În niciun alt
cabinet nu au fost schimbați miniștrii sănătății așa de repede ca în cel condus
de Dacian Cioloș și este posibil ca România să fi bifat un alt record
nelucrativ. În niciun alt mandat, un guvern – fie el și de tehnocrați „numiți
la presiunea străzii“ – nu a luat la cunoștință de atâtea scandaluri de
corupție la nivel înalt cu resursele netransparente ce formează bugetul
sănătății. Consecințele sunt imprevizibile și nu se știe dacă sistemul de
sănătate se va scufunda și mai mult în nisipurile mișcătoare ale birocrației și
corupției sau dacă, de această dată, se va întâmpla cu adevărat ceva de bine, o
schimbare cât de mică care să aprindă flacăra speranței.
Deocamdată,
„bătălia“ se dă la DNA, în spatele ușilor închise, și pe rețelele de
socializare, unde abundă postările de indignare și (dez)informări din toate
taberele. Tot pe Facebook a înțeles și primul ministru că este bine să răspundă
provocărilor celor care cred că a venit momentul să spună ceva după ce până
acum au stat cu capul plecat de frică să nu le fie tăiat de sabia vreunui
manager. Așa se explică postarea primul ministru la provocarea unui chirurg
care cu „Hai să facem grevă, vă garantez că obținem cât vrem“ și cu „odată cu
salariile dorite, va trebui să fim corecți, să nu mai luăm șpagă, să renunțăm
la dreptul nostru de a fi discreționari în relația cu pacientul, să renunțăm la
privilegii“ crede că în această ordine se poate reforma sistemul. Mesajul de
răspuns al premierului este cu bătaie lungă și face apel la implicarea celor
„onești“ pentru a vindeca sistemul de sănătate, a genera și sprijini soluții de
îmbunătățire, inclusiv legislative.
Metaforic
vorbind, printre bolile cronice ale românilor se numără și sindromul de
„neimplicare“ (nepăsare) și sindromul „piramidal“. Declarativ se dorește
schimbarea, cu toții vrem salarii și bunăstare ca în Vest, dar, când vine vorba
să facem și ce se mai face prin Occident, cum ar fi să ne schimbam
mentalitățile, privim de pe margine, ne retragem și spunem: „noi nu ne vindem
(țara), lasă să fie la ei acolo, noi aici suntem în România, unde este altfel,
nu primim lecții, noi știm mai bine, nimeni nu cunoaște realitățile mai bine
decât noi, cei care am rămas, e treaba guvernului, a ministerului, a conducerii
să facă ceva“.
Afacerea
dezinfectanților ar putea fi considerată un exemplu de neimplicare (nepăsare?)
a corpului medical? Probabil că lumea se aștepta ca descoperirea produselor
neconforme să fi fost sesizată în primul rând de cei care le folosesc, adică de
medici, asistenți medicali și îngrijitori, și nu de jurnaliști. În alte sisteme
de sănătate, corpul medical dintr-un spital în care este mizerie și infecțiile
abundă ar fi tras un semnal de alarmă, ar fi sesizat în primul rând managerii
și apoi inspecția, ar fi constituit un grup de lucru și ar fi cerut verificarea
implementării și respectării protocoalelor de curățenie, a produselor folosite,
ar fi inițiat un studiu, ar fi făcut ceva. Altceva decât să tacă, să plece
capul sau să salte din umeri și să întoarcă spatele – „nu este treaba mea, eu
sunt medic, nu sunt (suficient de bine) plătit“.
Aici deschid o
paranteză. Am, în România, o casă la țară, nu departe de un mare oraș, și de
câteva ori pe an facem curățenie și îngrijim grădina. Anul acesta am decis să
punem (din nou) flori la stradă, cu toate că am fost de la început sfătuiți să
nu o facem, că vor fi repede mâncate de „orătăniile“ lăsate libere sau de
animalele care se întorc seara de la păscut. Când m-a văzut cu sapa în mână, o
femeie care trecea pe drum mi-a zis plină de mirare: „Maică, dumneata am auzit
că ești doctor, iar doctorii nu dau cu sapa, chiar n-ai găsit pe nimeni să te
ajute? Fetele mele, când vin de la oraș, nu pun mâna pe nimic, darămite să dea
cu sapa“. I-am răspuns că adusesem și pe cineva ca să ne ajute, dar că prefer
să fac eu curat la poartă și să semăn florile. Din curiozitate, am întrebat mai
târziu o vecină ce profesie au fetele ei și mi-a spus că sunt îngrijitoare la
spitalul județean. N-a mai trecut mult timp și la televizor au apărut primele
știri despre calitatea unor dezinfectante folosite ani la rând în mai toate
spitalele din țară. Scandalul biocidelor diluate s-a amplificat, principalul
vinovat a decedat și încă nu se știe cui revine până la urmă responsabilitatea
pentru eventualele victime, aspect presupus dar greu de obiectivat.
La întrebarea
ce fac acum medicii, în plină criză a dezinfectanților, a răspuns într-un
interviu televizat președintele Alianței Medicilor: „Medicii din spitale se
simt vulnerabili în fața conducerii spitalului, în fața șefilor de secție“. În
realitate printre cei din „conducere“ sunt și medici și în spitale medicii
comunică, se colaborează și se lucrează în echipă. Sau așa ar fi normal.
Între timp,
„conspirația dezinfectanților“ a diluat și mai mult încrederea populației în
sistemul sanitar și în capacitatea lui de a se redresa vreodată. Poate de
aceea, în mesajul de pe Facebook, premierul îndeamnă medicii să nu mai stea pe
margine și să facă ceva concret, să nu mai aștepte „soluții“ de la vârful
piramidei, ci să le propună ei înșiși. Soluții, aș adăuga eu, nediluate și
suficient de concentrate încât să grăbească vindecarea sistemului. Dând dovadă
de sportivitate, Dacian Cioloș postează și un text între ghilimele despre
faptul că nu va putea face mai nimic în timpul mandatului actual și nu ezită să
arunce mingea înapoi în curtea profesioniștilor din sănătate, cu speranța că o
va prinde cineva și nu va cădea pe un teren pustiit, plin de gropi, gunoaie și
buruieni, abandonat de ani de zile de jucători, inclusiv de cei onești, așa cum
se prefigurează în prezent.
Mesajul
premierului este și un avertisment subtil la adresa fluieratului (în pustiu?)
de pe Facebook și nu numai. Dacă doar jumătate din timpul acordat postărilor pe
rețele sociale ar fi convertit în timp de lucru în grup pentru a rezolva o
problemă cât de mică la locul de muncă... Să lăsăm loc liber imaginației despre
ce s-ar putea realiza dacă ne-am încăpățâna să punem în fiecare an flori la
poartă, poate până la urmă se vor sătura și gâștele și caprele să le mai
mănânce.
