În cadrul întâlnirilor lunare ale Atelierului de Filosofie și
Antropologie Medicală din Cluj-Napoca, conf. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu
a susținut o prelegere intitulată surprinzător „Fără număr: traficarea
informației și democrația biochimică“. Cunoscut ca cercetător, domnia sa este
colaboratorul unei echipe românești care propune o formulă originală și
inovativă de substitut de sânge, având în compoziție hemeritrina, o proteină
extrasă din viermi marini. Absolvent al unor studii doctorale în orașul natal,
dar și la University of Georgia (SUA), a publicat peste 200 de articole de
specialitate, fiind laureat cu prestigioase premii în domeniul său de
activitate. Dacă nu ar fi urmat drumul chimiei, i-ar fi plăcut să aprofundeze
istoria (în special latura ei sociologică), considerând că există similitudini
între cele două discipline. Această perspectivă sincretică a putut fi
identificată pe parcursul prezentării sale, informațiile fiind atât din
domeniul științelor exacte, cât și de natură filosofică, antropologică sau
psihologică.
Auditoriul a fost ghidat într-o călătorie atipică evidențelor și
obișnuințelor gândirii noastre, în care împărțirea în unități și numărarea
acestora sunt unelte aparent imposibil de abandonat. Însă încă sunt limbi în
care noțiunea de număr nu există: tribul brazilian Pirahã are cuvinte doar
pentru „mai mult“ sau „mai puțin“, tribul Munduruku numără doar până la cinci,
iar membrii tribului Yanomami operează cu seturi mici de obiecte a căror
individualitate este observată de subiect (de exemplu, cinci săgeți fabricate
de propriile mâini între care există însă mici diferențe). Dar când, cum și la
ce apare capacitatea de discriminare? Au fost realizate experimente cu copii
foarte mici și cu animale, observându-se că două mulțimi de elemente sunt
sesizate ca diferite dacă sunt în raport de 1:2 sau mai mare, însă când
diferența între elementele celor două mulțimi este mică, acestea sunt
considerate identice. Paradoxurile Sorites sunt un exemplu clasic în filosofie:
dacă avem o grămadă de boabe de nisip și luăm unul, rămâne o grămadă; repetând
operațiunea până la ultimul bob, teoretic acțiunea nu ar trebui să schimbe
rezultatul. Când s-a făcut însă trecerea de la „grămadă“ la absența ei: la un
bob, la două, la zece sau la o sută?
Atât comunicarea interumană, cât și între organismele primitive,
presupune existența unui cvorum – noțiuni sau practici adoptate de comun acord
sau supuse scrutinului majorității. Sensibilitatea la cvorum presupune
detectarea numărului de indivizi și existența unui răspuns unitar la stimuli,
implicând mișcarea, formarea de colonii, multiplicarea, virulența etc. Fără
conducători, fără puncte de comandă și control, fără organizare riguroasă este
obținută o acțiune conjugată. Un caz ilustrativ ar fi cel al bacteriilor –
atunci când devin numeroase, feromonii secretați depășesc o anumită
concentrație în proximitate, gene specifice sunt exprimate pentru producerea
factorilor patogeni și gazda este atacată. Democrația aceasta a lumii
bacteriilor, în care toți sunt egali și „mărșăluiesc“ la fel, nu apare în
organismul uman, în care există o mare diversitate de structuri și acțiuni,
existând mai degrabă o asemănare cu castele Indiei antice. Transformările
neoplazice fac o excepție, cu toate efectele lor devastatoare.
Conform estimărilor, 10%
din masa organismul nostru este formată de celule străine, însă dacă luăm în
considerare numărul lor, vom constata că dintre cele zece mii de miliarde de
celule din corpul nostru, majoritare sunt cele care nu ne aparțin. Urmând
principiile „democratice“, am fi o anexă a populației bacteriene colonizatoare.
Un alt concept teoretic corect, dar greu de acceptat. Surprizele însă nu se
termină aici. Prof. Paul G. Mezey, născut la Oradea, în prezent profesor
universitar în Canada și profesor invitat la UBB, a propus și demonstrat
matematic teorema holografică a densității electronice, conform căreia orice
unitate de volum din interiorul unei molecule sau dintr-un singur atom, chiar o
unitate infinitezimală, conține în ea informația completă despre întreg restul
moleculei.
Cum ne putem explica aceste concluzii? Moleculele sunt formate
din atomi, iar atomii sunt formați din nucleu și electroni care gravitează în
jurul nucleului, asemenea planetelor în jurul Soarelui. Este vorba însă de un
nor de sarcină negativă a cărui densitate scade pe măsură ce ne îndepărtăm de
nucleu. Deși stabilim arbitrar o graniță în limitele căreia se găsește 95% din
densitatea electronică, valori diferite de zero se găsesc, teoretic, la oricât
de mare distanță de nucleu, chiar dacă nu le putem măsura cu mijloacele
actuale. Așadar, dacă nu există granițe strict delimitate ale atomilor, în
consecință nici ale moleculelor care le formează, ne putem imagina o
continuitate, o întrepătrundere a tuturor elementelor, o interacțiune care
depășește proximitatea imediată. Având în vedere acestea, nici nu putem
considera perfect identice două molecule care sunt situate în poziții diferite
în spațiu și supuse unor influențe diferite venind de la elementele
înconjurătoare. Operăm cu aproximări, trasăm granițe și cuantificăm elemente
presupuse identice, dar asta nu înseamnă că nu ne putem deschide gândurile spre
micro- sau macrocosmos și spre teorii care ne lărgesc orizonturile.
