Iarna, alegerile şi gripa sunt trei fenomene
care, periodic, ne găsesc nepregătiţi. Nu este zăpadă, fie ea cât de efemeră,
care să nu blocheze circulaţia în oraşele mari şi să nu dea complet peste cap
chiar şi cele mai banale activităţi. Mereu depăşiţi de realitate, primarii nu
contenesc să ne asigure că vor rezolva situaţia. În cele din urmă, încălzirea
vremii mângâie blajin incompetenţele. La alegeri, organizatorii sunt mereu
covârşiţi. Dacă nu se termină tuşul, buletinele ori timpul de votare, atunci
sigur învie cimitire întregi sau se practică turismul de duminică în cele mai sărace
sate ale patriei. Măcar de oferta electorală modestă nu sunt vinovaţi
organizatorii, acolo ne merităm soarta. Şi candidaţii.
Gripa este acea boală de care ne lovim an de
an, cu periodicitate nedezminţită. Curbele de incidenţă sunt superpozabile de
la un sezon la altul, tulpinile se anunţă din martie, iar vaccinarea trebuie să
înceapă din octombrie. Timp suficient, s-ar putea spune, pentru toţi planificatorii
de sănătate publică, pentru a pune la punct detaliile programului de vaccinare
antigripală. Modelul românesc al eficienţei ne arată însă că se poate şi
altfel. Sunt deja mai mulţi ani de când vaccinul nu este disponibil până pe la
sfârşitul anului, iar vaccinările ating constant un maxim prin februarie. Asta
dacă nu se încălzeşte, între timp. Vremea e singura care mai ţine cu populaţia
la risc.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă
imunizarea anuală, cu vaccinul antigripal sezonier, a grupurilor cu risc
ridicat de boală gravă, în cazul unei infecţii gripale: femeile însărcinate,
indiferent de vârsta sarcinii; copiii cu vârste între 6 luni şi 5 ani;
persoanele de peste 65 de ani; pacienţii cu boli cronice; angajaţii din
sistemul de sănătate. Sunt ţări care iau foarte în serios recomandările OMS.
Statele Unite, de pildă, cu aproape 320 de milioane de locuitori, vaccinează
anual aproape jumătate din populaţie. În 2013–2014, au fost vaccinaţi aproape
60% din copii (6 luni – 17 ani) şi peste 42% din adulţi. Pentru asta, la 18
octombrie 2013, fuseseră distribuite deja peste 110 milioane de vaccinuri, 130
la jumătatea lui decembrie. Anul acesta, şi-au îmbunătăţit performanţa: până la
sfârşitul lunii octombrie, au fost distribuite peste 132 de milioane de doze de
vaccin antigripal, iar ţinta pentru întreg sezonul este un pic peste 150 de
milioane.
Desigur, nici România nu stă
degeaba. Anul trecut, de pildă, pentru o populaţie de 20 de milioane, au fost
distribuite şase sute de mii de doze. Şi, pentru că românii nu-s grăbiţi ca
americanii, primele doze au fost administrate în săptămâna 49, adică în Ajunul
Crăciunului. Nu multe, că perioada nu este prea propice pentru activităţi de
genul acesta, cu toate zilele libere aglomerate atunci. Activitatea s-a reluat
după sărbători, dar mai mult de jumătate din cele 578 de mii de persoane au
fost vaccinate după săptămâna 8 din 2014, deci în ultimele zile din februarie.
Când, dată fiind încălzirea vremii, vaccinarea a fost oprită oficial. În
sezonul trecut, România a vaccinat (aici e bine să vă aşezaţi, cifrele sunt ameţitoare)
2,7% din populaţia generală. Din grupurile la risc, 9% din persoanele vârstnice
au fost imunizate antigripal şi peste jumătate din angajaţii din sănătate
(54,7%). Ceea ce, să recunoaştem, este surprinzător, dat fiind refuzul de a se
vaccina, exprimat public, dar cu titlul de „opinie personală“, al unor
personaje importante din tagma noastră medicală. Nici nu am mai vrea să amintim
de gravele deficienţe întâlnite în producţia de vaccin la Institutul
Cantacuzino, finalizate cu retragerea întregului lot produs acolo, după ce
fiolele de vaccin conţineau endotoxine bacteriene la valori de 30 de ori mai
mari decât limitele admise. Încă o victorie la brâul politicienilor noştri,
care întâi au investit bani şi speranţe (ale noastre, nu ale lor) în
strategicul institut, după care şi-au pus tot un tovarăş politic la conducere.
Rezultatul chiar era previzibil.
Nu-i
nimic, veţi spune, situaţia a fost corectată anul acesta. Mai ales că lucrurile
erau mai simple, fiind nevoie de o licitaţie externă până să-şi regăsească
Institutul Cantacuzino capacitatea de producţie. Revenim deci: 132 de milioane
de doze distribuite în SUA până la sfârşitul lunii trecute. Câte au fost
distribuite în România până la 10 noiembrie de Ministerul Sănătăţii? Zero.
Niciuna. Nu ştim câte vaccinuri s-au vândut prin farmacii, către cetăţenii
dispuşi să plătească pentru a se feri de gripă, dar cifrele sunt tradiţional
mici, dacă nu de-a dreptul neglijabile.
Aflăm însă că oficialii din minister au
încheiat, la începutul acestei luni (sic!),
contractul cu un furnizor de vaccinuri şi speră să primească într-o primă etapă,
140 de mii de doze, urmate de alte 360 de mii până la sfârşitul lunii
noiembrie. În total, 500 de mii de doze. Chiar şi în cazul în care toate aceste
vaccinuri vor fi primite la timp, vom privi cu invidie cele 2,7 procente de
anul trecut şi vom zice că, la anul, sigur ne luăm revanşa. Apoi, vaccinul nu
se teleportează la DSP-uri şi de acolo la medicii de familie. Iar pacienţii vin
şi ei la cabinete când pot. Medicii de familie, obişnuiţi deja cu
contraperformanţele din anii trecuţi, când livrarea vaccinului se lua la
întrecere cu venirea primăverii, ar fi mulţumiţi să primească o parte din doze
până la jumătatea lui noiembrie. Chiar dacă, la o listă cu o mie de cronici din
2.400 de pacienţi înscrişi, un medic de familie nu va primi mai mult de o sută
de doze. Într-un judeţ obişnuit, pe listele deja existente la direcţia sanitară
sunt, în medie, peste 60 de mii de pacienţi vulnerabili. La nivelul întregii ţări
sunt câteva milioane. Dacă măcar cele 500 de mii de doze ar fi livrate până la
măreaţa defilare de 1 Decembrie, efectele nedorite (dar altfel implacabile) ale
gripei vor putea fi reduse.
Să nu ne minţim singuri însă. Şi la anul, pe
vremea aceasta, ne vom felicita pentru cele câteva sute de mii de doze, care,
iată, vor putea fi puse, ca şi anul acesta, sub bradul de Crăciun. Pentru că am
ajuns să ne bucurăm de orice înfrângere, atunci când aceasta nu este la scor.