Ea poate strivi sistemul sanitar doar prin forţă statistică (dacă mortalitatea e de zece ori mai mică, dar contagiozitatea de zece ori mai mare, rezultatul e același). După unii experţi ar putea însemna finalul natural al pandemiei.

E doar speculaţie și așteptare acum, și așteptarea naște speranţă și frică. Două emoţii care, deși par opuse, sunt remarcabil de asemănătoare și probabil feţele aceleiași monede.

Frica, dar și speranţa sunt motivanţi puternici. Multă vreme, strategia de comunicare, privind în România și nu numai, s-a folosit mai mult de frică, din păcate.

Răspunsul fiziologic la ambele emoţii e asemănător: reacţii simpatice ale stresului acut. Și frica, și speranţa apar atunci când orizontul de așteptare poate fi modificat prin intervenţia noastră, dar nu în întregime, o bună parte din evenimente fiind în afara controlului omenesc.

Ca să păstrăm echilibrul realist, trebuie să nu supraestimăm nici cât controlăm, nici cât nu controlăm. De exemplu, o estimare realistă a ce pot face vaccinurile pentru noi aduce multă speranţă. Dacă ne imaginăm vaccinul ca un panaceu garantat, vom fi repede dezamăgiţi.

Amândouă emoţiile pot fi folosite benefic, corespunzând unor virtuţi. Frica generează curaj, și nu e niciun paradox aici, într-adevăr, nu e nevoie de curaj decât atunci când circumstanţele sunt înspăimântătoare.

Speranţa generează încredere și, îmi permit să o spun, chiar credinţă. Dar frica poate genera și evitare, negare, furie, lașitate. Speranţa, prin însăși natura ei fragilă, se poate epuiza și transforma în disperare.

Mi se pare, așadar, esenţial ca, după doi ani de luptă cu pandemia, să încurajăm speranţa, nu doar frica. Frica fără de speranţă e, în cazul extrem, doar burnout și depresie.

Desigur, trebuie să continuăm să fim prudenţi în mod activ, să nu obosim tocmai acum în eforturile noastre. Dar nici să nu fim precum protagoniștii acelor povești triste, care au murit, deznădăjduiţi, la doi pași de salvare.

Chiar și când perspectivele sunt sumbre, avem mereu opţiunea de a încerca să fim noi înșine mai buni azi decât am fost ieri. Există speranţă afară, dar mereu și înăuntru.

Citiți și: Mai presus de orice