Şi anul acesta a continuat exodul medicilor
din România. Pribegii de sorginte socială se adună la târgurile de joburi, mânaţi
de perspectiva unui venit decent şi a exercitării profesiei departe de un
sistem anchilozat.
Cu toate acestea, un fapt surprinzător la
prima vedere a fost concurenţa mare la concursul de intrare în rezidenţiatul
din acest an. Majoritatea candidaţilor a fost reprezentată de cei care au ieşit
de pe băncile universităţilor în această toamnă. O generaţie care a demonstrat
că ştie să spere. O generaţie care înţelege că rezidentul nu este o entitate
neclară între student şi medic. O generaţie care nu vrea să plimbe un halat sau
să sprijine holurile clinicilor, care refuză să caute vinovaţi. O generaţie
care speră şi aşteaptă dacă nu soluţii, măcar o schimbare de atitudine.
De unde pot veni soluţiile? De la noi,
cei care ne desfăşurăm activitatea în acest sistem. Avem o şansă istorică, dar şi
o obligaţie morală faţă de aceşti tineri. Avem nevoie de ei, de aceşti colegi
care ne-au demonstrat că, în ciuda vârstei, au devenit responsabili nu doar faţă
de ei înşişi, ci şi faţă de corpul profesional.
Desigur, coordonatorii şi îndrumătorii de rezidenţiat nu pot să ofere acestor
tineri venituri mai mari. Dar ceea ce pot face e să-i implice, să le arate că
este nevoie de ei şi că e nevoie de oameni care vor să schimbe un sistem ce
seamănă mai degrabă cu o anchiloză dento-alveolară. Au dovedit că au putere de
muncă şi sunt capabili de efort, că îşi doresc să evolueze. Au un potenţial
fantastic care trebuie canalizat spre performanţă. Avem responsabilitatea ca
această generaţie de rezidenţi să nu fie una irosită, ea poate aduce în
prim-plan profesionişti adevăraţi.
Spuneam că avem şi o datorie morală, de a-i
proteja pe aceşti tineri de oportunişti, de aceia care aleg căi mai uşoare şi
mai lipsite de riscuri pentru a accede în pregătirea prin rezidenţiat. Sunt acei
câţiva confraţi care susţin concursul de intrare în rezidenţiat într-un centru
cu concurenţă redusă şi care solicită ulterior pe baza unor „motive întemeiate“
detaşarea într-un alt centru de pregătire, unde concurenţa a fost mult mai
mare. Dincolo de lipsa de respect faţă de colegi şi faţă de universitatea unde
au susţinut concursul, această atitudine trădează ceva mult mai grav: lipsa de
responsabilitate, calitate obligatorie pentru un viitor specialist. În acelaşi
timp, CMDR, împreună cu organismele abilitate, ar trebui să-şi pună serios
problema numărului disproporţionat de locuri scoase la concursul de rezidenţiat,
care depăşeşte şi anul acesta capacitatea reală de absorbţie a universităţilor
atât în ce priveşte platoul tehnic, cât şi resursele umane ale facultăţilor de
Medicină dentară.
Anul
2013 va rămâne un reper important în evoluţia profesiei noastre, prin această
generaţie care a ales responsabilitatea. Asta le-o datorăm lor – celor care au
ales calea grea, celor care au conştientizat că trebuie să fii foarte bun în
ceea ce faci.
