Această neînţelegere se bazează pe lipsa, în primul rând, a educaţiei și a unui discurs empatic bilateral, ceea ce nu conduce decât spre încetinirea materializării acestor idealuri feministe.

        Oricât ne-am opune progresului, el se va desfășura, iar orice fapt care creează neplăceri se va diminua sau chiar remedia complet; avem atâtea exemple în istorie. Este suficient să ne gândim la Evul Mediu și să ne răspundem singuri la întrebările referitoare la evoluţie, acceptare, incluziune ori culturalitate.

În timp ce noile dezbateri legate de identitatea de gen creează diferite reacţii, pe teritoriul ţării noastre încă se discută cu timiditate orice subiect legat de feminism. Mișcarea feministă este privită cu suspiciune și ostilitate. Poate fi considerată dorinţa de a fi respectat și tratat cu egalitate un moft? Desigur că nu. Putem lua în considerare o serie constantă de lipsuri și contexte nefericite, precum cele de natură religioasă ori politică, care ne-au condus către această stare de fapt nu doar nefericită, ci și periculoasă.

Jessica Abrahams nota în „Everything you wanted to know about fourth wave feminism – but were afraid to ask” că mișcarea feministă se află la cel de-al patrulea val, datorită accesului pe noile platforme media precum Facebook, Netflix, Instagram, ce urmăresc să dezvolte o egalitate mai mare, concentrându-se pe normele de gen, marginalizarea femeilor în societate și abuzurile trăite de femei. Dacă privim în jurul nostru, este improbabil să nu fi întâlnit cel puţin o femeie care să fi fost supusă la minimum o formă de abuz.

Femicidul este un fenomen real și înfiorător, existent în majoritatea ţărilor latine. În ceea ce privește ţara noastră, Inspectoratul General al Poliţiei Române nu deţine o bază concretă de date, care să menţioneze incidenţa omorurilor clasificate pe gen, dar este lesne de observat realitatea. În România, mișcarea feministă a fost în tandem cu cea occidentală și a vizat aceleași dorinţe, pe care, dacă am adopta o poziţie neutră, am reuși să le percepem mai mult decât firești – obţinerea drepturilor politice și socioculturale, egalitate în șansa ocupării unui post în câmpul muncii, dreptul la educaţie ș.a. Multe dintre aceste idealuri sunt deja realizate, cu toate că există încă discrepanţe majore.

Este necesar să înţelegem că a fost o luptă continuă care a permis unor femei precum Ecaterina Teodoroiu, Florica Bagdasar să schimbe lumea. Marea problemă în această luptă consider că o constituie, în prezent ca și în trecut, lipsa de educaţie sexuală în școli, fenomen ce conduce spre abuzuri majore, precum traficul de carne vie ori natalitatea crescută în rândul minorelor. Cu adevărat trist este neînţelegerea gravităţii acestor urmări.

Trecutul nu poate fi schimbat, dar viitorul se află în mâinile noastre și ar trebui să ne simţim datori să înţelegem lumea în care trăim, cu mai multă sensibilitate și accepţiune.