Memorabilă a fost acea vară dintr-un ultim
an al obsedantului deceniu, când un extern (prin concurs) s-a prezentat pentru
un stagiu de şase luni la clinica condusă de Tiberiu Spârchez, gastroenterolog cu renume. Şeful clinicii l-a
primit ca pe un coleg şi, cum majoritatea medicilor plecase în concediu, i-a
încredinţat două saloane de câte şase paturi, în care îi revenea întreaga
responsabilitate a actului medical. Vizitele la patul bolnavului, în care
profesorul asculta cu atenţie şi bunăvoinţă rapoartele externului, aveau clipe
de iluminare, îndrumările sale fiind momente de vârf ale formării profesionale
a acestuia. Distanţa dintre maestru şi elev era anulată de primul, dar menţinută
cu grijă de deferenţa celui de-al doilea. În anii care au urmat întâlnirii
astrale a viitorului medic, evoluţia doctorului Tiberiu Spârchez, pe atunci
conferenţiar, a avut o traiectorie ascendentă. Cariera didactică o începuse
la Cluj, în 1929, când a fost numit asistent onorific la Clinica medicală, apoi
suplinitor, provizoriu şi, în sfârşit, la 1 ianuarie 1932, asistent definitiv.
Doi ani mai târziu, colaborează cu prof. dr. Iuliu Haţieganu şi prof. dr. Ion
Goia la elaborarea Tratatului de semiologie şi patologie medicală, după care au
studiat generaţii întregi de studenţi şi medici. În acest tratat inegalabil în
acea perioadă, a redactat capitolele: „Sistemul nervos al vieţii vegetative“,
„Gastroscopia“, „Rectoscopia“ şi „Paraziţii intestinali“. În perioada
interbelică, efectuează mai multe specializări în străinătate şi începe să ţină
lecţii de medicină internă în cadrul cursului profesorului Haţieganu. La 4
februarie 1941, este numit profesor suplinitor la Catedra de farmacologie şi
terapeutică a Facultăţii de Farmacie din Cluj, aflată în refugiu la Sibiu, rămânând
şi şef de lucrări onorific al Clinicii medicale.
La 10 februarie 1942, se transferă la
Spitalul „Mihai Ghica“ din Bucureşti (devenit ulterior „Vasile Roaită“, „Griviţa“,
astăzi „Sf. Maria“), predând cursuri de medicină internă în calitate de şef de
lucrări, la catedra condusă de prof. dr. Daniel Danielopolu. Titlul de conferenţiar
i se conferă în 1950 şi, în această calitate, ţine cursuri de medicină internă
studenţilor din anii IV şi V, la Facultatea de Pediatrie. Al doilea tratat
medical important la a cărui redactare participă este cel editat în 1956 de
prof. dr. Nicolae Gh. Lupu (capitolul „Stomacul“). Alt capitol – „Tuberculoza
aparatului digestiv“ – este, de asemenea, publicat în volumul „Tuberculoza“,
de către cel care înfiinţează cinci ani mai târziu Societatea de
Gastroenterologie, fiind primul ei preşedinte. Cursurile postuniversitare de
specializare în gastroenterologie îşi găsesc un cadru adecvat la Centrul de
gastroenterologie de la Spitalul „Vasile Roaită“, mutat ulterior la Spitalul
Fundeni, al cărui prim director a fost profesorul Tiberiu Spârchez, ales între
timp şi membru corespondent al Academiei Române (21 martie 1963). Data încetării
sale din viaţă a fost 4 iunie 1977.
Cu câtva timp înaintea dezvelirii plăcii
comemorative, pe imobilul din bd. Dacia nr. 42, la Bucureşti, un grup de
concetăţeni din oraşul său natal, reuniţi în Fundaţia „Sf. Nicolae“, au editat
cartea „Tiberiu Spârchez – în amintirea contemporanilor“. În acest cadru,
numeroase personalităţi ale medicinii româneşti atestă valoarea ştiinţifică şi
profesională a profesorului Tiberiu Spârchez. Printre acestea, prof. dr. Iuliu
Haţieganu, prof. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, acad. Nicolae Cajal, prof.
dr. Dumitru Dumitraşcu, prof. dr. Dan Enăchescu, prof. dr. Ion Gherman, prof.
dr. Viorel Gligore, prof. asoc. dr. Gheorghe Jovin, prof. dr. Alexandru Oproiu şi
mulţi alţii.
Dr. Al. I. TRIFAN
Omagiu meritat
În faţa
imobilului din bd. Dacia nr. 42, în care a locuit timp de 37 de ani profesorul
Tiberiu Spârchez (1899–1977), în noiembrie trecut a fost dezvelită o placă
memorială, în prezenţa dnei dr. fiz. Măriuca Haiduc, fiica acestuia, a
membrilor familiei, a prietenilor şi admiratorilor, dar şi a concitadinilor,
vrednicii reprezentanţi ai Fundaţiei „Sf. Nicolae“ din Zărneşti, oraşul său
natal. A urmat un serviciu religios de pomenire, la 35 de ani de la trecerea sa
în veşnicie, petrecută la 4 iunie 1977, la Spitalul Clinic Fundeni, în Centrul
de gastroenterologie – instituţie la a cărei înfiinţare a contribuit.
Ceremonialul
închinat memoriei omului de ştiinţă Tiberiu Spârchez, medic umanist, cadru
didactic şi pedagog strălucit, s-a adăugat altor acţiuni organizate de sus-menţionata
fundaţie: un simpozion la spitalul din Zărneşti, care-i poartă numele, şi
refacerea bustului din faţa unităţii sanitare.
Cu
aceeaşi devoţiune, urmaşii îndatoritori (colaboratori, pacienţi, prieteni şi
membri ai familiei) au contribuit la apariţia primului volum ergo-biografic
(Editura Anima, 1997). La evenimentul din bd. Dacia au fost dăruite câteva zeci
de exemplare din a doua ediţie: „Tiberiu Spârchez – în amintirea
contemporanilor“, apărută la Editura Garofiţa Pietrei Craiului Zărneşti.
Volumul oferă 54 de restituiri biografice, prin care se conturează profilul
nobil al unui slujitor dăruit apărării vieţii şi sănătăţii semenilor săi.
Antoaneta LUCAŞCIUC