În nuvela „Arcul de Triumf“, Erich Maria
Remarque redă povestea unui chirurg german: refugiat în Franţa înainte de al
Doilea Război Mondial, acesta lucra clandestin în diferite spitale din Paris, făcând
operaţii chirurgicale de mare succes. Deşi o personalitate chirurgicală de înaltă
ţinută, personajul lui Remarque nu putea lucra oficial pentru că nu avea
dreptul de şedere în Franţa, fiind urmărit de poliţie. Operaţiile sale erau
astfel consemnate în documente cu numele altor confraţi, apreciaţi dar puţin înzestraţi
profesional. Acest medic talentat era cazat într-un hotel ieftin şi seara îşi
petrecea timpul într-un local, consumând o cantitate importantă de calvados
pentru a uita de situaţia mai mult decât grea în care se afla.
Cazul amintit este doar un exemplu de
„ratare“ în cariera medicală. Există însă numeroase alte variante ale
fenomenului. Medicii din România se află, în această perioadă, într-o situaţie
similară. Mulţi sunt dezorientaţi, fără perspective, cu suport financiar minim,
cu greutăţi multiple, neputându-şi asigura un trai decent. Riscul de depresie
este prezent şi, de aici până la consumul de alcool, uneori nu e decât un
singur pas.
După cum ştim, alcoolul afectează creierul
uman. Efectele se produc la toate nivelurile funcţionale: cognitiv, emoţional,
neurologic, motor, vestibular, dar şi sistemic. Este evident că efectele
alcoolului asupra sistemului nervos central depind de cantitatea şi frecvenţa
consumului de alcool, vârsta la care a debutat consumul de alcool şi timpul de
expunere, vârsta, gradul de educaţie, sexul, fondul genetic, istoricul familial
în ceea ce priveşte alcoolismul, expunerea prenatală, starea de sănătate etc.
Alcoolul poate produce afectarea temporară a memoriei, după numai câteva înghiţituri.
Pe măsură ce creşte cantitatea ingerată, creşte şi gradul afecţiunii. Cantităţi
mari de alcool, consumate mai ales à
jeun, pot genera stări amnezice anterograde, individul nu-şi mai poate
aduce aminte ce s-a întâmplat pe perioada respectivă. Acestea, cunoscute şi sub
denumirea de black-out, sunt mult mai
comune în rândul băutorilor ocazionali şi trebuie privite ca efecte adverse ale
intoxicaţiei acute cu alcool, indiferent de vârsta subiectului şi de gradul de
dependenţă de alcool. Studiile imagistice au demonstrat că pacienţii alcoolici
prezintă un grad mult mai mare de atrofie cerebrală decât subiecţii de control.
În artă, Picasso a realizat în 1901 o pictură
celebră, „Băutoarea de absint“, care
arată sugestiv situaţia omului „posedat“ de „vraja“ alcoolului.
Lipsa de motivaţie, de perspectivă, de iniţiative,
contribuie la această stare şi astfel reuşim să distrugem şi clasa socială a
medicilor, o clasă care încă îşi menţine ţinuta demnă şi prestigiul
intelectual. Se doreşte, oare, intrarea într-un proces de involuţie, degradare şi
chiar relocare pe alte meleaguri? Medicii români sunt simpli spectatori ai
transformărilor sistemului de sănătate, fără să poată participa efectiv la
procesele şi activităţile decizionale cu privire la starea sănătăţii. Mulţi
absolvenţi conştientizează că şansele de realizare profesională sunt din ce în
ce mai reduse. Dacă pentru alte domenii este acceptabil să lucrezi pe un post
diferit de specializarea de bază, în medicină acest lucru nu poate fi acceptat.
Pregătirea medicală este costisitoare şi nu ne permite pierderea oamenilor.
Unii se salvează plecând în alte ţări, alţii se ratează în diverse feluri. Din
păcate, există şi medici care îşi îneacă amarul consumând alcool.
Soluţiile pentru evitarea căderii în prăpastie
a generaţiilor actuale şi viitoare de medici vizează cel puţin următoarele
aspecte: • orientarea politicii de sănătate către evaluarea realistă a nevoilor
de servicii medicale pe toată suprafaţa României • stabilirea unei strategii de
planificare a ocupării posturilor (pe cât este posibil) • oferirea unor
oportunităţi de angajare (nu desfiinţarea lor) atractive prin crearea de
posturi în zonele neacoperite • crearea unor unităţi medicale teritoriale
dotate inclusiv cu specialităţi chirurgicale, care să poată trata cazurile din
zonă fără a se ajunge la situaţia în care pacientul trebuie să vină la Bucureşti
şi pentru intervenţii simple. Să nu uităm că în criză economică actuală, unii
pacienţi trebuie să strângă bani pentru drum (tichetul de tren). Situaţia a
devenit şi mai dramatică odată cu desfiinţarea unor unităţi teritoriale care
reuşeau să trateze o serie de afecţiuni nechirurgicale. Călătoria către Bucureşti
a devenit un drum tot mai lung, pe care mulţi nu şi-l permit, aşa că nu le rămâne
decât să… moară acasă.
Ne îndreptăm către o societate a extremelor,
în care unii vor muri acasă cu zile, iar alţii vor pleca la Viena să se
trateze. În aceste condiţii, ne întrebăm ce mai rămâne din sistemul de sănătate
românesc şi din sănătatea populaţiei, care evoluează către procese patologice în
curs de cronicizare.