În 1828, Rusia se mobilizează pentru
campania împotriva Porţii otomane. „Opt divisiuni de infanterie şi patru de
cavalerie în număr total de 105.000 trec Prutul în ziua de 7 mai 1828 ocupând
de îndată Iaşii şi peste câteva zile şi Bucureştii“, avea să scrie A. D.
Xenopol în „Istoria Românilor din Dacia Traiană“. Astfel începe războiul dintre
Rusia şi Turcia din 1828–1829, confruntare care, în opinia istoricului Florin
Constantiniu, a avut consecinţele cele mai importante pentru evoluţia societăţii
româneşti. Până să simtă efectele benefice ale ocârmuirii ruseşti, „luminată“
cu reforme, Moldova şi Ţara Românească au cunoscut o situaţie cu totul deznădăjduită,
din cauza armatelor ruseşti, foametei şi epidemiei de ciumă. Primele măsuri
luate de generalul Pavel Kiselev (Kisseleff în grafie franceză), când a primit
sarcina „administrării“ Principatelor, au vizat combaterea ciumei şi îmbunătăţirea
sistemului medical, mai ales că până atunci nu a funcţionat nicio administraţie
medicală. În această perioadă, anii 1828–1829, inspectorul general Macarov,
comandantul trupelor ruseşti, însărcinat de Kiselev „să execute curăţirea
generală a Moldovei“, numeşte o comisie locală compusă din boieri şi din ruşi.
Din această comisie se vor dezvolta comitetele medicale, în Iaşi şi Bucureşti,
care vor avea drept sarcină „de a observa feliuritele boli din ţară, a cerceta
diplomele înfăţoşate de medici şi farmacişti, a îngriji de punerea în stare a
spiţeriilor, a da consultaţii gratuite celor lipsiţi de mijloace“. În ceea ce
priveşte organizarea, funcţionarea şi obiectivele celor două comitete medicale
aflate sub autoritatea „Ministerului Treburilor din Lăuntru“, Regulamentul
Organic stipula: „Secţia II, Pentru cârmuirea aşăzărilor carantinei, art. 186,
un comitet al sănătăţii alcătuit de un mai mare inspector, un al doilea
inspector şi de un mai mare dohtor“ şi „acest comitet va fi însărcinat cu
privegherea asupra stării sănătăţii din lăuntrul Prinţipatului“. „Inspectorii“
comitetului, „ministrul den lăuntru“ şi hatmanul au hotărât, pentru îndeplinirea
obiectivului fixat, că „Moldova se va împărţi în privirea sănătăţei în cinci
departamenturi“. Efortul depus de doctorii celor cinci departamente, cunoscute
sub numele de „despărţituri“, abia dacă uşura suferinţa bolnavilor din reşedinţele
de ţinut, asta în condiţiile în care mai toţi doctorii titraţi, cu studii şi
diplome obţinute în străinătate, alegeau să profeseze în Iaşi, Galaţi, Bucureşti
etc.
Mult timp, cercetătorii s-au întrebat în ce
condiţii se derula asistenţa medicală în mediul rural. Vor trebui să treacă 20
de ani de la organizarea impusă de Kiselev şi până la atestarea activităţii
medicilor în lumea satului. Pentru perioada anilor 1847–1848, avem consemnată
prezenţa primului medic, doctor în ştiinţe medicale, care alina suferinţele ţăranilor.
Boierul Costache Conachi, mare logofăt şi membru în comisia de redactare a
Regulamentului Organic, ia „sama că lăcuitorul de sat nu vra nicidecum a intra în
spital, ce ceri a fi căutat în casa sa de către părinţi sau soţie“ şi pune la
dispoziţia sătenilor pe „doftorul Flaişlein“ cu „un spiţar cu spiţărie“.
Documentul scris de boier, testamentul său, nu precizează satul unde îşi desfăşura
activitatea „doftorul Flaişlein“ şi „spiţerul cu spiţeria“, ci doar că era
foarte solicitată, eliberând, în unele zile, „şi câte 40 de răţate“ pentru a
combate cea mai cunoscută boală din lumea satelor: oksea. Când toţi doctorii,
cu studiile făcute în Germania sau Franţa, căutau un post într-un oraş cât mai
mare, doctorul Flaişlein se lasă convins de Conachi şi acordă asistenţă medicală
ţăranilor din satele aflate pe moşiile marelui boier. Nu ştim unde îşi desfăşura
activitatea doctorul, dar se poate face o supoziţie: Ţigăneşti sau Nămoloasa,
fostul ţinut Tecuci, azi judeţul Galaţi, adică în satele unde Conachi intenţiona
să construiască două spitale. Unul dintre cei mai reputaţi medici din Moldova,
doctorul Flaişlein îşi începe activitatea de undeva din ţinutul Tecuci, îngrijind
bolnavii de la Ţigăneşti, Nămoloasa. Efortul depus în zona rurală a ţinutului
Tecuci, mai târziu la spitalul din Târgu Neamţ şi Spitalul evreiesc din Iaşi, îl
propulsează în rândurile personalităţilor medicale regionale, şi, de ce nu, chiar
naţionale. Paul Pruteanu, în Contribuţie
la istoricul spitalelor din Moldova, îl înregistrează sub mai multe forme,
dr. Fleischlen, Flaişchlen, Flaişlen. Doctorul George Flaişlein (să folosim
numele scris de Conachi în testament, chiar dacă înclinăm pentru transcrierea Flaischlen) şi-a luat doctoratul la
München, în anul 1843, iar în 1847 a venit în ţară. Paul Pruteanu precizează că
în anul 1850 era deja la Mănăstirea Neamţ, dar nu stabileşte ce a făcut
doctorul Flaişlein între 1847 şi 1850, exact perioada în care putea să
activeze, „şapte-opt luni de zile“, în satele ţinutului Tecuci. Începând cu
1851 devine medicul spitalului din Tg. Neamţ, iar din 1853 medicul oraşului Tg.
Neamţ. Mai târziu, în anul 1859, este înregistrat în catagrafiile medicilor ca
„fizic al districtului Neamţ“. Din decembrie 1860, a fost numit „chirurg şi
mamoş al oraşului Iaşi“, ca în anul 1863 să funcţioneze ca medic primar al
Spitalului evreiesc din Iaşi. Anuarul serviciului sanitar îl consemnează
medicul primar al amintitului spital pentru anii 1864, 1866, 1875 şi 1878. În
1875, doctorul Flaişlein este medicul primar al oraşului Iaşi şi vicepreşedinte
al consiliului de igienă şi salubritate publică din Iaşi. A fost preocupat şi
de activitatea ştiinţifică, publicând în colaborare cu doctorul Max, în anul
1862, „Instrucţii pentru prostituţie şi înfiinţarea de spitale sifilitice“,
„Rapoartele generale asupra igienei publice şi a serviciului sanitar al oraşului
Iaşi“ pentru perioada anilor 1875–1879. A fost cavaler al Ordinului Steaua României
şi comandor al Ordinului Tacova. Fiul cel mare, Nicolai, a moştenit talentul şi
dăruirea tatălui, fiind văzut în Berlin drept un excelent ginecolog.