Newsflash
OPINII

Fondurile europene, o rază de speranţă pentru Medicina de Familie

de Dr. Valentin PANTEA - iul. 8 2022
Fondurile europene, o rază de speranţă pentru Medicina de Familie

De la 1 iulie 2022 s-a deschis programul de dezvoltare a infrastructurii medicale prespitalicești pentru cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete, din cadrul Programului Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR).

Atrăgător pentru medicii de familie, în acest program, este faptul ca finanţarea investiţiei este 100% acoperită prin fonduri europene, fără contribuţie proprie. Medicii de familie doritori trebuie doar să completeze o cerere de finanţare, să bifeze în lista de dotări ce echipamente își doresc, să completeze o declaraţie de eligibilitate și o declaraţie de consimţământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

În total, este vorba de patru anexe ce vor fi publicate pe site-ul Ministerului Investiţiilor și Proiectelor Europene (MIPE) în formate editabile, care trebuie descărcate, completate, semnate electronic (deja medicii de familie sunt familiarizaţi cu semnătura electronică) și încărcate pe platforma ministerului în cel mai scurt timp. Programul este astfel conceput încât medicul de familie să poată singur să se înscrie, fără a mai fi nevoie de intermedierea unor firme de consultanţă.

Renovarea spaţiilor medicale din zonele defavorizate

        Cea mai mare parte din fonduri va fi alocată renovării spaţiilor medicale în cabinetele din zonele defavorizate. Pentru a putea accesa aceste fonduri, medicul trebuie să fie proprietarul spaţiului sau să încheie un contract de închiriere cu proprietarul spaţiului (de regulă, Primăria) cel puţin până la 30 iunie 2026. Pentru acest proiect mai sunt necesare devizul de lucrări, oferta aferentă acestuia și RLV-ul spaţiului în care se desfășoară activitatea. Sunt acceptate doar lucrările de renovare care nu implică obţinerea unei autorizaţii de construcţie, cum sunt:

  1. Amenajări interioare: tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje și alte finisaje interioare, precum și pardoseli interioare;
  2. Instalaţii și sanitare: reparaţii sau înlocuiri la instalaţiile interioare de apă, electricitate, termice, canalizare și sanitare;
  3. Amenajări exterioare: reparaţii la tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje, alte finisaje exterioare atunci când nu se schimbă aspectul iniţial;
  4. Eficienţă energetică: lucrări de îmbunătăţire a eficienţei energetice în interior și înlocuirea tâmplăriei exterioare atunci când nu se schimbă aspectul, culoarea sau rolul acestora;
  5. Reparaţii la învelitoare: reparaţii la acoperișuri, învelitori, respectiv lucrări de hidroizolaţie atunci când nu se schimbă forma acestora;
  6. Energie regenerabilă: montarea sistemelor locale de încălzire și de preparare a apei calde menajere, respectiv de producere a energiei electrice din surse regenerabile/eficiente energetic.

Echipamente medicale

        Pentru dotarea cabinetelor medicale există o lista de echipamente și mobilier medical din care medicul își selectează ceea ce consideră că are nevoie. Achiziţia se face la nivelul ministerului, care va trimite în mod gratuit aparatura sau mobilierul dorit de medic. O menţiune: cei care doresc să-și achiziţioneze un ecograf trebuie să dovedească faptul că deţin un atestat de ecografie.

        Deocamdată nu există documentele editabile pentru înscriere în program, și nici platforma pe care se depun aceste documente. Urmează ca MIPE să rezolve și aceste aspecte.

Pentru mai multe informaţii, puteţi consulta Ghidul Beneficiarului

În acest program se pot înscrie 3.000 de cabinete medicale din zonele defavorizate (rural și urbanul mic). Investiţia are un buget total de 888.301.215 lei, echivalent a 180.450.000 de euro, și se va realiza prin două metode. Trei sferturi din totalul alocat (adică 666.225.911 lei, echivalent a 135.337.500 de euro) sunt pentru finanţarea renovării a 2.250 de asocieri/cabinete de medici de familie din regiuni sau localităţi marginalizate; lista cu aceste cabinete medicale se va întocmi pe baza datelor oferite de CNAS. Un sfert din alocare (adică 222.075.304 lei, echivalent a 45.112.500 de euro) sunt pentru finanţarea dotării cu aparatură și mobilier medical a 750 de asocieri/cabinete de medici de familie; aceasta alocare se va face printr-un apel necompetitiv de proiecte care se va derula având la bază principiul „primul venit, primul servit”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe