Aveam de dat un examen practic de Medicină internă, la o Clinică Medicală din Cluj-Napoca. Pacientul, un ţăran ardelean bătrân, foarte binevoitor și cooperant, îmi răspundea scurt și clar la toate întrebările, iar eu consemnam răspunsurile.

La întrebarea despre operaţii chirurgicale din antecedente, mi-a spus că nu a fost operat niciodată. Am insistat să își amintească, s-a cam fâstâcit și a răspuns cu voce oasă, apropiindu-se de urechea mea:

– Mi s-au scos amandulele.
– Ce sunt acelea?
– Ee, cum nu știţi?! Acelea mici, rotunde...

Pe moment, nefiind familiarizat cu graiul ardelenesc, nu am făcut legătura etimologică amandule – amande – migdale – amigdale, ci, influenţat de jena evidentă a pacientului, m-am gândit la... testicule. Și contrariat de aspectul general – se vedea că în tinereţe fusese „un bărbat bine” – l-am întrebat:

– De ce?
– Erau infectate.
– A fost scos numai unul?
– Nu, mi le-a scos pe amândouă.

Așa că am consemnat și „castrare chirurgicală”. La prezentarea cazului în faţa Comisiei de examen, medicul de salon „a făcut ochii mari” și m-a întrebat:

– Ai verificat?!
– Am verificat numai semnele clinice, anamneza nu se verifică la patul bolnavului.

Dar asta nu m-a salvat. Și bolnavul, și membrii Comisiei și-au format o părere proastă despre candidatul de la București. În prezent, predând ca disciplină secundară și Terminologie medicală și farmaceutică, mi-am amintit amuzat de această poveste de demult și încerc să îi fac pe studenţi să nu cadă în capcana termenilor neînţeleși.