Religia, navigând azi, solitar, precum arca lui Noe, păstrează tradiţii bimilenare. Plină de har, „istoria sfântă“ supravieţuieşte, explicând lumea total şi justificând condiţia umană.
   În luptă cu TIMPUL care striveşte şi ucide se oferă soluţia uitată a SACRIFICIULUI, pentru ca viaţa să reia punctul de origine. Timpul liturgic apare ca un timp cosmic, circular, ce desparte cu blândeţe era veche de cea nouă, oferind sărbătorilor străvechi şi riturilor cosmice CREŞTINAREA.
   Cu repere istorice clare, existenţa exemplară a lui Iisus face posibilă mântuirea pentru fiecare creştin în parte. Departe de a înlocui experienţa religioasă anterioară, biserica orientală sanctifică prin tainele liturgice natura însăşi. Misterul cristologic angajează destinul Cosmosului în ansamblu, asigurându-i regenerarea ciclică. „Natura întreagă suspină în aşteptarea Învierii“ – iată unul dintre motivele comune liturghiilor pascale şi folclorului religios românesc.            
   Seninătatea ritului oriental vine din percepţia iubirii ca forţă primordială creatoare şi ca instrument de cunoaştere ezoterică.
   „Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte şi proorocim în parte; dar când va veni ceea ce este desăvârşit, acest – în parte – se va sfârşi.“ (1-Corinteni 13,8).
   Natura cu imperfecţiunile ei nu este rezultatul păcatului originar, ci, prin excelenţă, opera lui Dumnezeu. După întrupare, lumea şi-a restabilit, prin miracol, gloria ei iniţială. Iisus Pantocratorul este „istoric“ şi veşnic în acelaşi timp, cu o existenţă umană nerepetabilă oferind modelul moral exemplar de viaţă creştină.   
   „HRISTOS s-a făcut OM, împreunându-se cu mine prin trup/şi toate câte sunt ale firii cu voia le-a plinit, afară de păcat,/arătându-ţi ţie, o, Suflete, pildă şi icoană smereniei Sale.“ (Canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul)
   Creştinismul cosmic al populaţiilor rurale e dominat de nostalgia Paradisului, de dorinţa de a face eternă o natură invulnerabilă la devastările succesive ale cuceritorilor „civilizatori“. „Lucrat-ai mântuire, în mijlocul pământului, Îndurate, ca să ne mântuim; de bunăvoie pe Lemn Te-ai răstignit, Edemul cel ce se încuiase s-a deschis; cele de Sus şi cele de Jos, făptura şi toate neamurile mântuindu-se se închină Ţie.“ (Canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul)            
   Nevoia de miracol străbate istoria de la protopărinţi până la noi. Ea aparţine dimensiunii nemateriale cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe om, „după chipul şi asemănarea sa“.
   Prin experienţe extatice sau imaginare, până la sfârşitul veacurilor, Adam cel căzut va fi mistuit de dorinţa de a regăsi epoca beatifică a „începuturilor“. Acceptând suferinţa ca Prolog al Învierii, Hristos face posibilă acceptarea condiţiei umane ca stare iniţială a unui destin de tip superior. Sacrificiul îşi arată faţa roditoare, ducând la esenţe. Pentru a cunoaşte în mod deplin se pierde tragic aparenţa lucrului, aspectul lui material. Dobândim dulcele miez numai spărgând coaja oului. Credinţa în posibilitatea continuării existenţei spirituale, în forme esenţializate dincolo de dispariţia trupului apare ca premisă a acceptării morţii şi ca soluţie pentru suferinţa pricinuită de „marea trecere“.
   Ilustrând genial acest mister, Mihai Eminescu scrie în „Odă în metru antic“: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;/Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,/ Ochii mei ’nălţam visători la steaua/ Singurătăţii. (…) Pân-în fund băui voluptatea morţii/ Ne’ndurătoare. (…) Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări…/ Pot să mai re’nviu luminos din el ca/Pasărea Phoenix? (…) Vino iar în sân, nepăsare tristă;/ Ca să pot muri liniştit, pe mine/Mie redă-mă!“
   Eul risipit speră la altă întrupare plină de glorie alături de Creator.
   Perfecţiunea de dinainte de păcatul originar, venit prin neascultare, se reinstaurează prin smerenie, credinţă şi răbdare.
   Astfel, „întristarea şi suspinul“ vor rămâne în lumea aceasta, iar timpul va fi părăsit pentru NEMURIRE.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe