Newsflash
OPINII

„Gratuitate“ plătită la analize

de Cristian HOTOBOC - oct. 9 2009
„Gratuitate“ plătită la analize

PALMED, organizaţia reprezentativă a patronatului serviciilor paraclinice, atrage atenţia autorităţilor cu responsabilităţi în asigurarea asistenţei pentru sănătate, asupra situaţiei fără precedent în care se găsesc firmele care asigură sistemului sanitar românesc servicii de investigaţii paraclinice de laborator. (...)

   Pentru trimestrul IV 2009, serviciile paraclinice nu dispun de buget. Concluzia discuţiilor purtate de organizaţia noastră cu reprezentanţii CNAS şi MS a fost aceea că plata investigaţiilor paraclinice (laborator şi imagistică) aferente trimestrului IV 2009, va fi efectuată după data de 15 ianuarie 2010, din sumele alocate pentru bugetul anului viitor. Motivaţia autorităţilor pentru această situaţie extremă se referă la faptul că, pe de o parte, în cazul unei rectificări bugetare, s-ar depăşi indicatorii impuşi de FMI, iar pe de altă parte, în bugetul anului 2009 nu există sume ce ar putea fi redirecţionate către sănătate. Această atitudine a autorităţilor faţă de problemele de o gravitate fără precedent cu care se confruntă furnizorii de servicii medicale paraclinice are drept consecinţă perturbarea gravă a activităţii noastre. Astfel: suntem puşi în situaţia de a refuza efectuarea de analize pentru pacienţii care plătesc asigurări de sănătate şi care au dreptul la investigaţii medicale gratuite. Din informaţiile de care dispunem, bugetul pentru anul 2010 va fi cel mult egal cu cel pe 2009. În aceste condiţii, dacă din bugetul anului viitor vor fi plătite şi serviciile efectuate în trimestrul IV 2009, ne aşteptăm ca bugetul pe anul viitor să acopere plata serviciilor paraclinice cel mult până în luna iunie. Tragem şi cu această ocazie un hotărât semnal de alarmă cu privire la faptul că, lipsiţi fiind de fundamentul ştiinţific oferit de dovezile medicale furnizate de laboratoare, medicii vor fi într-o situaţie similară unui miop care nu are ochelari, calitatea actului medical diagnostic şi curativ având de suferit în mod serios, însăşi siguranţa cetăţenilor fiind pusă în pericol. Facem apel pe această cale la toţi factorii de decizie cu atribuţii în sistemul public de sănătate să identifice deîndată măsurile necesare pentru finanţarea urgentă a serviciilor medicale paraclinice. Furnizorii au făcut anul acesta eforturi deosebite pentru a menţine funcţională activitatea, în beneficiul asiguraţilor, iar cazurile recent mediatizate, ce au prezentat problemele grave de sănătate, şi chiar decesele datorate imposibilităţii pacienţilor de a avea acces gratuit la serviciile de laborator ne îngrijorează în mod deosebit şi vrem să atragem atenţia autorităţilor că responsabilitatea pentru astfel de cazuri le aparţine în totalitate.*


Notă autor:

*Titlul şi sublinierile cu litere aldine aparţin redacţiei, iar informaţiile primite în cursul ultimelor săptămâni confirmă refuzul laboratoarelor de a efectua analize gratuite pentru asiguraţi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe